Home Actualitate Ambasada Marii Britanii: Ordonanțele de...
Actualitate

Ambasada Marii Britanii: Ordonanțele de urgență trebuie folosite pe cât de rar posibil

Ordonanțele de urgență trebuie folosite pe cât de rar posibil, așa cum prevede Constituția, a precizat, joi, Ambasada Marii Britanii, care nu a dorit să comenteze conținutul OUG privind migrația aleșilor locali, subliniind că este o chestiune internă a României.

“Legislația privind Statutul aleșilor locali este o chestiune internă a României. Cu toate acestea, așa cum am spus în numeroase alte ocazii, Guvernul britanic apreciază că modificările legislative intră în competența Parlamentului ales democratic”, precizează Ambasada Marii Britanii la București.

Misiunea diplomatică mai precizează că “ordonanțele de urgență trebuie folosite pe cât de rar posibil, așa cum prevede Constituția României”.

OUG care permite migrația aleșilor locali pentru 45 de zile fără ca aceștia să-și piardă mandatul a fost adoptată, joi, de Guvern.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la începutul ședinței Guvernului, că își asumă OUG privind migrația primarilor, pentru că trebuie făcută dreptate, el precizând și că termenul în care aleșii locali își pot alege partidul va fi de 45 de zile.

”Trebuie să deblocăm activitatea autorităților locale și mai trebuie să facem și un pic de dreptate, că nu cine strigă mai tare are dreptate. Toți aleșii locali din România în 2012 au fost aleși USL, cu Crin Antonescu și cu Victor Ponta lângă ei, și azi s-au trezit pedeliști, cu Blaga și Iohannis”, a spus Victor Ponta.

El a precizat că își asumă Ordonanța de Urgență și că în aceasta va fi stipulat un termen de 45 de zile, în care aleșii locali vor avea posibilitatea să își aleagă partidul fără să își piardă mandatul.

Inițial proiectul de act normativ prevedea un termen de 10 zile în care aleșii locali să-și poată alege partidul.

Înainte de aprobarea Ordonanței, Ambasada SUA s-a declarat îngrijorată în legătură cu momentul ales de Guvern pentru adoptarea ei.

”Am auzit argumente pro și contra ordonanței propuse cu privire la aleșii locali. Suntem îngrijorați în legătură cu momentul ales. Ne-am exprimat în trecut îngrijorarea privind legiferarea unor chestiuni complexe prin ordonanțe de urgență și credem că măsurile de acest fel ar trebui discutate în cadrul unui proces legislativ deschis și transparent care permite organizarea unei dezbateri la care să poată participa liber toate partidele politice, societatea civilă și toate părțile interesate”, se arată într-o declarație a Ambasadei SUA remisă, joi, agenției MEDIAFAX, înaintea începerii ședinței de Guvern pe agenbda căreia se află proiectul de act normativ.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună