ALERTĂ roșie înaintea cupei Mondiale: Cum a ajuns cea mai mare competiție din lume să fie deturnată de interese și corupție. „Acesta este sfârșitul FIFA“

Organizarea Cupei Mondiale de fotbal de anul acesta a fost câștigată de Rusia în 2010. Vladimir Putin, liderul autoritar al Rusiei, devine primul autocrat care găzduiește competiția de la junta militară din Argentina din 1978. Cum a pierdut Occidentul FIFA? Financial Times trece în revistă o colecție de cărți în engleză, franceză și germană care oferă câteva răspunsuri.

În după-amiaza zilei de 2 decem­brie 2010, fotbalul s-a schimbat. Atunci, Sepp Blatter, președintele autorității mondiale a fotbalului, FIFA, a deschis plicurile pentru a arăta lumii că Rusia și Qatarul vor găzdui Cupa Mondială în 2018 și 2022. „Sunt un președinte fericit“, a spus el cu fața cuprinsă de o grimasă, cu o aparentă nemulțumire. „Uitați-vă la poze. Nu am o față foarte zâmbitoare“, a recunoscut el mult mai târziu.

În altă parte a Zürich-ului, secretarul general al FIFA, Jérôme Valcke, era văzut acoperindu-și fața, plângându-se: „Acesta este sfârșitul FIFA“. Ambii au înțeles că alegerea comisiei executive de 22 de membri a două autocrații va scandaliza lumea. Vladimir Putin nu a fost prezent la show pentru momentul său de glorie, probabil pentru că se aștepta ca unul dintre concurenții occidentali ai Rusiei să învingă. Când a aflat, a sărit direct într-un avion pentru veni și a se înfrupta din glorie în Elveția.

Acea zi a fost o alertă roșie pentru Occident: instituțiile vestice erau subminate. Curând, a început să se dezlănțuie o serie de scandaluri care au arătat că FIFA este mai coruptă decât realizau mulți până atunci. Majoritatea membrilor comitetului executiv (Exco) care au votat la Zürich au fost inculpați sau puși sub acuzare de autoritățile americane de fapte penale, sau sancționați de comisia de etică a FIFA.

„Cartonașul roșu” este o întâlnire între rapoarte de investigație americane și spectacole ale poliției din viața reală. Ken Bensinger de la BuzzFeed spune povestea agenților de la FBI și de la Internal Revenue Service care i-au prins pe mulți dintre infractorii ocrotiți de FIFA.

Printr-o coincidență curioasă, pontul inițial al FBI a venit de la Christopher Steele, fostul agent al MI6 care a avertizat în 2016 FBI despre presupusa implicare a Rusiei în campania lui Donald Trump pentru președinția SUA. Cei care au sprijinit Marea Britanie în încercarea de a găzdui Cupa Mondială din 2018 l-au angajat pe Steele să adune informații despre ofertele rivale. N-a durat mult până când a auzit „zvonuri tulburătoare“ – inclusiv povești ale oficialilor care ofereau tablouri membrilor Exco în schimbul voturilor. Steele a alertat un agent al FBI în primăvara anului 2010, cu câteva luni înainte ca oferta SUA de a găzdui ediția din 2022 să fie eliminată. Aceasta contrazice spusele de mai târziu ale lui Blatter, care susține că Statele Unite au atacat FIFA din frustrare. Mai degrabă, acelea erau zilele în care SUA încă încercau să mențină o ordine internațională bazată pe reguli.

Americanii și-au văzut șansa atunci când agentul IRS Steve Berryman, înnebunit după fotbal, una dintre sursele cele mai bune ale lui Bensinger și, prin urmare, eroul acestei cărți, a descoperit că reprezentantul american al Exco Chuck Blazer nu și-a mai depus declarațiile de venit la Fisc de cel puțin 17 ani. Bărbatul cu barbă albă, Blazer, era la fel de lacom pe cât era de obez. „Arăți exact ca Karl Marx!“, i-a spus odată Putin.

Când federalii i-au spus lui Blazer că știu suficient pentru a-l băga pentru mulți ani la închisoare, el a fost de acord să poarte un microfon ascuns pentru ca autoritățile americane să prindă alți funcționari corupți. De asemenea, le-a făcut agenților FBI introducerea în corupția de zi cu zi din fotbalul internațional: un oficial vinde ieftin unei agenții de marketing drepturile de televiziune sau de sponsorizare pentru un turneu și, în schimb, primește un cadou. Greșeala lui Blazer a fost că a adus o parte din banii primiți ca mită în Statele Unite, unde au fost depistați de justiția americană.

FBI a urmărit penal oficialii din fotbal în temeiul legilor contra crimei organizate din SUA, tratând în fapt FIFA ca pe o mafie. Anii de anchetă discretă au condus, în final, la un raid în primele ore ale zilei în incinta hotelului Baur au Lac din Zürich în mai 2015 și la primele arestări. Au urmat mai multe arestări, întrucât oficialii corupți au cedat și au început să mărturisească. Blazer a murit anul trecut, înainte de a fi condamnat, dar mulți dintre prietenii lui sunt acum în închisoare.

