Cum a ajuns un american să se îndrăgostească de România și să își construiască o viață de vis aici. A început dormind pe canapeaua unui prieten din București, iar acum are o carieră de invidiat și chiar și o pensiune de lux

Întâlnirea lui Bryan Jardine cu România, în 1996, nu a fost cea mai reușită: l-a primit un aeroport sufocant, similar celor pe care le văzuse în America Centrală, iar apartamentul său din acea perioadă, cu vedere spre Casa Poporului, îl trimitea cu gândul la gloria apusă a micului Paris. A vrut să cunoască însă mai bine țara și bine a făcut, fiindcă România l-a recompensat cu o viață (cât 10) pe care ar lua-o oricând de la capăt aici.

Bryan Jardine a ajuns pentru prima dată în România în calitate de reprezentant al Asociației Barourilor Americane (ABA), ca parte a unui program finanțat de USAID (Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională) în care ABA plasa avocați în țări est-europene care făceau tranziția de la economiile comuniste la cele capitaliste. Multe dintre „regulile jocului” de la acea vreme nu erau scrise, multe dintre legi nu existau: de exemplu, nu existau legi privind concurența, falimentul, tranzacțiile garantate. Programul respectiv lua avocați americani, care au mers în aceste țări cu proiecte de legislație model elaborate de ABA. Era de obicei pentru un an – ca un an sabatic de lucru și, în timp ce majoritatea colegilor mei săi voiau să meargă la Budapesta, Praga, Varșovia, el a ales Bucureștiul. „Motivul era că vorbeam spaniola, studiasem un an la universitatea din Ecuador, văzusem că limba este asemănătoare, cu o bază latină și studiasem latina în liceu – iar în ’87 am fost la Rio de Janeiro, unde am făcut surf timp de șase luni – am învățat atunci portugheza destul de rapid, știind spaniola”. Prima impresie nu a fost neapărat pozitivă: „În 1996, aeroportul îmi amintea de ceva ce văzusem în America Centrală, simțeam că am aterizat înapoi pe aeroportul din Quito în 1982, aeroportul era într-un stil vechi, era cald, oamenii te agasau ca să iei un taxi – să te întorci în București dinspre Otopeni însemna un ambuteiaj foarte mare fiindcă erau doar două benzi pe sens. Apartamentul meu era în zona Unirii și aveam o vedere asupra Casei Poporului – vedeam cumva o glorie apusă, prăfuită, era ca în pozele pe care le vezi acum cu ce era Calea Victoriei între 1920 și 1930. Prima impresie a fost că totul era foarte murdar. Nu m-am descurajat însă și  nu voiam să mă întorc”.

A călătorit mult în România în perioada 1996-1997, a văzut mult din țară și a lucrat cu multe ONG-uri active la vremea respectivă – „am cunoscut diverși miniștri și reprezentanți în Parlament”. Își amintește, de asemenea, că se uita la ProTV – „asta m-a ajutat foarte mult să învăț limba română”.

După un an, era pregătit să se întoarcă la firma de avocatură din Los Angeles, dar tocmai când pleca, în săptămâna aceea, asistenta sa de atunci i-a oferit o carte de vizită de la o cunoscută casă de avocatură din Washington, ce voia să își deschidă o filială la București. Se pare că prietenul asistentei respective primise, la rândul său, cartea de vizită de la un avocat american care a lucrat în Budapesta la o firmă de avocatură interesată de expansiunea în regiune. L-a sunat, iar când a plecat din București în august 1997 pentru a se întoarce în LA, s-a oprit în Washington, unde a primit ulterior invitația de a înființa și conduce acel birou din București. Avea în jur de 30 de ani – nu era nici partener în firma din LA, ajunsese acolo doar până la nivelul de asociat – așa că a decis  să se mute în Washington DC, cu prietena ce avea să îi devină mai târziu soție. Ea era însoțitor de zbor pentru United Airlines și, la prima sa sosire în București, în 1996, se relocase în Frankfurt. Așadar, cei doi s-au mutat în Washington, iar timp de opt luni, Bryan Jardine a lucrat cu partenerii de acolo pentru a-i convinge să deschidă un birou în București. Au aprobat într-un final decizia, dar lucrurile nu au fost ușoare nici după acel moment fiindcă, atunci când Jardine a ajuns în București, firma nu avea un buget. „Am dormit pe canapeaua unui prieten care deține un restaurant aici, nici măcar nu aveam buget pentru o cameră de hotel. Practic, am început cu nimic, am închiriat apoi un apartament, am cumpărat o imprimantă de la Ambasada Americană la o licitație, apoi am început să angajăm avocați, să avem clienți, am dezvoltat un business frumos.” Mai târziu însă, firma de avocatură care l-a angajat și-a regândit strategiile – pentru că biroul din Budapesta al firmei fusese achiziționat de o altă firmă. Astfel, după această achiziție, firma  de avocatură ajunsese să aibă birouri doar în New York, Washington și București – „era o hartă neobișnuită pentru anul 2001”. L-au sunat, i-au spus că va trebui să închidă biroul din România și că e binevenit la biroul din Washington, dar el nu voia să se întoarcă acolo.

