AI ar putea face posibil ceva ce oamenii visează de mii de ani: să vorbească cu animalele. Pariul unui miliardar pentru anul 2030

Miliardarul Jeremy Coller, om de afaceri, investitor și filantrop, a prezis că inteligența artificială va face în curând posibilă comunicarea bidirecțională între om și animale. Ce se va întâmpla cu CÂND necuvântătoarele vor lua cuvântul?

AI face posibile multe lucruri, unele în folosul omenirii și ale planetei, cum ar fi accelerarea cercetării în medicină și energie, dar și în dauna ei, cum ar fi decizii rapide în conflictele armate. În unele cazuri, se nasc probleme mari și complicate de etică. Etica în comunicarea cu animalele se anunță și ea complicată. În 1984, Lou Herman i-a învățat pe delfinii Akeakami și Phoenix un sistem gramatical complex. Allan și Beatrix Gardner de la Universitatea din Nevada i-au predat limbajul semnelor lui Washoe, o femelă de cimpanzeu. Iar Irene Pepperberg de la Universitatea Brandeis a arătat lumii că papagalul ei african, Alex, avea o competență lingvistică echivalentă cu cea a unui copil de doi ani și abilități cognitive echivalente cu cele ale unui copil de șase ani. În 2007, zoologul Katy Payne a recunoscut că a provocat o mare suferință unui elefant atunci când a redat o înregistrare a vocii bunicului decedat al animalului. Prima greșeală pe care omul a făcut-o în înțelegerea capacităților lingvistice ale altor animale este antropocentrică: pe scurt, a folosit o scală umană pentru a măsura abilitățile comunicative ale altor specii. Deși aceste experimente au arătat că este posibil să se reducă decalajul care separă oamenii și celelalte animale atât în ceea ce privește abilitățile cognitive, cât și capacitatea comunicativă, accentul în aceste studii a fost pus mai degrabă pe capacitatea altor specii de a ne înțelege decât invers.

În 2026, în plină revoluție a inteligenței artificiale, miliardarul Jeremy Coller, prin Coller Doolittle Challenge, a pus în joc recompense de 10 milioane de dolari pentru cine reușește să „spargă” codul comunicării interspecii. Este vorba de un proiect pentru stabilirea unui mod de a comunica cu un animal fără ca acel animal să-și dea seama că el de fapt comunică cu oamenii. Coller crede că succesul va veni până în 2030.

Inteligența artificială ar putea transforma înțelegerea noastră asupra altor specii. Dar riscă, totodată, să le ofere oamenilor noi modalități puternice de a le manipula, exploata și face rău, scrie Bloomberg. Biologul Vittorio Baglione și-a făcut o carieră din obsesia sa pentru o pasăre care nu-l vrea prin preajmă. „Ele nu ne plac”, spune cercetătorul despre ciorile neagre, creaturi precaute considerate unele dintre cele mai inteligente păsări din Europa de Vest. „Nu suportă compania omului.” În ultimii 30 de ani, Baglione le-a urmărit oricum. Ca tânăr om de știință, a studiat modul în care ciorile negre își cresc puii și patrulează teritoriul în identificarea amenințărilor. Mai recent, în 2018, a început un proiect de a încerca să înțeleagă ce spun, atașând microfoane minuscule la penele cozilor a 43 de păsări. Dar când Baglione și Daniela Canestrari, soția și partenera sa de cercetare, au deschis fișierele audio, au găsit mii de ore de sunete greu de definit: ciorile în sine, puii lor cerșind hrană și chiar strigătul dușmanului puilor lor, cucul pestriț mare, o pasăre parazit. Analizarea vastului set de date părea aproape imposibilă. Atunci au apelat la inteligența artificială pentru ajutor.

Pe măsură ce progresele rapide în domeniul inteligenței artificiale promit să transforme industriile și societatea, de la asistență medicală la educație, și să zguduie piața muncii, cercetătorii văd posibilitatea ca relația umanității cu animalele să se schimbe radical și ea. Tehnologia ar putea transforma înțelegerea noastră despre alte specii – și le-ar putea pune pe acestea într-un risc mai mare ca niciodată.

