Guvernul mărește plafonul pentru împrumuturile pe termen mediu pe piețele internaționale, de la 90 la 99 de miliarde de euro. Se pregătește o ieșire pe piețele externe?
Guvernul a majorat de la 90 de miliarde de euro la 99 de miliarde de euro plafonul pentru programul de împrumuturi pe termen mediu pe piețele internaționale, ceea ce indică posibilitatea ca, în perioada următoare, să aibă loc o emisiune…
Guvernul a majorat de la 90 de miliarde de euro la 99 de miliarde de euro plafonul pentru programul de împrumuturi pe termen mediu pe piețele internaționale, ceea ce indică posibilitatea ca, în perioada următoare, să aibă loc o emisiune de bonduri.
„Programul MTN reprezintă o facilitate neangajantă, care se încheie între Ministerul Finanțelor, în calitate de emitent, și un grup de instituții financiare selectate, în cadrul căreia pot fi lansate periodic emisiuni de titluri de stat pe piețele externe în baza unei documentații contractuale standard. Acesta asigură lansarea emisiunilor de obligațiuni pe piețele internaționale de capital în baza procedurilor legale, oferind emitentului avantajul accesării piețelor de capital într-un timp mai scurt decât cel necesar parcurgerii etapelor pentru efectuarea fiecărei tranzacții individuale, precum și flexibilitate în structurarea parametrilor emisiunilor, în funcție de strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale”.
În ultimele două săptămâni, guvernul a avut mai multe întâlniri cu oficiali ai unor mari bănci interesați să investească în titlurile emise de România, precum și cu agențiile de rating.
Chiar ieri, premierul Ilie Blojan a primit, la Palatul Victoria, o delegație de investitori, reprezentanți ai 13 fonduri de investiții internaționale, coordonată de Bank of America.
Investitorii au arătat că apreciază măsurile de reformă ale Guvernului de reducere a deficitului bugetar și de optimizare a cheltuielilor și au întrebat care sunt perspectivele economice și politice ale anului viitor.
Aceștia au mai punctat importanța stabilității guvernamentale pentru economie și au întrebat care vor fi prioritățile Executivului după adoptarea bugetului pentru acest an, potrivit informațiilor de la Guvern.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026