Pariu făcut cu viitorul: asigurările de sănătate, o piață în creștere
Grija pentru sănătate, un aspect care deseori era lăsat în urmă, a urcat în topul listei de priorități și pentru români în contextul pandemic. Fenomenul se reflectă în evoluția segmentului asigurărilor de sănătate, care a bifat creșteri de 30% la nivelul primelor plătite de clienți în prima jumătate a anului și pentru care perspectivele sunt optimiste și pe termen lung. NN, liderul de pe segmentu…
“Potențialul pieței de asigurări de sănătate din România este ridicat, piața având premisele unor creșteri anuale de 2 cifre în anii următori. Nevoia există și, de cele mai multe ori, necesitatea stă la baza inovației produselor și serviciilor. Iar modul în care se resimt tendințele socio-demografice în România, pentru că acestea sunt primele la care ne uităm când vine vorba de asigurări de sănătate, conturează noi categorii de nevoi pentru viitor”, descrie Vlad Deliu, corporate & health director în cadrul NN Asigurări de Viață, perspectivele de dezvoltare a pieței asigurărilor de sănătate.
În ultimul deceniu, asigurătorul, care este cea mai mare companie de asigurări de viață din România, a înregistrat cote de piață de peste 30%, conducând în fiecare an topul asigurărilor de viață, iar în ultimii trei ani, s-a plasat în jurul cotei de 36%, ceea ce arată o consolidare a poziției în piață.
Compania a lansat asigurarea de sănătate într-o perioadă în care asigurătorii abia începeau să își dea seama de potențialul acestui segment. Volumul primelor subscrise pe segmentul asigurărilor de sănătate a crescut de-a lungul ultimilor 5 ani, ajungând la o valoare dublă față de nivelul înregistrat în 2016: de la 172,8 milioane de lei, piața a ajuns la 372,2 milioane de lei anul trecut. Tendința de creștere pare să accelereze în contextul actual, cu o creștere de 30% a subscrierilor în primele șase luni ale anului, față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit datelor ASF.
Piața locală este în continuare dominată de linia asigurărilor generale, cu o pondere din totalul subscrierilor la nivelul pieței asigurărilor de 80%, comparativ cu segmentul asigurărilor de viață, reprezentând circa 20% din totalul pieței. Asigurările de sănătate au ajuns la o pondere de aproape 5% din volumul total al primelor brute subscrise în piață.
„De la declanșarea pandemiei, observăm o deschidere mai mare pentru asigurările de sănătate și mai multă proactivitate într-un aspect al vieții noastre care era alteori lăsat la urmă. Numai în prima jumătate din acest an, românii au ales să încheie aproape 340.000 de asigurări noi de sănătate, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), cu 12% mai multe decât în aceeași perioadă a anului precedent”, observă Vlad Deliu.
O istorie româno-olandeză de 23 de ani
NN Asigurări de Viață, fosta ING Asigurări de Viață, deține peste o treime din piața locală de asigurări de viață. Grupul olandez ING, care a primit ajutor de la stat în 2008, a fost forțat să-și separe divizia de asigurări de activitatea bancară. Businessul de asigurări a fost listat pe bursă sub denumirea NN Group, care a devenit astfel o companie independentă de grup, cu activități de asigurări, pensii private și managementul activelor în 18 țări. Schimbarea a fost anunțată în 2014 și a devenit operațională din 2015, la nivelul întregului grup olandez, până atunci ING Asigurări de Viață fiind parte din grupul ING. ING
Asigurări era prezentă pe piața românească din 1997. În ultimul deceniu, asigurătorul a inregistrat o cotă de piață de peste 30%, conducând în fiecare an topul asigurărilor de viață.
Compania trece în prezent printr-o schimbare de management, după ce Anna Grzelonska va prelua rolul de Chief Executive Officer al NN în Turcia începând cu data de 1 decembrie 2020, mandatul său urmând să fie aprobat de autoritatea de reglementare din Turcia. Ca urmare a acestei numiri, Gerke Witteveen, în prezent Chief Financial Officer al NN Asigurări de Viață, a preluat mandatul de CEO interimar al companiei în România, începând cu 1 octombrie 2020.
