Alexandros Motors inaugurează showroomul Great Wall din București
Cel mai mare constructor chinez de automobile, Great Wall Motors, este din nou prezent în România, prin intermediul Alexandros Motors, în calitate de unic importator.
„Alexandros Motors deschide astăzi la București un showroom dedicat mărcii Great Wall și începe comercializarea modelelor Great Wall Hover 6 (SUV) și GW Steed 5 (Pick-up). Suntem unic importator pentru România al autovehiculelor produse de compania chineză. Cu această ocazie, marcăm și 10 ani de la demararea parteneriatului cu Great Wall Motors”, declară Stelios Savva, CEO Alexandros Motors România.
Great Wall Motors Company Limited a fost înființată în anul 1976 și este cea mai mare companie cu capital privat, producătoare de automobile din China, fiind listată la Bursa din Hong Kong. Great Wall Motors se află în topul primelor 10 companii private listate la bursă și între primele 30 de companii în funcție de cifra de afaceri din China.
Compania acordă o atenție sporită extinderii rețelei pe piețele internaționale. Great Wall Motors are în prezent aproximativ 60.000 de angajați, un puternic centru de cercetări în tehnologiile construcției de automobile și o capacitate anuală de producție de peste 1,2 mil. de unități.
Cu 1,1 milioane de vehicule vândute în China, în 2014, producătorul este și cel mai mare exportator de pe piața chineză, adresând piețe precum Australia, Africa de Sud, America Centrală și de Sud, Asia-Pacific, Orientul Mijlociu și Rusia. Este, de altfel, și primul producător chinez care și-a stabilit o unitate de produție proprie în Europa, la Lovech (Bulgaria), fabrică inaugurată în 2012.
„Alexandros Motors reia, pe baza noilor premise, mult mai optimiste, comercializarea SUV-ului H6 și a Pick-up-ului Steed 5, care au un real potențial pentru piața din România și mai ales pentru infrastructura existentă în acest moment în țara noastră. Eforturile se vor îndrepta spre consolidarea rețelei de dealeri și servicii de calitate. Potențialii noștri clienți sunt nu doar persoanele fizice, ci și companiile mici și mijlocii cu activități în domenii precum agricultură, protecție și pază, construcții, utilități, distribuție etc.”, completează Stelios Savva, CEO Alexandros Motors România.
În prezent, rețeaua de comercializare dispune de cinci dealeri la nivel național și de propriul depozit de piese în Boldești-Scăieni, județul Prahova.
Compania Alexandros Motors, divizia auto a Alexandrion Grup România, a fost lansată oficial în ianuarie 2006 și este importator unic pentru România a unor branduri ca: Great Wall, King Long și UN Forklift. De asemenea, oferă și servicii de finanțare în sistem de leasing operațional, prin Alexandros Long Term Rental.