CSR 2021. Compania care a găsit o modalitate de a-i ajuta pe elevi să recupereze materia pierdută în perioada pandemiei
Motivație: Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, anul trecut, 259.000 de copii nu au avut acces la cursurile online, din cauza lipsei tehnologiei necesare, a conectivității sau chiar a curentului electric. Dacă materia pierdută de aceștia în pandemie nu este…
Motivație: Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, anul trecut, 259.000 de copii nu au avut acces la cursurile online, din cauza lipsei tehnologiei necesare, a conectivității sau chiar a curentului electric. Dacă materia pierdută de aceștia în pandemie nu este recuperată de urgență, decalajul sever între nivelurile de pregătire ale elevilor riscă să creeze o situație critică, cu efect social de domino: ridicarea procentului analfabetismului funcțional în România (care este deja de 44%, conform testelor PISA) și creșterea numărului celor care abandonează școala.
Descrierea proiectului: Preocupată de nivelul de educație și de calitatea actului educațional din România, cora s-a alăturat ONG-ului Narada ca partener principal al NaradiX, o platformă digitală de educație remedială pusă la dispoziția elevilor și profesorilor gratuit, cu scopul de a recupera materia pierdută în anul școlar trecut. NaradiX este un program fără precedent, care permite accesul a 100.000 de copii, din orice colț al țării, la cursuri și testări pe perioada anului de implementare 2021-2022. Platforma NaradiX conține curriculum școlar digitalizat pentru clasele 0-8, la materiile română, matematică, istorie și geografie. Printr-o mobilizare impresionantă, pe parcursul a doar trei luni, Narada a lucrat pentru pregătirea platformei NaradiX, proiect la care au participat peste 40 de profesori și 80 de voluntari. Acest lucru a presupus digitalizarea curriculumului școlar pentru clasele 0 – 8, la materiile amintite. Bugetul proiectului a fost de 1,2 milioane de lei, iar resursele umane implicate au ținut de mai multe domenii (trei developeri, o agenție de UX design, o agenție de grafică și design, o agenție de PR, o agenție de performance marketing, echipa de membri Narada, 80 de profesori voluntari, 40 de voluntari pentru suport pe platformă).
Rezultate:
• 15.000 de copii au învățat pe NaradiX în timpul verii;
• 863 profesori au predat cursuri sau au susținut webinarii pe NaradiX;
• 7525 de copii au participat la webinariile NaradiX;
• peste 400 de premii drept răsplată pentru copiii cu rezultate excepționale la învățătură înscriși pe NaradiX;
• 60% dintre elevi au spus într-un sondaj realizat de Narada că învățarea pe NaradiX le crește motivația pentru a recupera materia pierdută în pandemie;
• 90% dintre copii au declarat că au pierdut mai mult de jumătate din materia anului școlar trecut, dar au reușit să o recupereze vara asta cu NaradiX.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026