El a explicat în continuare că dacă ne raportăm la cifrele din piață, numărul celor care consideră utilă o asigurare de sănătate crește. Unii sunt prevăzători, iar alții au devenit mai preocupați după ce au văzut în ultimele luni ce înseamnă să ai o problemă medicală și cât de dificil poate fi să o depășești fără să dezechilibrezi bugetul familiei.
Ținând cont de aceste aspecte, reprezentanții NN și-au propus să accelereze dezvoltarea și pe segmentul asigurărilor de sănătate.
„Sănătatea este un pilon important din strategia companiei NN Asigurări de Viață. Ne-am dorit să capitalizăm experiența și expertiza din zona asigurărilor de viață, unde NN este lider de piață, și să o transpunem și în zona sănătății. Asta a însemnat să oferim o alternativă pentru o nevoie întâlnită la tot pasul, anume accesul echitabil, simplu și rapid la servicii medicale de calitate, fără destabilizarea bugetului familiei. Iar această misiune este astăzi mai relevantă ca oricând”, spune Vlad Deliu.
Din perspectiva reprezentantului asigurătorului, asigurarea individuală de sănătate NN este o soluție completă care oferă clienților protecție pentru sănătatea lor și a celor apropiați, iar în același timp asigură un sprijin financiar în cazul unor probleme medicale neprevăzute care presupun spitalizare sau intervenții chirurgicale.
„O asigurare relevantă de sănătate este alternativa prin care beneficiem de sprijin financiar pentru cheltuielile de spitalizare și intervenție chirurgicală atunci când apar probleme neașteptate de sănătate. Aceste cheltuieli pot fi de multe ori ridicate și greu de acoperit imediat, dar cu o astfel de asigurare pentru care plătim lunar o sumă potrivită bugetului personal știm că ne putem trata fără grija banilor, în spitalele în care ne dorim. Costurile de tratament pentru problemele de sănătate acoperite de asigurare sunt plătite direct de asigurator, în limita sumei asigurate, așa încât noi să ne concentrăm pe ce contează cu adevărat”, a mai spus Vlad Deliu.
Asigurarea de sănătate NN este flexibilă și personalizabilă, fiind un produs facultativ, adică vine în completarea serviciilor din sistemul public de sănătate și a abonamentelor medicale oferite de angajatori ca beneficiu extra salarial.
Astfel, clienții au posibilitatea de a alege ce li se potrivește pentru a proteja ce contează cel mai mult pentru ei, și au inclusiv o componentă opțională de prevenție prin care, în funcție de nivelul de prevenție ales, beneficiază de un număr de analize și consultații acoperite de asigurare. În total, fiecare persoană asigurată poate beneficia de până la 100.000 de lei pe an pentru situațiile medicale acoperite.
În cazul unei probleme de sănătate care presupune spitalizare sau intervenție chirurgicală, clienții pot alege spitalul sau clinica unde vor să se trateze, în sistemul public sau privat din țară sau din străinătate. În rețeaua de centre medicale NN, cheltuielile sunt plătite direct de NN, iar pentru spitale sau clinici din afara rețelei NN se plătește clientului o parte din costurile de tratament.
Alături de asigurarea individuală de sănătate, NN a lansat anul acesta și o asigurare de sănătate de grup pentru companii mici și mijlocii, prin intermediul căreia angajații asigurați beneficiază de acoperirea costurilor cu spitalizarea și intervențiile chirurgicale de care au nevoie, în spitale din rețeaua medicală NN, iar angajatorul poate opta și pentru componente suplimentare pentru prevenție sau pentru diverse situații medicale care dorește să fie acoperite pentru cei din echipă.
„NN a intrat anul acesta și în segmentul corporate cu asigurarea de grup pentru companii mici și mijlocii care, alături de asigurarea de sănătate individuală, oferă clienților protecție completă. Acest nou produs este o alternativă prin care companiile mici și mijlocii își pot motiva și fideliza angajații printr-un beneficiu extrasalarial axat pe sănătate, flexibil și personalizabil în funcție de nevoile din această perioadă și din viitor. Soluția a fost concepută în completarea abonamentelor la clinici medicale existente pe piață și oferite în general de angajatori ca beneficiu extrasalarial, fiind menită să acopere situații care necesită spitalizare și intervenții chirurgicale și care implică de regulă costuri mai ridicate”, susține Vlad Deliu.