Bryan Jardine, managing partner, Wolf Theiss

„Cred că am o viață mai bună aici decât aș fi avut-o în Statele Unite. În Statele Unite cheltui mai mulți bani pe diverse lucruri care aici costă mai puțin – cum ar fi bona sau serviciile medicale – oricât de mult se plâng oamenii în legătură cu sistemul de sănătate românesc, este totuși gratuit. Iar în ceea ce privește sistemul privat de sănătate, dacă ar fi să îmi acopăr cheltuielile de acest tip în Statele Unite, mi-ar dubla asigurarea. Și costul alimentelor este mai mare în Statele Unite, în timp ce calitatea acestora nu este atât de ridicată, la fel hainele, divertismentul – totul.“

Bryan Jardine, managing partner Wolf Theiss

„Să impui comunismul unei culturi precum a românilor, după război, după părerea mea, în ultimă instanță, a fost lipsit de legitimitate și nu avea șanse de reușită din start. Românii nu vor să asculte neapărat de o autoritate centrală – uitați-vă la felul în care conduc prin București. Au o abordare de genul „Live and let live”, de aceea sunt atrași de americani, care cred că împărtășesc în mod natural acest tip de atitudine. Când vii cu o atitudine sau o identitate impuse, nu cred că poate fi îmbrățișată cu ușurință – cu excepții, desigur.“

Bryan Jardine, managing partner, Wolf Theiss

„O cafea în București este mult mai ieftină decât în München – în Iași, Cluj, este și mai ieftină. Vinurile românești câștigă premii internaționale. Dacă ești o persoană tânără, la 20 de ani, și poți lucra remote – De ce să nu vii la București? Oamenii sunt primitori, locul acesta ar fi în top – din perspectiva vieții sociale. Totul este la un Uber distanță acum.“

Atacul terorist de la 11 septembrie a fost unul dintre motivele pentru care el și soția sa au decis să rămână în România. Compania pentru care soția sa lucra deținea cele două avioane implicate în atentat, iar în ziua acestuia, nu a reușit să o contacteze timp de 12 ore. În plus, a durat 10 zile apoi ca ea să se întoarcă – prin urmare a decis să nu mai lucreze în acest domeniu.

Bryan Jardine a ajuns astfel să facă naveta  între Budapesta și București – având la acea vreme 70% dintre clienți aici. Firma nu le plătea lui și soției să călătorească împreună, astfel că luau trenul de noapte pe atunci – era înainte ca România și chiar Ungaria să fie în UE, era un drum de noapte de 13 ore. Își amintește cu lux de amănunte detaliile acelor călătorii: aveau un coș de picnic și un DVD portabil. Nu aveau copii, dar aveau un doberman pentru care au plătit în plus și pe care îl luau cu trenul – aveau voie să călătorească cu el în România, dar în Ungaria nu, așa că ascundeau câinele acolo… „Am făcut asta timp de 2-3 ani, de câteva ori pe lună. Condițiile în tren sunt la fel și acum, e oarecum trist că în 20 de ani nu s-au îmbunătățit – trenurile sunt foarte vechi și problema era – mai ales iarna – căldura era atât de puternică, că nu puteai să respiri, deschideai fereastra și apoi era atât de frig încât toată noaptea închideai și deschideai fereastra”.

Obosise, iar firma nu lua încă în calcul deschiderea unui birou aici, totuși, a fost implicat în unele afaceri importante prin această afiliere – cea mai mare fiind în 2005, când UPC România a cumpărat Astral Telecom. Jardine auzise despre Wolf Theiss când câțiva dintre avocații din firma locală afiliată în care a fost implicat începeau să plece spre această firmă, apoi a fost abordat chiar el printr-un headhunter. În mai 2005, au început interviurile și, începând cu 15 septembrie 2005, a fost angajat ca managing partner, cu rolul de a construi biroul din București.

Dacă ar fi să dea timpul înapoi, Bryan Jardine nu și-a schimba decizia de a rămâne în România – de asemenea, crede că țara noastră este în continuare o destinație bună, atât când vine vorba despre investiții străine, expați, cât și tineri nomazi digitali.

„România este una dintre principalele destinații, alături de Polonia, când vine vorba de investiții străine directe în regiunea noastră, dacă te uiți, de pildă, la investițiile în retail. Chiar dacă pierde din populație, România este una dintre cele mai mari țări din Sud-Estul Europei, atât din punct de vedere al mărimii, cât și al numărului de locuitori – există mult potențial de consum intern. Când vorbim despre nivelul macro, cred în continuare că România este importantă. Dacă te uiți la realitățile geopolitice, companii din Turcia, Ucraina, se relochează, România are oportunitatea de a fi un centru regional de investiții și un pilon de securitate în Europa de Sud-Est”. Iar când vine vorba de nomazii digitali, este aceeași „țară fun” pe care a găsit-o el, deși poate nu ca acum 25 de ani. „Zâmbesc când unii tineri pretind că sunt hippie și „îndură” greutățile vieții de aici, dar toți au telefoane mobile conectate la internet. Ei nu știu cum era să vii aici cu harta în mână, fără servicii de streaming TV, fără telefoane inteligente, cafenele, Starbucks, laptopuri, Cineplex, malluri. Acum poți să fii un nomad digital, o cafea în București este mult mai ieftină decât în München – în Iași, Cluj, este și mai ieftină. Vinurile românești câștigă premii internaționale. Dacă ești o persoană tânără, la 20 de ani, și poți lucra remote – De ce să nu vii la București? Oamenii sunt primitori, locul acesta ar fi în top – din perspectiva vieții sociale. Totul este la un Uber distanță acum”.