„Am ajuns să muncesc mai mult pentru angajați decât pentru mine”

Articolul de astăzi pornește de la o discuție cu un antreprenor român, adică un patron care are un business de servicii care se învârte în jur de 1 milion de euro pe an și care, după 15-20 de ani de capitalism, a ajuns astăzi la o concluzie destul de ironică: „Am ajuns să muncesc astăzi mai mult pentru angajați decât pentru mine”. Parcă lucrurile nu trebuiau să fie așa, ci invers. Adică patronul trebuia să-i „exploateze” pe angajați și nu invers, cel puțin așa spunea Marx. Această opinie/părere am întâlnit-o la mai mulți antreprenori, mai mari sau mai mici.

Pe măsură ce anii trec, pe măsură ce se schimbă generațiile, pe măsură ce se schimbă societatea, în rău sau în bine, depinde pe cine întrebi, apar din ce în ce mai multe probleme: contractele nu se mai câștigă așa de ușor, modelele de business se schimbă într-un ritm mult mai rapid și poți să ajungi să nu mai ții pasul cu aceste schimbări, mai ales în domeniul tehnologic, oamenii sunt diferiți și cea mai mare problemă este legată de angajați, cel puțin în domeniul serviciilor. Există o presiune constantă pentru creșterea salariilor, iar cine pleacă peste noapte nu mai poate fi înlocuit atât de ușor, deci patronul trebuie să muncească în locul lui, să acopere ceea ce făcea el, cel puțin până găsește pe altcineva, care de obicei costă mai scump.

Dar mai mult decât atât, cei angajați să se ocupe de clienți, de vânzări, de contracte, să caute și să aducă contracte, adică ce scrie în fișa postului și pentru care cer bani tot mai mulți, nu fac nimic din toate acestea. Dacă pierde un client, adică dacă se pierd bani, răspunsul este că „clientul e prost, nu înțelege” și că oricum se săturase să fie la cheremul clienților! Dar clientul este cel care te plătește, de la el îți iei tu salariul! Pe angajat nu îl interesează acest lucru și se întoarce la telefonul mobil să se plângă peste tot că ce nașpa este la firmă, că patronilor nu le mai ajung banii și că așa nu se mai poate, că demisionează.

Mulți angajați fac confuzia între cifră de afaceri și profit, nu știu ce înseamnă cash-flow, adică încasarea facturilor și impactul pe bilanțul companiei, când se uită la o cifră de afaceri de 1 milion de euro cred că patronul câștigă atât și că face bani pe seama lor. Orice discuție pentru a discuta cum funcționează businessul unei companii nu are sens, niciun angajat nu îl crede pe patron când îi spune că trebuie să vină cu bani de acasă, adică cu cash pentru a plăti salariile, pentru că un client nu a plătit factura la timp și că trebuie să alergi după el ca să îți încasezi banii. Nici modelul în care un patron ar împărți profitul dintr-un contract cu cei care lucrează la el nu funcționează, pentru că angajații nu cred că banii câștigați sunt atât de puțini și că poți să îi încasezi după luni și chiar ani.

Foarte mulți angajați, cel puțin din servicii, dacă au 1.500 euro pe lună sunt foarte mulțumiți, mai ales dacă sunt tineri, doar cu câțiva ani de experiență și cu toată viața înainte. „Nu are sens să te stresezi pentru bani, pentru clienți, care oricum sunt proști”, când poți să mergi în city breakuri cu 300-400 de euro. De partea cealaltă, a fi patron, a ține un business a devenit un coșmar, iar dacă nu ești atent, poți să pierzi peste noapte clienți, contracte, iar afacerea construită în ani să se ducă de râpă. A angaja un CEO, un director operațional, chiar și a-i da un pachet de acțiuni nu este o certitudine că lucrurile vor merge bine, este o loterie. Nici patronii nu mai sunt tineri și dacă ar vrea să vândă firma nu ar avea cui, cel puțin în servicii, acolo unde totul depinde de oameni și de câteva contracte. Așa că patronii nu au ce să facă, trebuie să muncească mai mult pentru angajați decât pentru ei, asta dacă nu vor să fie ei angajați!   

(cristian.hostiuc@zf.ro)