Aici zac banii dvs.
Excedentul surprinzator, de peste 1% din PIB al bugetului general consolidat, consemnat dupa primele patru luni ale anului, a relansat criticile la adresa ineficientei autoritatilor in materie de cheltuire a banilor.
Excedentul surprinzator, de peste 1% din PIB al bugetului general consolidat, consemnat dupa primele patru luni ale anului, a relansat criticile la adresa ineficientei autoritatilor in materie de cheltuire a banilor.
In ciuda promisiunilor premierului ca 2006 va fi un an al investitiilor in infrastructura, s-ar fi zis asadar ca ne indreptam spre acelasi model al anului trecut, cand frica de un nivel insuficient al veniturilor fiscale, reticenta de a da drumul la deficit si lipsa proiectelor au facut ca banii de la buget sa se cheltuiasca pe fuga, in ultimele luni ale anului. Ei bine, nu e asa, sustine ministrul transporturilor, Gheorghe Dobre. Pana in 2012, asigura el, Romania va avea 1.200 km de autostrada, din care 380 vor fi in lucru incepand din acest an, in speta la Bucuresti-Brasov, Deva-Orastie, Cernavoda-Constanta si la centurile ocolitoare pentru Pitesti, Timisoara si Arad.
Din pacate pentru Ministerul Transporturilor, atentia presei s-a fixat irevocabil pe anuntul despre sistemul de control al traficului de pe tronsonul Bucuresti-Lehliu, in valoare de 10 mil. euro. Faptul ca un tronson atat de restrans va fi deja dotat cu camere TV si telefoane conectate prin fibra optica la centrul de control, in timp ce in restul tarii lucrarile la autostrazi sunt in stadiul de santier, a starnit atatea ironii, incat cu greu va putea fi smulsa din constiinta opiniei publice convingerea ca proiectele de infrastructura pentru care Guvernul se zbate sa obtina cofinantare din afara (numai saptamana trecuta a mai fost anuntat un imprumut de 180 mil. dolari de la Banca Mondiala) sunt de fapt capricii ale unor guvernanti in criza de idei serioase.
Iar aceasta convingere, cel putin pentru locuitorii din Bucuresti, e puternic consolidata de planurile de revigorare urbana ale primarului Videanu, incepand cu reasfaltarile si refacerile anuale de borduri si terminand cu proiectele cvasifaraonice de transformare a Pietei Revolutiei. Caci si pentru Capitala autoritatile cauta bani: e vorba de proiecte de 600 mil. euro, finantate din fonduri europene si cofinantate inclusiv dintr-un credit de 200 mil. euro pe care Primaria vrea sa-l contracteze de la BEI. Si aceasta dupa emisiunea de obligatiuni de anul trecut, de jumatate de miliard de euro, care la randul ei se adauga celor peste 400 de milioane deja contractate pana atunci de la banci straine.