Cu toate acestea, băieții buni nu au câștigat. Noi infractori au urcat la putere pentru a-i înlocui pe locotenenții captivi ai regelui, la fel ca în mafie, spune Bensinger. FBI a luat la țintă doar corupția în America. Alte continente abia dacă au fost atinse de febra justiției, deși unele forțe de poliție europene urmăresc firul FBI. Elveția continuă investigațiile în cazul Blatter, care a demisionat din funcția de președinte după câteva zile de la raidul din Baur au Lac. Dar visul de a curăța FIFA nu a devenit realitate.

Deocamdată, nu există nicio forță externă puternică care să facă presiuni în acest sens. Kremlinul – încruntat la SUA pentru că îi hărțuiește un aliat și pătează luciul Cupei Mondiale – n-a avut de ce să-și facă prea multe griji. Rusia și Qatarul și-au păstrat turneele și aproape că nimeni nu a încercat să organizeze o rezistență. Urmează o altă victorie internațională pentru Putin.

Russkij Futbol, o excelentă colecție germană de eseuri, face lumină în relația Rusiei cu fotbalul încă din vremea țarilor. La primul meci public din St. Petersburg, în 1893, spectatorii au râs în timp ce jucători în alb se bălăceau în noroi.

Fotbalul abia dacă mai există în unele regiuni rusești. Însă i-a fermecat pe țăranii dezrădăcinați care s-au înghesuit în orașe în timpul industrializării forțate din anii 1930. Șeful cu tendințe ucigașe al poliției secrete a lui Stalin Lavrenti Beria, un împătimit al fotbalului, a preluat conducerea Dynamo Moscova. Cum să-i anihilezi pe rivalii de la Spartak? Le trimiți liderii în gulag.

Un eseu al jurnalistului Johannes Aumüller descrie relația Rusiei cu FIFA. După ce unii sponsori au întors spatele organizației, Gazprom, cel mai mare exportator de gaze naturale din lume, controlat de statul rus, le-a luat locul fericit ca „partener oficial“. La 18 luni după ce Franz Beckenbauer a părăsit Exco, „Der Kaiser“ – căpitan legendar și fost manager al echipei naționale germane – a fost numit ambasador al Societății Gazelor din Rusia, organizație susținută de Gazprom. Între timp, organizarea Cupei Mondiale a adus și mai mulți înalți oficiali ruși în preajma FIFA.

După eșecul lui Putin de a aduce „cea de-a doua modernizare“ a Rusiei, spectacolele sportive au devenit o modalitate de a satisface populația, scrie istoricul Diethelm Blecking.  Evenimentele sportive demonstrative aduc beneficii și apropiaților lui Putin, adesea sub forma contractelor pentru construcții.

Costurile turneului din Rusia au fost estimate în mod conservator la 10 miliarde de euro, Cupa Mondială 2018 devenind astfel cea mai scumpă din istorie. Cu toate acestea, este un chilipir în comparație cu Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci din 2014, care au costat aproximativ 40 de miliarde de euro, mai mult decât toate cele 21 de astfel de întreceri sportive combinate.

În câteva săptămâni, câteva dintre stadioanele noi din Rusia vor deveni elefanți albi în orașele provinciale unde puțini oameni urmăresc fotbalul de ligă. Acestea cu toate că mulți copii ruși nu apucă niciodată să joace pe terenuri adevărate sub îndrumarea antrenorilor calificați, se plânge scriitorul Ildar Abusjarow într-un eseu plin de regrete.

Nu este de mirare că echipa națională a Rusiei este la pământ – e clasată pe locul 66 în lume – în timp ce social media rusă este plină de critici la adresa stadioanelor supraevaluate.

Fotbalul are nevoie de reformă. Celelalte două cărți examinate pun problema dacă nu cumva fanii pot face acest lucru. Danny Cohn-Bendit a condus revoluția studențească din Paris din mai 1968, după care a fost timp de zeci de ani politician verde franco-german. Titlul cărții sale, Sous les crampons… la plage (Sub crampoane… plaja) evocă sloganul din ’68, „Sub piatră, plajă”.

Însă Cohn-Bendit a sărit peste aniversarea de luna trecută a revoluției studențești. Sătul să mai producă nostalgie despre o epocă trecută, el a scris în schimb autobiografia unui fan al fotbalului. El pare să fie capabil de la fel de multă pasiune când urmărește un joc de fotbal în sufragerie ca atunci când stătea pe baricadele din Paris.

Născut în sud-vestul Franței în 1945 din părinți refugiați de origine germană și evreiască, Cohn-Bendit a crescut între Paris și Frankfurt. La fel ca în cazul multora dintre noi, pasiunea lui pentru o echipă de fotbal a început cu un meci de cupă mondială  în cazul său, victoria Germaniei de Vest asupra Ungariei în finala din 1954. Cohn-Bendit a ținut cu ungurii și, din motive evidente, a rămas întotdeauna îndârjit împotriva Germaniei.

