Home Actualitate Alba: Patru persoane care nu au respecta...
Actualitate

Alba: Patru persoane care nu au respectat izolarea, amendate cu câte 20.000 de lei

DSP Alba a amendat, luni, patru persoane întoarse din Italia cu câte 20.000 de lei, pentru nerespectarea izolării la domiciliu, fiind vorba despre trei bărbați și o femeie. Reprezentanții DSP Alba au declarat, luni, că sancțiunile au fost aplicate în…

Alba: Patru persoane care nu au respectat izolarea, amendate cu câte 20.000 de lei
Alba: Patru persoane care nu au respectat izolarea, amendate cu câte 20.000 de lei · Foto: Business Magazin

DSP Alba a amendat, luni, patru persoane întoarse din Italia cu câte 20.000 de lei, pentru nerespectarea izolării la domiciliu, fiind vorba despre trei bărbați și o femeie.

Reprezentanții DSP Alba au declarat, luni, că sancțiunile au fost aplicate în baza HG pentru nerespectarea măsurilor stabilite în scopul prevenirii și combaterii bolilor transmisibile.

„DSP Alba, prin inspectorii sanitari, a aplicat, luni, 4 sancțiuni cu amendă contravențională în cuantum de 20.000 lei fiecare, la 4 persoane aflate în izolare la domiciliu, care au venit din Italia și nu au respectat această măsură până la terminarea perioadei de izolare de 14 zile. Este vorba despre un bărbat dintr-o comună și de o femeie și doi bărbați din altă comună, rude între ele. Sancțiunile au fost aplicate în baza HG nr. 857/2011 pentru nerespectarea de către persoane fizice, suspecți și convalescenți de boli transmisibile, contacți și purtători sănătoși de germeni patogeni, a măsurilor stabilite în scopul prevenirii și combaterii bolilor transmisibile”, au spus reprezentanții DSP Alba.

La nivelul județul Alba erau, luni, 157 de persoane în izolare la domiciliu.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună