Versiunea completă
Actualitate

FMI ia ministerele la puricat. Ce datorii are statul român

La nivelul trimestrului al doilea, pierderile Termoelectrica, Elcen și CNH au însumat aproximativ 91,7 milioane de euro, față de ținta de 184,2 milioane de euro stabilită de FMI, în timp ce arieratele au totalizat 1,88 miliarde de euro, sub ținta de 1,9 miliarde de euro.

Business Magazin · 30 iulie 2010 · 1 min de citit

Reprezentanții FMI, ai CE și ai Băncii Mondiale și-au continuat joi întâlnirile tehnice cu oficialii din ministere, printre care și cei de la Economie, Transporturi, Sănătate și Finanțe, pentru a vedea dacă Guvernul de la București și-a făcut temele pentru a cincea evaluare a acordului stand-by. În timp ce situația arieratelor rămâne o problemă pentru stat, care va cere FMI o nouă derogare de la obligația privind reducerea arieratelor, cifrele sunt în grafic la companiile din subordinea Ministerului Economiei, monitorizate de Fond, spune Adriean Videanu, ministrul Economiei. “În urma analizei am constatat, la 30 iunie, că la toate cele trei societăți comerciale monitorizate, Termoelectrica, Elcen și CNH, au fost realizate țintele de reducere a pierderilor și arieratelor”, a precizat ministrul.

Citiți mai multe pe www.gandul.info

Ce mai trebuie să citeşti