Versiunea completă
Actualitate

Pacienții pot să meargă cu polița de asigurare la spitalele publice. Asigurator: „Legislația nu interzice decontarea pe baza asigurării la spitalele de stat, dar nu există un cadru administrativ pentru asta”

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare Reasigurare (UNSAR) a făcut un proiect care să permită spitalelor publice să beneficieze de indemnizații plătite prin asigurări medicale de sănătate, a spus Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR, în cadrul evenimentului…

Florentina Nițu · 24 septembrie 2024 · 1 min de citit

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare Reasigurare (UNSAR) a făcut un proiect care să permită spitalelor publice să beneficieze de indemnizații plătite prin asigurări medicale de sănătate, a spus Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR, în cadrul evenimentului ZF Health & Pharma Summit 2024.

„Avem discuții avansate cu două spitale mari și există deschidere să putem să ne ducem către mai multe spitale. (…) Ideea este să te duci cu polița de asigurare voluntară de sănătate și să o utilizezi ca asigurat într-o unitate publică. Avem deja 800.000 de persoane asigurate în România, cu 20% mai mult, dar nu pot deconta asigurarea la spitalele de stat, aceasta este problema. Legislația nu interzice deconta asigurarea la spitalele de stat, dar nu există un cadru administrativ care să ne spună cum să facem concret acest lucru”, a declara Alexandru Ciuncan.

Unul dintre spitalele implicate este Spitalul Universitar de Urgență Elias din București, iar Alexandru Ciuncan consideră că prin astfel de parteneriate se pot dezvolta și spitalele publice. „În străinătate există secții ale spitalelor publice, aripi și spitale construite în integralitate, ca urmare a finanțării venite din bani de la asigurări.”

Ce mai trebuie să citeşti