ALEGERI PREZIDENȚIALE. Situația prezenței la vot în străinătate la ora 23
Conform datelor BEC, până la ora 23, ora României, în străinătate se prezentaseră la vot 362.692 alegători, centralizați pe baza datelor primite de la 294 secții de votare din totalul de 294 organizate în străinătate.
Pentru 6 secții de votare, de la Bruxelles, Stuttgart, Dublin, Verona și Londra, datele sunt cele similare cu cele transmise la ora 19, “probabil din cauza evenimentelor de acolo”, a spus Marian Muhuleț, președintele BEC, referindu-se la aglomerația de la vot înregistrată la ora încheierii votului. El a adăugat că a instituția a avut peste 100 de solicitări pentru prelungirea programului de votare peste ora 21, însă legea nu a permis aceasta.
Mai mulți români care așteptau să voteze în fața secției din Torino, în jurul orei locale 20.45, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce, potrivit relatărilor unor persoane aflate acolo, jandarmii ar fi intervenit cu gaze lacrimogene, a transmis MEDIAFAX. Forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene, duminică seară, în fața secțiilor de votare de la Paris, unde sute de oameni protestau pentru că nu au putut să voteze la ora când secțiile de votare s-au închis.
Ultimul comunicat al MAE a informat că, potrivit datelor primite de la Ambasada României la Viena, până la ora 21.00, ora locală, la secțiile organizate pe teritoriul Austria toți cetățenii românii au reușit să își exprime opțiunea electorală. La cele 3 secții de vot din Austria (2 din Viena și 1 la Graz) au votat un număr de peste 8000 cetățeni. Începând cu ora 20.00, ora locală, în fața secțiilor de vot din Viena nu se mai aflau alegători.
Până la ora 19 se prezentaseră la vot 284.970 de alegători, centralizați pe baza datelor primite de la 294 secții de votare din totalul de 294 organizate în străinătate.
Până la ora 13 se prezentaseră la vot 114.607 alegători, centralizați pe baza datelor primite de la 263 de secții de votare din totalul de 294. Pentru comparație, la primul tur al alegerilor, în toate secțiile au votat în total 161.262 alegători.