În ceea ce privește profilul clienților, Vlad Deliu spune că NN Asigurări de Viață se adresează unui segment de vârstă de până la 60 de ani, inclusiv copii după primele 3 luni de la naștere.
Deși la o vârstă fragedă atenția față de sănătate este ignorată, iar majoritatea tinerilor cred că sunt indestructibili, riscul de îmbolnăvire nu este inexistent.
„Riscul să avem un accident există la orice vârstă. La 30-40 de ani, începem să fim mai atenți la sănătate și să facem investigații mai des. Practic, e un moment în care, deși n-am avut probleme de sănătate majore, începem să ne punem problema prevenției, pentru că nu se știe niciodată ce putem păți. La 50 de ani și mai departe, spre vârsta de pensionare, la fel, pot să apară probleme neprevăzute de sănătate și afecțiuni specifice înaintării în vârstă. Oricât de mult ne dorim să nu se întâmple, o problemă de sănătate neprevăzută poate apărea oricând”, crede Deliu.
În general, este vorba de importanța accesului la servicii medicale, iar printr-o sumă mică în fiecare lună, eventualul dezechilibru financiar, în cazul în care este nevoie de spitalizare sau intervenție chirurgicală, poate fi evitat.
„Nu există vârstă de ieșire din asigurare. Pentru părinții tineri, spre exemplu, asigurarea le oferă liniștea că atunci când cei mici au nevoie de medic, pentru o simplă răceală, un virus sau o boală a copilăriei, pot avea grijă de ei fără să se preocupe de bani și se pot interna alături de ei în spital. Pentru cei care preferă serviciile medicale private sau cei preocupați în general de situația și viitorul lor financiar, asigurarea de sănătate este, din nou, o metodă prin care să lase grijile deoparte. Iar pentru expați sau liber profesioniști precum IT-ști, avocați, notari, arhitecți, contabili, jurnaliști sau artiști, e o variantă la îndemână prin care au acces la servicii medicale de calitate în spitale private”, detaliază Deliu.
Vlad Deliu, corporate & health director NN Asigurări de Viață: „Potențialul pieței de asigurări de sănătate din România este ridicat, piața având premisele unor creșteri anuale de 2 cifre în anii următori. Nevoia există și, de cele mai multe ori, necesitatea stă la baza inovației produselor și serviciilor. Iar modul în care se resimt tendințele socio-demografice în România, pentru că acestea sunt primele la care ne uităm când vine vorba de asigurări de sănătate, conturează noi categorii de nevoi pentru viitor.”
Când vine vorba despre procesul de vânzare, și acesta este adaptat contextului actual și asistat de instrumente digitale, care vin în sprijinul celor peste 1.500 de consultanți financiari din toată țara ai companiei. Odată încheiată o asigurare de sănătate, aceasta se reînnoiește automat, an de an, prin plata primei, fără o creștere a valorii acesteia atunci când clienții beneficiază de sprijin financiar pentru evenimentele acoperite.
În perioada următoare, clienții se vor uita la o experiență digitalizată, adaptată ritmului și stilului lor de viață, context în care un rol cheie îl are inovația. „Pentru NN, inovația reprezintă un punct central al strategiei de creștere în viitor și înseamnă deja digitalizarea experienței pe care o oferim clienților, care duce implicit la mai multă transparență, la procese operaționale mai simple și produse mai relevante, pliate pe nevoile acestora. Modul în care noile tehnologii evoluează și așteptările diferite ale clienților ne provoacă să găsim soluțiile inovatoare prin care să fim relevanți în viața clienților și credem că vor transforma radical industria din care facem parte în viitor”, a descris Vlad Deliu una dintre prioritățile companiei în perioada următoare.
Iar în contextul actual al pandemiei de COVID-19, NN a venit în întâmpinarea clienților cu asigurări de viață și sănătate prin acoperirea îmbolnăvirii cu noul coronavirus ceea ce a dus la despăgubiri în valoare de peste 2,27 milioane de lei. Până la momentul izbucnirii pandemiei, toate asigurările de sănătate și de viață la nivel național excludeau acoperirile în cazuri de epidemie sau pandemie. Astfel, această decizie a dus la o creștere a interesului pe care românii îl acordă asigurărilor de viață și sănătate. NN a evaluat fiecare solicitare de plată a indemnizației de spitalizare cauzată de COVID-19 și a acomodat excepții unde situația a permis.
