Altă Lara, aceeași Croft

Facem cunoștință cu o Lara Croft tânără, pasionată de arheologie, care nu e însă foarte sigură de cum va arăta viitorul ei. În urma unui incident cu autoritățile, ea ajunge în compania Anei Miller (Kristin Scott Thomas), cea care conduce compania pornită de tatăl Larei. Acesta lipsește de ani buni, fiind dat dispărut în timp ce încerca să găsească mormântul pierdut al lui Himiko, o puternică regină din Japonia; Lara nu acceptă însă că tatăl său a murit și pleacă în căutarea acestuia.
Diferența majoră față de filmele ce o aveau ca protagonistă pe Angelina Jolie este că Roar Uthaug se concentrează mai mult pe defectele Larei, așa cum ar fi statura ei, decât pe abilitățile ei ieșite din comun.
Alegerea Aliciei Vikander pentru rolul Larei Croft e una corectă din punctul meu de vedere, pentru că franciza avea nevoie de o față nouă, care să nu fie încă asociată multor filme. Poate părea surprinzător ceea ce am scris, având în vedere că Vikander a câștigat deja un premiu Oscar pentru interpretarea sa din The Danish Girl; ea nu a fost însă imaginea vreunui blockbuster, preferând rolurile complexe în locul celor superficiale. A fost o decizie bună până acum, zic eu, și sunt curios cum va evolua cariera ei după episodul Tomb Raider.
Aici, Vikander își face treaba destul de bine, găsind echilibrul între agresivitate și fragilitate. Nu e aceeași Lara Croft pe care spectatorii și-o aminteau din filmele cu Jolie, iar asta e foarte bine; filmele care tratează originea personajelor trebuie să îți prezinte omul de dinainte de erou, cel care ezită și își pune semne de întrebare înainte de a se arunca în cine știe ce aventură.
Și pentru că am vorbit la început la apetitul americanilor pentru relansarea unor filme de succes, anul acesta vă mai puteți aștepta la versiuni noi ale unor povești vechi cu Peter Pan, Grinch, Corbul, The Grudge, Re-Animator, Robin Hood sau Sherlock Holmes.
Revenind la Tomb Raider, am remarcat că multe scene spectaculoase din film seamănă extrem de mult cu cele folosite pentru a promova seria de jocuri Tomb Raider. Nu știu dacă e o întâmplare și nu știu cât din acțiunea prezentată în joc se regăsește și în film, dar mi s-a părut o idee bună.
Pe de altă parte, vorbim de un film bazat pe un joc, iar asta înseamnă că la un moment dat va trebui să renunți la sentimentul de realism și să le dai oamenilor spectacolul pentru care au plătit biletul de acces. Lara Croft trebuie să sară din avioane în flăcări și să doboare, de una singură, câte 10-20 de adversari, altfel n-ar mai fi Lara Croft.
O să concluzionez spunând că Tomb Raider e un film care va fi pe placul celor care urmăresc aventuri nerealiste, cu personaje care au puteri supranaturale și cu întâmplări care pun la grea încercare logica. Pe scurt, ar trebui să aibă destul de mulți fani.

Nota: 7/10