Această decizie i-a catapultat pe cei doi biologi într-o lume futuristă. Au împrumutat un model de învățare automată de la Earth Species Project, un grup care se descrie ca fiind „noua frontieră a înțelegerii interspecii”. Modelul putea diferenția în întregime între sunetele produse de pasărea care purta microfonul, de însoțitori și de alte surse. Strigătul preferat al lui Baglione era explozia ușoară de sunet pe care o scoteau păsările atunci când cuibul lor era atacat de un uliu șorecar. Acesta era întotdeauna urmat de sosirea de ajutoare pentru apărarea cuibului, așa că l-a interpretat ca ceva de genul: „Hei! Săriți! Ajutor!” Astăzi, Baglione și Canestrari au un catalog vast de 150.000 de înregistrări, unul dintre cele mai mari seturi de date despre păsări existente. Pe măsură ce progresele rapide în domeniul inteligenței artificiale promit să transforme industriile și societatea, de la asistență medicală la educație, și să zguduie piața muncii, cercetătorii văd posibilitatea ca relația umanității cu animalele să se schimbe radical și ea. Tehnologia ar putea transforma înțelegerea noastră despre alte specii – și le-ar putea pune pe acestea într-un risc mai mare ca niciodată.

Oamenii încearcă să comunice cu animalele de mii de ani. Flautele de os descoperite în Israel și datate ca având 12.000 de ani vechime erau probabil folosite pentru a comunica cu șoimii, spun cercetătorii. Mai recent, psihologul de animale Irene Pepperberg a efectuat un experiment de 30 de ani cu Alex, un papagalul gri african care a murit în 2007. Antropologul britanic Jane Goodall a devenit faimos, în parte, pentru afirmațiile sale că vorbește limba cimpanzeilor.

Generația actuală de interlocutori cu animalele crede că progresele simultane în domeniul inteligenței artificiale și al biologgerilor – mici etichete electronice care pot fi atașate diferitelor specii pentru a le înregistra sunetele – accelerează înțelegerea noastră în moduri care nu erau posibile până acum, ajutând oamenii să găsească un mod de a răspunde. Miliardarul Jeremy Coller, investitor de capital privat și  finanțator major în domeniu, sugerează că o comunicare bidirecțională autentică ar putea fi realizată în termen de patru ani. „Deoarece inteligența artificială este atât de rapidă, am convingerea absolută că vom descifra codul până în 2030”, a spus el într-un discurs din iunie. Majoritatea cercetătorilor care fac această muncă citează aceeași motivație: că dacă oamenii înțeleg mai bine lumea interioară a altor specii, este mai puțin probabil să ridice din umeri la schimbările climatice, să susțină agricultura la scară industrială sau să participe la pierderea habitatului. Mulți din domeniu cred că dacă inteligența artificială poate fi alimentată cu seturi de date gigantice rezultate din procesarea sunetelor produse de animale, aceasta va identifica în cele din urmă tipare care le vor demitiza semnificația.

Totuși, inovația umană are și o lungă istorie în utilizarea tehnologiei împotriva animalelor, spune César Rodríguez-Garavito, directorul programului More-Than-Human Life (MOTH) de la Universitatea din New York. Vânătorii de balene din secolul XX au folosit progresele sonarului pentru a împinge balenele panicate la suprafață cu scopul de a fi ucise. Braconierii au copiat practica tribală de a imita strigătele păsărilor în timpul vânătorii, folosind înregistrări automate și în buclă pentru a atrage păsările în capcane. Baglione însuși recunoaște că cercetările sale i-ar putea ajuta pe vânători să comunice cu ciorile: „Veniți, nu este niciun pericol”.

