All Inclusive: Google Drive
Multă lume a confundat noul Google Drive cu un simplu serviciu de stocare on-line, similar cu Dropbox și multe altele. De fapt este altceva. Este prima tentativă serioasă de colonizare a web-ului printr-o platformă integrată care încearcă să reproducă experiența atât de familiară a desktop-ului local.
Inevitabilul s-a produs: Google și-a lansat zilele trecute serviciul de stocare on-line. Este probabil cea mai “întârziată” lansare din istoria modernă a informaticii dacă socotim că primele zvonuri legate de un astfel de serviciu au început să circule încă din 2006, când un document intern “scăpat” în zona publică oferea indicii că Google se gândește la o asemenea ofertă. Un alt val de speculații pe aceeași temă a traversat paginile de știri IT la începutul lui 2009, iar condițiile păreau deja coapte din perspectiva infrastructurii. Oricum un cont Gmail oferea deja 7 GB (între timp s-a ajuns la 10 GB), spațiu pe care diferite progrămele îl puteau transforma într-un fel de disc on-line. Și totuși, Google Drive a fost făcut public abia în aprilie 2012.
La prima vedere s-ar părea că Google a pierdut trenul, pentru că mulți alții i-au luat-o înainte. Vedeta momentului este Dropbox, iar modul său de funcționare este reprezentativ pentru ce înseamnă stocarea on-line: Dropbox oferă gratuit 2 GB spațiu de stocare pe serverele sale și o mică aplicație locală care sincronizează un folder de pe discul local al computerului cu spațiul din web. Orice operație cu fișiere în folderul respectiv este automat replicată on-line, astfel încât totul este disponibil din orice browser web sau aplicație mobilă. La asta se adaugă posibilități de partajare (de exemplu anumite sub-foldere pot fi declarate publice sau accesibile doar unor anumite persoane, altele rămân private), iar spațiul suplimentar (până la 100 GB) implică un abonament plătit, ceea ce asigură veniturile serviciului. Cam la fel funcționează Amazon Cloud Drive, Microsoft SkyDrive, Apple iCloud, Box și diverse alte servicii, aproape toate oferind și facilități specifice, cum ar fi servicii de administrare sau aplicații de procesare.
În aceste condiții, mai are vreo importanță un serviciu în plus, chiar dacă vine de la Google? În opinia mea, Google Drive nu este “un serviciu în plus”, ci este cu totul altceva și nici măcar nu concurează cu cele amintite mai sus. Prin faptul că reunește și integrează sub aceeași pălărie diverse servicii în frunte cu Google Apps (documente, calcul tabelar, prezentări, desene etc.), peste care tronează mereu mașinăria de căutare, Drive devine o platformă computațională “in the cloud”, un veritabil desktop on-line. Pe lângă funcționalitățile uzuale din Apps, au apărut multe noutăți. De exemplu, posibilitatea de a deschide direct din browser peste 30 de tipuri de fișiere (multe dintre ele editabile), inclusiv video HD sau ilustrații realizate cu Adobe Illustrator sau Photoshop. Posibilitățile de partajare și colaborare sunt impresionante: mai mulți utilizatori pot lucra simultan pe același document (cu diferite drepturi), iar modificările apar “pe viu”.
Se poate adnota orice și chiar se poate purta o discuție de gen chat într-un document. Recunoaștem aici multe dintre tehnologiile pe care Google le-a folosit în Wave (care a fost abandonat), printre care și posibilitatea de a vedea diferitele revizii ale unui document sau “revenirea în timp”. În multe cazuri Drive suplinește e-mail-ul: în loc să trimiți un document mare, e suficient să trimiți un link și să partajezi documentul. Integrarea cu Gmail, cu Picasa și cu Google Plus începe să se vadă și sunt sigur că, în timp, va fi completă.
Posibilitățile de căutare în Drive reprezintă, desigur, unul dintre punctele forte ale ofertei Google. Se pot regăsi documente (de orice fel) după etichete sau cuvinte cheie și, mai mult chiar, tehnologia OCR integrată permite acest fel de căutări chiar și în imaginile care conțin text (de pildă, în faxuri). Mai devreme sau mai târziu, căutarea prin imagini implementată în Google Gogglers va veni să completeze suita, mai ales în condițiile în care Drive este disponibil în telefoane și tablete Android (dar va fi în curând și în iPhone). Și este important că nu doar Google va contribui la expansiunea serviciului integrat Drive: interfețele de programare au fost publicate, ceea ce permite dezvoltatorilor să ofere diverse extensii interesante (de exemplu, HelloFax sau editorul video colaborativ WeVideo). Însă extensiile sunt destinate mai ales browserului Chrome și platformei Android, ceea ce va face și mai atractive produsele Google.
Mai puțin mă interesează acum facilitățile și prețul spațiului suplimentar (până la 16 TB). Mai important este că este prima dată când Google se adresează mai degrabă companiilor decât persoanelor și, mai ales, faptul că Drive pare să fie exact baza potrivită pentru sistemul de operare Chrome OS. Google se vrea microsoftul web-ului.