Dolarul rămâne peste pragul de 5 lei. Vineri, BNR afișează un curs de 5,067 lei/dolar. Cursul lei/euro este de 4,943 lei/euro
Moneda americană a continuat să crească vineri, BNR afișând un curs de 5,067 lei/dolar, cu 1,15% peste nivelul de joi, în timp ce euro s-a apreciat cu doar 0,05%, cursul atingând valoarea de 4,943 lei/euro. Cursul de schimb leu/dolar a…
Moneda americană a continuat să crească vineri, BNR afișând un curs de 5,067 lei/dolar, cu 1,15% peste nivelul de joi, în timp ce euro s-a apreciat cu doar 0,05%, cursul atingând valoarea de 4,943 lei/euro.
Cursul de schimb leu/dolar a depășit ieri pragul psihologic de 5 lei/dolar, atingând un maxim istoric, în condițiile în care pe piețele externe moneda europeană a continuat tendința de depreciere, coborând la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani în raport cu dolarul american.
De la începutul anului, dolarul s-a apreciat cu 15,7% față de leu. Moneda americană era cotată pe 3 ianuarie la 4,37 lei.
Evoluția dolarului a fost determinată de așteptările investitorilor privind perspectivele agresive ale Rezervei Federale americane de majoare a ratele dobânzilor.
Rezerva Federală a majorat miercuri cu 75 de puncte procentuale rata dobânzii, pentru a treia oară consecutiv, la un interval cuprins între 3% și 3,25%. Potrivit celor mai recente estimări, FED va majora dobânda la 4,4% până la finele anului și la 4,6% în 2023, pentru a tempera inflația din SUA. Scăderi ale ratei nu sunt așteptate până în 2024.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026