„Grija pentru sănătate este astăzi mai mare ca niciodată. În plină epidemie de Covid-19, am devenit cu toții mai atenți la sănătatea noastră și a celor din jur și, în același timp, mai conștienți de cât de mult contează nu doar să tratăm, ci mai ales să prevenim. Iar atunci când apar situații medicale neprevăzute, să avem un aliat care să ne ajute să avem grijă de ceea ce contează cu adevărat pentru noi”, mai spune Vlad Deliu.
În același timp, comportamentul oamenilor se orientează mai mult la atenția asupra sănătății fizice, dar și a sănătății psihice. „În această perioadă neobișnuită pe care o traversăm, grija lor nu mai este doar să prevină o eventuală îmbolnăvire, ci și să-și îmbunătățească starea de bine, iar ce e îmbucurător este că iau măsuri în acest sens. Se pune accent pe sport și pe timpul petrecut în aer liber, dar și pe alimentație, pe energia pozitivă și pe calitatea vieții în ansamblu. Și vedem mai multă deschidere la alternative relevante pentru sănătate”, a mai adăugat reprezentantul NN.
Piața asigurărilor de sănătate abia începe să demareze, aspect demonstrat și de faptul că, în România, circa 78% din cheltuielile cu sănătatea sunt acoperite din surse publice, iar cheltuielile pe care trebuie să le susțină un român când vine vorba de sănătate, în special pentru tratamente pe care statul nu le poate acoperi sau deconta, depășesc media europeană, potrivit raportului OECD „Health at a Glance: Europe 2018 – State of Health in the EU Cycle”, citat de Vlad Deliu.
Prin urmare, corporate & health directorul NN Asigurări de Viață este de părere că a începe să ne gândim și să acționăm pentru asigurarea unor surse alternative de finanțare este vital pentru un sistem public de sănătate sustenabil, iar asigurările private de sănătate pot fi una dintre soluții.
„Există mai multe modele de coexistență a sistemelor publice cu cele private de sănătate în Europa de care România ar putea beneficia, prin creșterea accesului românilor la tratamentele de care au nevoie concomitent cu reducerea presiunii asupra sistemului public de sănătate”, crede Deliu.
Tendința, în acest moment, este de conștientizare a acestor nevoi și de informare în legătură cu soluțiile care îi pot ajuta să aibă grijă de ce contează cel mai mult pentru ei, fie că e vorba despre o asigurare privată de sănătate sau o asigurare de viață care protejează și sănătatea.
„Ambele opțiuni sunt la fel de importante și funcționează împreună, acoperind nevoi diferite. Clienții încă optează, în cea mai mare parte, pentru una dintre ele, care răspunde mai bine nevoilor lor, dar pe măsură ce vom vedea o cultură mai dezvoltată a asigurărilor și în România, va crește și numărul celor care vor opta pentru mai multe tipuri de asigurare în paralel”, crede Deliu.
Iar când vine vorba despre piața asigurărilor din România, per ansamblu, aceasta a ajuns la o penetrare de 1,1% din produsul intern brut al țării, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară, un nivel care ne plasează în coada clasamentului când vine vorba despre asigurările la nivel european. Explicația este corelată, observă reprezentantul NN, pe de-o parte, cu gradul redus de conștientizare a importanței pe care o au anumite tipuri de asigurări pentru echilibrul financiar al familiei atunci când apar situații pe care nu le putem preveni, iar pe de altă parte, de concepția că «nu mi se poate întâmpla mie», atât de des întâlnită la români. „Cultura asigurărilor încă este subdezvoltată în România, dar vedem tot mai mulți clienți care întreabă despre astfel de asigurări și credem că o comunicare susținută a beneficiilor asigurărilor, împreună cu digitalizarea accesului la astfel de produse, într-o experiență facilă pentru clienți, pot contribui la creșterea penetrării asigurărilor”, concluzionează specialistul NN.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026