Ambasadorii români în străinătate trebuie trimiși să caute forță de muncă pentru România

Daniel Guzu, un antreprenor român din agrobusiness: Am avut nevoie de 100 – 150 de oameni pentru cules în livezi și nu a venit nimeni. Trebuie să aducem oameni din Republica Moldova și Ucraina.

Rareș Măcinică, managing director la Lagermax AED România, un grup de logistică: Există o lipsă acută de șoferi. Eu m-aș gândi chiar să aducem sirieni pentru a acoperi cererea. Companiile de transport nu mai au de unde să ia oameni.

Mai mult ca sigur, cel puțin 10.000 de companii care operează în România, atât românești cât și multinaționale, se confruntă cu problema resursei umane: au comenzi, au finanțare, nu au cu cine să execute proiectele.

Cum rezolvăm această problemă în care, după estimări, există un necesar de cel puțin 500.000 de oameni, iar oferta reală este zero?

În România mai există între 500.000 și 1.000.000 de oameni, apți de muncă, dar care au altceva mai bun de făcut decât să se scoale de dimineață, să ia autobuzul, să tragă la bandă și la finalul lunii să ia salariul minim pe economie. Din ajutoare, de toate felurile, pot câștiga mai bine.

Ar putea să se întoarcă măcar 200.000 din 3 milioane de români care au plecat să muncească în străinătate? Greu, greu de spus și mai ales de îndeplinit.

Joburile disponibile și salariile oferite acum în România nu se apropie de ceea ce primesc ei în afară.

Dacă s-ar pune problema întoarcerii, un nivel așteptat, cerut, pentru un job mediu se situează undeva între 3.000 și 4.000 de lei net (650 – 850 de euro), ceea ce piața românească nu poate oferi în acest moment, unde salariul mediu este de 2.000 de lei, salariul minim net de 1.065 lei (corespunzător unui salariu minim brut de 1.450 de lei), iar salariul mediu în București este de 2.700 de lei net.

Pentru cei care vor să se întoarcă ca să-și deschidă propria afacere este cu totul altă poveste. Mai există o categorie a celor care se întorc, dar care de-a lungul anilor și-au pus bani deoparte, au cumpărat apartamente sau alte active imobiliare și trăiesc din chirii. Nu sunt mulți, dar ei nu revin pentru a ponta dimineață în fabrică sau într-un birou.

Cazurile în care românii se întorc pe poziții de directori sau de management nu sunt atât de numeroase astfel încât să existe o masă. Dacă există 2.000 – 3.000 într-un an, e bine.

În aceste condiții, deschiderea către alte popoare trebuie să fie o prioritate de stat. Asta dacă înțelege cineva.

Republica Moldova și Ucraina trebuie să fie priorități pentru politica externă a noastră de a atrage oameni de acolo să lucreze în România. Măcar atâta lucru să facă, dacă politică comercială, de export, de obținere de contracte, de deschideri de piețe nu au făcut în ultimii 20 de ani.

Ambasadorii noștri ar trebui să bată toate centrele universitare, să lipească afișe, să țină conferințe și seminarii în care îi invită pe moldoveni și ucraineni să vină în România, să studieze, să muncească și să se stabilească aici. Dacă nu găsesc suficienți moldoveni și ucraineni, să se ducă și mai departe. Poate găsesc ruși care vor să vină în România, să muncească și să se stabilească.

Dacă mergi cu metroul în București vezi continuu afișe legate de joburi în SUA pentru studenți. La afișierele facultăților din România sunt oferte legate de studii în străinătate, de burse, chiar de joburi.

Odată ce cineva a ajuns acolo, șansele să rămână în Franța, Germania, Marea Britanie sunt mult mai mari.

Noi de ce nu am putea avea aceeași politică? Să colindăm estul ca politică națională și să atragem tineri, familii și chiar și seniori în România.

După al doilea război mondial, Germania vestică a deschis granițele turcilor, care în câteva decenii au format comunități importante și au ajuns să dea jucători echipei naționale de fotbal a țării.

După căderea comunismului, Germania a închis ochii și a deschis porțile est-europenilor pentru a acoperi necesarul de forță de muncă. Nu au avut nicio problemă să-i primească și să-i tolereze pe absolvenții de facultate, studii medii sau chiar pe țigani.

Acum Germania, principala economie a Europei, deschide porțile sirienilor pentru că au nevoie de peste 2 milioane de noi oameni care să acopere cererea de joburi.

În fața necesarului din economie, nimic nu stă în cale. Companiile dictează politica guvernului, chiar dacă pe față nu arată acest lucru.

PSD vrea să creeze în patru ani 750.000 de noi locuri de muncă în România. Dar cine să muncească? Pentru că nu sunt prea mulți doritori. Nu toate companiile românești pot plăti 1.000 de euro pe lună ca să readucă români în țară.

Trebuie aduși oameni din alte țări care să lucreze pentru 500 – 600 de euro, peste nivelul din țările lor. Așa cum românii au plecat să lucreze în țară pentru 700 – 800 de euro în condițiile în care salariile din România erau 200 – 300 de euro.

Dragi antreprenori, dragi companii, românești și multinaționale, cereți guvernului, cereți Ministerului Afacerilor Externe să vă aducă oameni din alte țări ca să vă acoperiți necesarul de joburi!