AI schimbă regulile jocului. Avantajul îl au cei care știu să le transforme în rezultate de business
La 20 de ani de activitate, United Media Services (UMS) își dezvoltă expertiza în strategic media într-o direcție în care datele, tehnologia și înțelegerea consumatorilor fundamentează decizii de marketing cu impact în business. Într-un ecosistem transformat de inteligența artificială, provocarea…
La 20 de ani de activitate, United Media Services (UMS) își dezvoltă expertiza în strategic media într-o direcție în care datele, tehnologia și înțelegerea consumatorilor fundamentează decizii de marketing cu impact în business. Într-un ecosistem transformat de inteligența artificială, provocarea nu mai este doar optimizarea investițiilor media, ci conectarea acestora la dinamica pieței și la obiectivele de creștere ale companiilor.
Inteligența artificială schimbă regulile jocului în marketing, de la modul în care consumatorii descoperă și aleg brandurile până la felul în care companiile analizează piața și își planifică investițiile. Accesul la volume tot mai mari de date și la instrumente avansate de analiză creează noi oportunități, dar și o provocare: cum transformi această abundență de informații în decizii care fac diferența pentru business?
„Schimbarea se vede inclusiv în descoperirea brandurilor. Pe măsură ce consumatorii folosesc asistenți AI pentru a căuta informații și a compara opțiuni, companiile trebuie să înțeleagă dacă și cum apar în răspunsurile acestora. Vizibilitatea capătă astfel o dimensiune nouă, care cere adaptarea strategiei de conținut și a modului în care este evaluată prezența unui brand”. spune Manuela Vasiliu, Managing Director United Media Services.
Pentru companii, miza depășește optimizarea indicatorilor unei campanii. Înseamnă să identifice oportunități în piață și să evalueze contribuția investițiilor de marketing la creștere. Avantajul competitiv vine din capacitatea de a integra tehnologia în aceste decizii.
De la performanța media la rezultatele de business
Performanța media a fost evaluată tradițional prin indicatori precum audiența, acoperirea, frecvența și eficiența costurilor. Aceștia rămân esențiali pentru planificarea și optimizarea investițiilor, însă nu oferă singuri imaginea completă asupra contribuției marketingului la performanța unei companii.
O abordare strategică presupune conectarea indicatorilor media cu date despre consumatori, informații despre piață și obiectivele de business. Astfel, analiza poate răspunde unor întrebări mai relevante: ce determină rezultatele unei campanii, unde există potențial de creștere și cum pot fi alocate mai eficient investițiile viitoare?
Pentru UMS, această abordare reunește competențe de research și consumer insights, analiză de date și modelare a contribuției marketingului la rezultate. De exemplu, modelele de marketing mix pot ajuta la evaluarea contribuției canalelor media la vânzări, ținând cont de factori precum sezonalitatea sau promoțiile. Datele proprii ale clientului pot arăta ce segmente au potențial
de creștere și unde merită concentrată investiția.
Inteligența artificială poate accelera aceste analize. Relevanța recomandărilor depinde însă de calitatea datelor, de întrebările formulate și de înțelegerea contextului comercial.
Un alt rol pentru agenția media
Această schimbare redefinește relația dintre companii și agențiile media. Pe măsură ce instrumentele de analiză și automatizare devin mai accesibile, valoarea partenerului este dată tot mai mult de abilitatea de a conecta informațiile despre consumatori și piață cu strategia media și cu prioritățile clientului.
Pentru United Media Services, cei 20 de ani de activitate reflectă extinderea continuă a expertizei, de la planificare și negociere media la research, analytics, date proprii și tehnologie pentru marketing. Aceste competențe permit abordarea aceleiași provocări din mai multe perspective: unde există o oportunitate, cum poate fi valorificată prin media și cum poate fi măsurat rezultatul.
„Clientii au nevoie să înțeleagă ce a produs rezultatele și ce merită schimbat în următoarea investiție. Rolul nostru este să le oferim această claritate, folosind datele și tehnologia pentru a fundamenta decizii, nu doar pentru a raporta performanța campaniilor”, explică Manuela.
Într-un ecosistem fragmentat, această perspectivă integrată ajută și la stabilirea priorităților. O companie poate avea nevoie să își îmbunătățească alocarea bugetului între canale, alta să folosească mai bine datele despre clienți, iar alta să își adapteze vizibilitatea la căutarea prin AI. Alegerea soluției pornește de la problema de business și de la rezultatul urmărit.
Tehnologia accelerează. Strategia face diferența
Pe măsură ce AI devine parte din infrastructura de lucru a industriei, accesul la instrumente performante nu va fi suficient pentru a asigura diferențierea. Avantajul va veni din capacitatea de a interpreta corect semnalele pieței și de a decide ce acțiuni merită prioritizate.
Pentru business, acest lucru înseamnă să evalueze marketingul și prin contribuția sa la obiectivele companiei. Pentru agenția media, înseamnă să ofere recomandări clare despre unde să investească, ce să testeze și ce să ajusteze, susținute de analiză și de o înțelegere reală a pieței.
La 20 de ani de activitate, UMS privește această transformare ca pe o continuare firească a dezvoltării sale. Instrumentele și platformele se schimbă, dar miza rămâne aceeași: identificarea celor mai relevante oportunități pentru clienți și construirea unei strategii care le poate valorifica.
AI scurtează drumul de la date la analiză. Valoarea unei agenții se vede în ceea ce recomandă și în rezultatele pe care aceste decizii le susțin.
Cele mai citite acum