„Inteligența artificială are potențialul de a provoca daune mai mari la scară largă”, spune Rodríguez-Garavito. Într-un raport din 2025, el și coautorii au prezentat o viziune distopică asupra modului în care „tehnologiile de comunicare cu animalele nonumane (NACT)” ar putea expune animalele la grupuri de oameni care doresc să vorbească cu ele sau poate să le folosească în scopuri militare, cum ar fi detectarea minelor marine, sau chiar ar putea fi folosite pentru a le captura și ucide.

Crește, de asemenea, îngrijorarea cu privire la daunele pe care oamenii le pot provoca chiar și prin simpla urmărire a unei mai bune înțelegeri interspecii. Promisiunea traducerii sunetelor animalelor bazată pe inteligență artificială creează deja o goană după date, alarmând activiștii pentru drepturile animalelor. Cercetătorii aruncă hidrofoane în apă pentru a asculta balenele, atașează biologgeri la lupi și proiectează microfoane pentru păsări. Este suficient pentru ca unii să ceară o versiune a dreptului la intimitate pentru animale.

Nu va exista niciodată un echivalent exact al Google Translate pentru „vorbele” animalelor. În timp ce oamenii se bazează în mare măsură pe cuvinte, limbajul animalelor implică miros, culoare, mișcare și sonar. În 1973, zoologul austriac Karl von Frisch a câștigat Premiul Nobel pentru munca sa de documentare a modului în care albinele se direcționează reciproc către nectar folosind dansul. Din acest motiv, unii cercetători au nevoie atât de materiale video, cât și audio pentru a-și înțelege subiecții „necuvântători”.

În această vară, Baglione și Canestrari au petrecut 14 ore pe zi monitorizând ciorile negre în propriul lor teritoriu, pe terenurile agricole din nordul Spaniei. Dintr-un cort mic, camuflat, au înregistrat videoclipuri și au povestit pentru inteligența artificială, documentând astfel exact ce se întâmpla în jurul cuibului. Speranța era că acest lucru va permite algoritmilor să stabilească ulterior corelații între sunete și contextul lor. Înainte de asta, biologii, ambii de la Universitatea din León, Spania, au petrecut nouă luni adnotând 7.000 de sunete de cioară pentru a-și învăța modelul de inteligență artificială cum să diferențieze între sunetele subtil diferite ale păsărilor. „Costă mult efort”, spune Baglione despre încercarea de a satisface apetitul inteligenței artificiale pentru informații. În trei decenii de cercetare, regimul de lucru pe teren al lui Baglione nu a fost niciodată atât de intens. Cuplul lucrează pentru a transforma setul lor de date despre ciori într-un fel de dicționar și în cele din urmă va trebui să testeze dacă presupunerile lor despre semnificațiile sunetelor sunt corecte. În lumea comunicării animalelor, cea mai comună modalitate de a face acest lucru este prin utilizarea unei tehnici controversate numite „redare” – practica de a transmite strigătele înregistrate ale animalelor către un alt animal. Ca și alții, Baglione este îngrijorat de modul în care experimentele de redare îi afectează pe subiecții lor. „Poți stresa animalele. Poți perturba mediul lor social. Poți crea conflicte între ele, mai ales dacă nu înțelegi cu adevărat semnificația strigătului”, spune el. Printre exemplele notabile se numără mărturisirea zoologului Katy Payne într-un podcast din 2007 că i-a redat unui elefant femelă vocea bunicului-elefant mort, doar pentru a o vedea răspunzând cu „paroxisme de gemete și răgete”. Alții au avertizat că redarea repetată a înregistrărilor unui animal individual grupului său are același efect ca și lansarea unui deepfake care seamănă cu el, determinându-i eventual pe ceilalți membri să ignore încercările sale autentice de a comunica. „Sunt îngrijorat de redare”, spune Rodríguez-Garavito, menționând că nu crede că susținătorii acestei tehnici au făcut suficient pentru a demonstra că nu le provoacă suferință subiecților lor. Orientările etice existente par demodate într-o lume cu AI, a adăugat el. „Nimeni nu a prevăzut cu adevărat utilizarea intensivă a redării pe care AI ar putea-o permite.” Printre cercetătorii care lucrează pentru comunicarea interspecii există o divizare între cei care spun că ar trebui doar să ascultăm animalele și cei care susțin că ar trebui să ne străduim să le răspundem. „Contează pentru că dacă răspundem ne introducem în viața animalelor”, spune Kristin Andrews, profesor de filosofie și specialist în mintea animalelor la Centrul de Studii Postuniversitare CUNY din New York. În iunie, finaliștii concursului Coller Doolittle Challenge, cu un premiu anual de 100.000 de dolari finanțat de Jeremy Coller, au prezentat fotografii și videoclipuri ale cercetărilor lor la ceremonia anuală de decernare a recompenselor. Redarea sunetelor a fost o parte importantă. Șoarecii sălbatici erau înconjurați de difuzoare care transmiteau sunete inaudibile pentru oameni. Un cimpanzeu a tresărit, speriat, când a auzit strigătul unui alt cimpanzeu transmis de la un difuzor ascuns în iarba înaltă. Apoi a fost cinteza zebră, sărind frenetic pe stinghia sa, aparent comunicând cu animația proiectată pe un ecran din cușca sa.