Pasiunea sa pentru fotbal este ceva rar în rândul francezilor 68-iști, dintre care majoritatea au respins fotbalul ca fiind „opiul poporului“. Din fericire, după ce a fost expulzat de Franța, a descoperit că nemții de stânga nu au avut astfel de inhibiții. Urmărind alături de locuitorii comunei sale din Frankfurt celebrul meci dintre Germania de Est și Germania de Vest din Cupa Mondială 1974, Cohn-Bendit i-a enervat pe toți ceilalți aplaudând pentru estici.

Cartea este plină de astfel de amintiri de fan, adesea banale, dar scrise din inimă și, prin urmare, fermecătoare. Franco-germanul întâlnește eroi din fotbal, cum ar fi antrenorul echipei Franței Michel Hidalgo, care, după ce a câștigat Campionatul European din 1984, îl îmbrățișează și exclamă: „Danny, e mai bine decât în ’68!“.

Când Cohn-Bendit se îndepărtează de autobiografie pentru a-și da cu părerea despre joc și jucători, el coboară aria expertizei din eșalonul secund. El scrie cu certitudinea celebrității că toate gândurile sale sunt fascinante. Dar are, de asemenea, o abilitate de politician de a stabili o agendă. Sous les crampons… susține că jucătorii de astăzi sunt plătiți prea mult; că autocrații ca Rusia (unde are interdicție de vizită) nu ar trebui să găzduiască Cupele Mondiale; că fotbalul trebuie să-și deschidă ochii la dopaj; și că FIFA ar trebui să lase jucătorii să facă declarații politice. Scopul lui este un fotbal care „corespunde principiilor mele“.

Autorii cărții „Activismului în fotbal și pentru suporteri din Europa: al cui joc este acesta?” cred că fanii pot face acest lucru posibil. Cartea lor este una dintre cele multe care au ieșit printr-un mare proiect finanțat de UE, „Cercetarea fotbalului într-o Europă extinsă“. Autorii provin din întreaga Europă și spun câteva povești bune, deși de cele mai multe ori în exprimare academică, care nu este tocmai engleză pentru toată lumea. Cartea are o agendă: fotbalul aparține fanilor, care trebuie să înlăture controlul intereselor bănești. Autorii au colectat exemple de cum poate fi făcut acest lucru. Începând cu salvarea din 1992 de către fani a micii echipe Northampton, organizațiile de suporteri au salvat și au condus multe cluburi britanice mai mici. Acum ideea se răspândește.

Patru cluburi spaniole, inclusiv giganții Barcelona și Real Madrid, sunt deținute oficial și conduse de membrii lor („socios“). Germania interzice investitorilor din afară să preia cluburi. În Croația, acțiunile comune ale suporterilor cluburilor rivale au oprit autoritățile de la a restricționa achiziționarea de bilete de către fanii străini.

Cu toate acestea, autorii sunt destul de cinstiți pentru a recunoaște că toate acestea au o putere foarte mică. „Rolul suporterilor în managementul cluburilor și, în special, în procesul de luare a deciziilor în cluburi rămâne marginal“, au scris ei. Miliardarul Florentino Pérez conduce Real Madrid, deși trebuie să-i mulțumească pe sociosi pentru a-și asigura realegerea ca președinte. Alți oficiali îi resping pe suporteri, pentru ei aceștia fiind fie simpli consumatori, fie huligani. Davor Suker, președintele federației de fotbal a Croației, a făcut următoarele comentarii după demonstrațiile suporterilor din 2014: „Fanii nu au nimic de-a face cu conducerea cluburilor. Ei ar trebui
să se bucure pentru cluburile lor și asta e.”

Într-adevăr, fanii, în general, nu au bani și nici timpul necesar pentru a conduce cluburile. De asemenea, judecând după stadioanele aglomerate și contractele de televizare, majoritatea fanilor iubesc fotbalul modern comercializat.

Cel puțin suporterii au acces săptămânal la cluburile lor. Ei pot protesta în tribune sau pot boicota jocuri. Dar nu au aproape niciun acces la FIFA, în palatul securizat, în mare parte subteran, al acesteia, din Zürich. („Locurile în care oamenii iau decizii ar trebui să aibă doar lumină indirectă“, este un comentariu de-al lui Blatter despre transparență.) Micul procent din suporterii din întreaga lume care vor veni la Cupa Mondială va fi mai interesați de jocuri decât să protesteze față de FIFA sau de Putin. După turneu, FIFA va fi liberă să-și numere câștigurile în pace și să decidă cât de multe monede să le arunce copiilor ruși fără un teren de joc. Bensinger spunea despre Cupa Mondială din 2010 din Africa de Sud: „După unele estimări, FIFA a donat mai puțin de o zecime din 1% din profiturile sale din turneu“.

Fanii nu vor schimba FIFA. Orice reformă ar necesita un fel de acțiune colectivă globală condusă de state. Fotbalul, ca și altele, este o lume a autocraților.