Am câștigat o economie, dar am pierdut o populație, iar prețul libertății este pe credit

Tăierea a patru zerouri din coada leului a însemnat practic întoarcerea unei pagini inflaționiste din istoria României, care a mâncat economia și a pus chiar în discuție despărțirea de comunism și tot ce a reprezentat el din punct de vedere economic.

Din 1990 până în 2005, România a trăit pe inflație și pe deprecierea monedei naționale, supape care au permis supraviețuirea țării în condițiile prăbușirii economice de după 1990.

După 2005, când inflația a trecut la un nivel de o singură cifră pe an, economia și-a revenit mai consistent, iar PIB-ul s-a dublat în condițiile în care salariul mediu a crescut de trei ori. Din păcate, evoluția economiei nu a fost uniformă la nivel de ramuri industriale sau la nivel de zone din țară. Bucureștiul, Clujul, Timișoara, Brașovul, Sibiul, Iașiul, Ploiești sunt marii câștigători ai ultimului deceniu, rezistând cel mai bine în criza care a lovit România din 2009 încoace.

Consumul a crescut spectaculos, fiind susținut de salarii mai mari și de posibilitatea de a lua credite de la bancă doar cu buletinul. Dacă numărul de angajați a rămas constant într-un deceniu, la 4,5 milioane, numărul de supermarketuri și hipermarketuri a crescut de la 181 la 1.500. La polul opus, numărul elevilor care au intrat la
examenul de bacalaureat a scăzut cu 40%, iar numărul celor care l-au promovat a scăzut cu încă 40%.

În zece ani de leu greu, România a câștigat enorm în productivitate, dar a pierdut din populație 1,5 milioane de locuitori. În timp ce consumul de lactate și carne a stagnat, numărul de farmacii aproape că s-a dublat, iar numărul de spitale private a crescut de la 11 la 161.

Pentru că economia nu a crescut uniform, discrepanțele salariale s-au accentuat, atât din punctul de vedere al zonelor din țară, cât și din punctul de vedere al domeniilor de activitate. Dacă la începutul anilor 2000 industria minieră și cea siderurgică erau în top ca salarii, acum IT-ul este marele câștigător.

Libertatea câștigată prin  apartenența la NATO și la Uniunea Europeană s-a văzut cel mai bine în ultimul deceniu, când numărul românilor care au plecat în vacanță în străinătate a crescut de la 7 milioane la 13 milioane pe an. Numărul de decolări și aterizări (mișcări de aeronave) pe aeroportul Otopeni a crescut de la 53.000 în 2005 la 97.000 în prezent.

În zece ani de leu greu România a bifat mai multe lucruri pozitive decât negative, spre deosebire de cei 15 ani imediat după Revoluție. Am câștigat o economie mai bună și mai performantă, dar am pierdut o populație. Am câștigat o piață de consum, dar fiecare are un coș diferit. Am câștigat o industrie auto și de IT, însă am pierdut capacități siderurgice și metalurgice.

Am câștigat mai mulți bani, dar prețul apartamentelor și al uilităților a crescut mult mai mult. Mulți români trăiesc mai bine, au o casă, au o mașină, pot călători când vor, dar sunt mai îndatorați. Până la urmă totul se plătește.Întrebarea este dacă ar fi putut să fie altfel, dacă România ar fi putut să crească mult mai bine și mai susținut fără ca extremele să se accentueze, iar contrastele economice să fie atât de evidente. După zece ani de leu greu, senzația este că am fi putut să facem mai mult din punct de vedere economic la resursele financiare de care am avut parte.