Ciucă: Nu există alte obstacole în acest moment ca cererea de plată 2 din PNRR să nu fie aprobată
„În PNRR avem în analiză cererea de plată numărul 2, nu există alte obstacole în acest moment ca cererea să nu fie aprobată”, spune premierul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern. „Facem tot ceea ce depinde de noi pentru…
„În PNRR avem în analiză cererea de plată numărul 2, nu există alte obstacole în acest moment ca cererea să nu fie aprobată”, spune premierul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern.
„Facem tot ceea ce depinde de noi pentru a ne îndeplini obiectivul de absorbție a fondurilor europene, cel puțin 10 miliarde, și anul acesta. În acest moment, am discutat cu ministrul Boloș, toate liniile pe care noi trebuie să le abordăm și modul de coordonare și dialogul cu celelalte ministere și structuri coordonatoare de reformă, pentru a ne îndeplini atât obiectivele din PNRR cât și a ridica gradul de absorbție din fondurile de coeziune pentru cadrul 2012-2020. Mai avem câteva luni din acest cadru și trebuie să facem în așa fel încât să evităm să pierdem parte din banii care ne sunt alocați. În PNRR avem în analiză cererea de plată numărul 2, nu există alte obstacole în acest moment ca cererea să nu fie aprobată. Sigur, sunt discuții tehnice, ele au fost clarificate și continuă să fie clarificate la nivelul coordonatorilor de reformă”, afirmă Nicolae Ciucă.
El spune că Guvernul continuă cu îndeplinirea țintelor și jaloanelor pentru cererea de plată numărul 3, fiind obiectiv prioritar al Executivului.
„Este important să subliniem că în acest sens astăzi (miercuri – n.r.) aprobăm un memorandum prin care asigurăm calendarul ce include lansarea a 500 de proiecte în domenii precum infrastructura de transport, de apă și calaizare, deșeuri, sănătate și educație, comunitățile locale și eficiență energetică, care fac obiectul celor 16 programe operaționale care deja sunt funcționale în cadrul financiar 2021-2027. Astăzi (miercuri – n.r.) în ședința de guvern avem un proiect de reabilitare în sectorul feroviar care este finanțat din fonduri europene nerambursabile, am reușit în cursul anului trecut să atragem 2,2 miliarde de euro și de asemenea au fost semnate și sunt în pregătire semnarea de contracte în valoare de aproximativ 10 miliarde de euro”, încheie premierul.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026