American Sniper reprezintă încununarea clișeelor despre patriotism și binele suprem

American Sniper este un film care la prima vedere pare similar cu alte producții precum The Hurt Locker, Argo sau Zero Dark Thirty. Pe măsură ce acțiunea se dezvoltă, spectatorul își dă seama că prima impresie a fost una corectă. O poveste veche, refăcută de zeci de ori și plină de clișee. Sigur, protagonistul este altul și micile detalii fac diferența, însă ideea centrală a eroului motivat de dorința de a proteja „America, cea mai bună țară din lume” se repetă la nesfârșit. Patriotismul ar trebui să reprezinte o explicație suficientă pentru faptul că prima victimă din ilustra carieră a lunetistului este un copil de câțiva ani. Sigur, un copil înarmat cu un obuz. Deși regizorul Clint Eastwood nu insistă pe moralitatea acțiunilor militare din Irak, el nu iese din paradigma „binele împotriva răului”. Chris Kyle, lunetistul cu cele mai multe victime confirmate din armata Statelor Unite, înțelege perfect deviza „God, country, family” (Dumnezeu, patrie, familie) și renunță la tot pentru a se putea întoarce pe câmpul de luptă și a-și răzbuna camarazii căzuți. Un clișeu îmbrăcat în haine noi, dar care face (puțin surprinzător) deliciul Hollywoodului și al publicului american.

Binele împotriva răului este însă o idee abstractă, iar Eastwood a avut anumite probleme în a explica nevoia de violență pe care o resimte protagonistul. Această nevoie este prea puțin exploatată în film; după cum scria Chris Kyle în autobiografia sa, „singurul lucru pe care îl regret este că nu am ucis mai mulți inamici”. Mai multe recenzii atacă discrepanțele dintre modul cum Kyle se prezintă în cartea sa și modul cum el este prezentat pe marele ecran. Filmul nu răspunde la o întrebare esențială: a fost lunetistul un erou sau pur și simplu un soldat care a excelat datorită nevoii de a ucide?

Fără a-și mai pune prea multe semne de întrebare, publicul american a umplut cinematografele și a transformat American Sniper într-un succes de box office. În doar trei zile, filmul lui Eastwood a devenit cea mai bună lansare din ianuarie, cu 89 de milioane de dolari. Până la momentul închiderii ediției, încasările la nivel global se apropiau de 250 de milioane de dolari. Luând în calcul bugetul de 60 de milioane de dolari, casele de producție vor fi cu siguranță mulțumite de evoluția filmului.

Proveniența încasărilor arată însă interesul scăzut pentru acest gen de filme în afara Statelor Unite: potrivit site-ului de specialitate IMDb, 80% din cele 250 de milioane de dolari vin de pe continentul american. Această tendință s-a mai manifestat în cazul Zero Dark Thirty, filmul despre uciderea lui Osama bin Laden (70% din totalul încasărilor au venit din Statele Unite) sau Argo (60% din total).

Pe lângă succesul financiar, American Sniper se bucură și de recunoaștere din partea majorității criticilor și a instituțiilor de specialitate. Deși a fost trecut cu vederea la Globurile de Aur, filmul are șase nominalizări la premiile Oscar, respectiv cel mai bun film, cel mai bun actor, cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun montaj video, cel mai bun montaj audio și cel mai bun mixaj audio. Un studiu publicat recent de Reuters și IPSOS arată că majoritatea americanilor consideră American Sniper favorit la premiul pentru cel mai bun film.

Filmele despre război produse la Hollywood vor continua să evidențieze acea latură a poveștii favorabilă lor. Scenariile vor continua să evidențieze misiunea americanilor de a duce democrația peste tot în lume, chiar și acolo unde ea nu este cerută. Cât timp idealurile americane vor fi prezentate ca binele suprem, filmele vor aduce spectatori și, implicit, încasări uriașe.

Ar fi avut oare succes un film despre un lunetist care și-a abandonat soția însărcinată pentru a se întoarce, de bunăvoie, pe câmpul de luptă? Este aceeași poveste, dar dintr-o altă perspectivă. Răspunsul e destul de simplu: patriotismul americanilor va fi cu adevărat pus la încercare atunci când regizorii și producătorii vor începe să includă, pe lângă inevitabilele clișee, și elementele care sunt de obicei date la o parte.