În iunie, finaliștii concursului Coller Doolittle Challenge, cu un premiu anual de 100.000 de dolari finanțat de Jeremy Coller, au prezentat fotografii și videoclipuri ale cercetărilor lor la ceremonia anuală de decernare a recompenselor. Redarea sunetelor a fost o parte importantă.

Premiul constă în stimularea unei evoluții a redării audio, pentru a o face mai automatizată și capabilă să interacționeze cu animalele. „Unul dintre lucrurile pe care provocarea Coller Doolittle încearcă să le realizeze este progres în inventarea unei mașini automate care să poată purta un fel de conversație cu unele animale”, explică Yossi Yovel, președintele provocării și zoolog la Universitatea din Tel Aviv.  

Pe lângă premiul anual pentru progrese semnificative, provocarea oferă și o recompensă de 10 milioane de dolari pentru un proiect care permite unui animal să comunice cu cercetătorii fără a-și da seama că comunică cu oamenii – un criteriu inspirat de testul Turing. „Nu știm exact ce vrem acolo”, spune Yovel, a cărui muncă implică sedarea liliecilor, introducerea lor într-un aparat RMN și redarea de înregistrări ale altor lilieci pe măsură ce subiecții își recapătă conștiința. „Ideea este de a acorda un premiu mare cuiva care merge cu adevărat departe, poate cuiva care dezvoltă acest dispozitiv complet autonom.” Yovel este conștient de preocupările etice legate de redare și de direcția pe care o ia cercetarea comunicării interspecii. Cu toate acestea, el spune că în cei doi ani de la lansare provocarea nu a primit încă nicio înscriere care folosește tehnici de cercetare ce pot fi considerate tulburătoare din punct de vedere etic. „Există mai multe beneficii potențiale decât daune și la asta ar trebui să ne gândim”, spune el. Înapoi pe câmpurile din Spania, Baglione nu știe exact unde îl va duce cercetarea sa sau care va fi impactul pe termen lung asupra păsărilor sale iubite. „Orice progres va fi excelent”, spune el, „cu excepția cazului în care oamenii vor începe să folosească aceste cunoștințe împotriva animalului.” În ciuda acestei îngrijorări, el intenționează să continue. Andrews consideră, de asemenea, că conversația prin redare va fi necesară pentru a înțelege cu adevărat ce și cum gândesc animalele, nu doar dacă sunetele pe care le scot se referă la prădători sau la hrană. „Nu cred că vei face vreo decodificare fără a te angaja într-o comunicare bidirecțională – sau ce va fi perceput ca o comunicare bidirecțională din perspectiva animalelor”, spune ea. Din acest motiv, Andrews sugerează că experimentele cu redare ar trebui limitate la animalele cărora le place compania oamenilor, cum ar fi delfinii cu bot gros care sunt liberi să înoate, dar petrec voluntar timp cu cercetătorii. „Ei au ales o viață biculturală.”

Traducere și adaptare: Bogdan Cojocaru