„Opțiunea nucleară” în materie de sancțiuni economice: ce poate risca Federația Rusă în scenariul cel mai radical?
În contextul aparentei escaladări a crizei de la granițele Ucrainei, s-au avansat diferite scenarii cu privire la evoluția relațiilor dintre Occident și Federația Rusă în urma unui asemenea eveniment. Conform opiniei generale, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană vor…
În contextul aparentei escaladări a crizei de la granițele Ucrainei, s-au avansat diferite scenarii cu privire la evoluția relațiilor dintre Occident și Federația Rusă în urma unui asemenea eveniment. Conform opiniei generale, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană vor reacționa la eventuale operațiuni militare ruse pe teritoriul Ucrainei nu printr-o implicare militară directă, ci prin adoptarea unor pachete de sancțiuni economice „nucleare”. Asemenea măsuri ar genera un impact major negativ asupra economiei ruse, generând costuri masive atât pentru populație, cât și pentru economia rusă.
Gama de opțiuni considerate cele mai „radicale” sau „dramatice” care au apărut în mass media, precum și în discursurile anumitor decidenți politici occidentali, ar include:
– interzicere accesului Federației Ruse la rețeaua interbancară SWIFT;
– blocarea proiectului Nord Stream 2;
– interzicerea comerțului cu anumite bunuri către / dinspre Federația Rusă, precum energia, cerealele sau bunuri cu utilizare duală, precum microprocesoarele sau alte produse electronice;
– interzicerea utilizării de dolari americani sau euro de către entitățile din Federația Rusă;
– blocarea accesului Federației Ruse sau a entităților ruse la piața internațională a datoriei sau de capital în general;
– altele
Deși asemenea măsuri sunt într-adevăr cu un potențial impact semnificativ la nivelul economiei ruse, ele nu sunt nici pe departe cele mai radicale măsuri economice care se pot adopta de SUA sau UE către o anumită țară, în cazul prezent, către Federația Rusă.
Încă de la început, se poate puncta că una dintre căile prin care economia rusă poate ocoli sancțiunile economice occidentale este utilizarea unei țări terțe ca rută de „ocolire” și „redirecționare” a tranzacțiilor pe care le-ar putea desfășura prin entități interpuse din asemenea state. Un asemenea exemplu ar fi China: blocarea accesului instituțiilor financiare la SWIFT (care nu este altceva decât un sistem de comunicare de mesaje între instituțiile financiare, și nu de plăți sau decontare) poate fi facil ocolită prin utilizarea de către aceste instituții a propriului sistem similar / paralel pentru redirecționarea tranzacțiilor către instituții financiare din China, care, ulterior, prin tranzacții back-to-back ar putea permite entităților din Federația Rusă efectuarea de tranzacții în sistemul financiar internațional. Același lucru ar fi valabil și pentru interzicerea utilizării monedelor occidentale.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026