Versiunea completă
Actualitate

100 CEI MAI ADMIRAȚI CEO DIN ROMÂNIA: Adrian Mihai, FAN Courier

Adrian Mihai este de părere că, alături de competențele profesionale, reputația completează cartea de vizită a oricărui manager, pentru că înseamnă încredere. „Uneori, reputația te precede, de aceea este foarte important să te îngrijești permanent să existe o congruență între ceea ce spui și ceea ce faci. Atunci când există această congruență, putem spune că avem de-a face cu un lider autentic”,…

Ioana Matei · 29 noiembrie 2017 · 1 min de citit

Adrian Mihai ocupă locul 15 în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAȚI CEO DIN ROMÂNIA, aflându-se în urcare față de anul anterior în clasamentul admirației. „Noi, antreprenorii români de primă generație care am intrat în business la începuturile anilor ‘90, am învățat pe cont propriu toate aceste lucruri. Iar cei care suntem în piață în continuare suntem cei care am reușit să învățăm că nu știm totul, nu putem face totul de unii singuri și ne-am construit echipe capabile să fie performante în orice situație.”

Adrian Mihai oferă și o definiție a conceptului de lider găsită în cartea „Liderii mănâncă ultimii” a autorului Simon Sinek: „Dacă acțiunile tale îi inspiră pe alții să viseze mai mult, să învețe mai mult, să facă mai mult și să devină mai mult decât sunt, atunci se cheamă că ești un lider”.

Adrian Mihai a fondat în 1998, alături de fratele său, Neculai Mihai, și de prietenul Felix Pătrășcanu compania care a devenit liderul pieței locale de curierat.

Ce mai trebuie să citeşti