Agenda celor mai puternici CEO din România în 2014
Agendele celor mai importanți CEO din România nu se conturează la început de an, dar începutul de an este un bun moment de analiză și de luat decizii strategice. Pentru cei mai mulți CEO din România, 2014 este un an pentru care s-au adunat multe speranțe de revenire economică, de creștere a ritmului afacerilor, de încheiere a unor tranzacții și mai ales de sentiment pozitiv că businessul va merge…
Oamenii din business vorbesc mult despre importanța angajaților, despre importanța cuvântului dat în business, despre CSR. Este un semn că regulile dure după care s-a jucat în criza economică (și care încă se simt în lumea de business) au lăsat urme, iar directorii de companii simt nevoia regulilor de bun simț și de bună conviețuire în comunitatea de afaceri. O lectură a acestei agende arată predominant planuri de reașezare, de definire a strategiei pe termen lung și doar de ușoară creștere. Moderația, o altă lecție a crizei, își spune cuvântul și doar bilanțul de la începutul lui 2015 ne va arăta dacă planurile au fost cele bune sau nu.
Iată planurile celor mai puternici manageri din România:
Mariana Gheorghe conduce afacerile OMV Petrom și este cel mai puternic CEO din România. Iată agenda sa de business în 2014.
Jean-François Fallacher este CEO ORANGE ROMÂNIA. Iată agenda de business a francezului în 2014.
Nicolas Maure este noul șef al Automobile Dacia. Iată planurile sale în fruntea celui mai mare exportator al României.
Doru Lionăchescu, PREȘEDINTE CAPITAL PARTNERS:
Noi stăm cu centurile de siguranță puse și pentru anul viitor, de la care nu aștept nimic spectaculos – mai degrabă stagnare ori creștere anemică, fără efecte tangibile în profitabilitate sau în nivelul de trai general. Drept urmare, prioritățile anului 2014 vor fi mai mult sau mai puțin aceleași pe care le exersăm de vreo cinci ani:
1. Menținerea cu sfințenie a profitabilității operaționale a firmei, un criteriu amplu neglijat de mulți întreprinzători români în criză – pe pielea lor, după cum s-a văzut.
2. Continuarea politicii noastre consecvente de atragere a celor mai bune talente din piață și de motivare a celor mai buni oameni pe care îi avem deja.
3. Întărirea profilului și prezenței firmei atât în mediul de afaceri românesc, cât și pe plan internațional prin intermediul parteneriatelor existente (apartenența la rețeaua M&A International, statutul de partener preferat în România pentru câteva mari grupuri financiare mondiale etc).
Violeta Luca, CEO FLANCO RETAIL
Prioritățile Flanco pentru 2014 au, toate, origini strategice. Ele țin de promisiunea noastră de a ne raporta la așteptările clienților și de a le depăși – iar acest lucru ține atât de oferta noastră de produse, cât și de atitudinea și competența consilierilor noștri de vânzări, de experiența generală pe care clienții o au atunci când intră în magazinele Flanco.
Astfel, prima preocupare pentru 2014 vizează procesele de customer relationship management – consolidarea performanțelor noastre în această direcție este, evident, principalul obiectiv al organizației.
Pentru îndeplinirea lui avem nevoie de investiții, iar în 2014 investițiile în IT și investițiile în pregătirea și dezvoltarea oamenilor sunt ambele pe lista de priorități.
În domeniul IT, proiectele de investiții vor viza automatizarea, infrastructura online și consolidarea competențelor de business intelligence. În domeniul resurselor umane, vom continua proiectele de dezvoltare și de motivare a angajaților, pentru că, finalmente, ei sunt cei care reprezintă Flanco în fața clienților și prin intermediul cărora ne îndeplinim angajamentele asumate.
Jarek Malinowski, DIRECTOR GENERAL UNILEVER SOUTH CENTRAL EUROPE
1. Vom continua să investim în oameni, în dezvoltarea talentelor noastre la nivel local. Programele de training se vor axa pe dezvoltarea capabilităților care contribuie semnificativ la performanța businessului nostru. Avem oameni extraordinari în echipa Unilever South Central Europe și numai în 2013 trei dintre ei au primit oportunități extraordinare pentru carieră, făcând câte un pas important pentru parcursul lor profesional, în alte țări ale Unilever din Europa. Acest lucru arată, în primul rând, că avem în echipa noastră profesioniști foarte buni, a căror expertiză și ale căror cunoștințe sunt apreciate atât local, cât și la nivel regional și global, și, în al doilea rând, confirmă legătura strânsă, directă, care există între oamenii de succes și succesul companiei pe care o reprezintă. Și în Unilever avem atât oameni de succes, cât și un business de succes.
2. În 2014, mediul economic se menține dificil și ne vom concentra pe punctele tari și avantajele pe care le avem în piață. Cea mai bună strategie în afaceri, în FMCG, este execuția și vom continua să fim aproape de consumatori, oferindu-le produsele potrivite, în locul potrivit, la un raport calitate/preț potrivit, în orice moment. Vom continua să ne axăm pe înghețată, după un an 2013 fantastic, înregistrat de MAGNUM. Piața de înghețată are un potențial de creștere mare în regiune și Unilever, fiind cel mai mare producător de înghețată din lume, are know-how și potențial pentru a continua dezvoltarea brandurilor și a capabilităților de distribuție.
3. Sustenabilitatea rămâne una dintre prioritățile noastre și vom continua să o integrăm în strategia noastră de business. În 2014 vom consolida parteneriatele pe care le avem, vom continua să dezvoltăm noi programe pentru a comunica misiunea socială a brandurilor noastre și vom dezvolta noi campanii de comunicare pentru a educa în continuare consumatorii despre importanța unui stil de viață sustenabil și beneficiile sale. Știm că din ce în ce mai mulți consumatori, și în special cei din noua generație, sunt interesați de implicarea socială a brandurilor și vom avea multe informații interesante, în această direcție, în anul care urmează.
Sorin Mîndruțescu, DIRECTOR GENERAL ORACLE:
1. Consolidarea sistemelor IT prin implementarea infrastructurilor de tip Engineered Systems.
În scopul reducerii costurilor și complexității proiectelor IT critice pentru derularea activității clienților săi, Oracle a investit în Engineered Systems, o serie de sisteme preintegrate software și hardware, care asigură creșterea productivității companiilor și a performanței sistemelor IT. Plecând de la o importantă bază instalată de clienți care utilizează cu succes sistemele Engineered Systems în producție, Oracle își propune să continue investițiile în această direcție și să își extindă prezența pe piață, având în vedere că este într-o poziție unică privind capacitatea de inovare și optimizare la fiecare nivel al organizației. Scopul este de simplificare a operațiilor în data center, scăderea costurilor operaționale și accelerarea inovației.
2. Cloud. Zona aplicațiilor oferite în cloud (Software as a Service) reprezintă o prioritate pentru Oracle în 2014. Vom pune accent pe de o parte pe aplicațiile dedicate managementului carierei și a gestiunii întregului proces de recrutare și angajare, iar pe de altă parte pe întreaga suită de aplicații de „customer experience„. Acestea sunt două zone critice în dezvoltarea oricărei afaceri, piața a manifestat un interes deosebit pentru astfel de soluții, iar oferta Oracle este una de top, conform estimărilor analiștilor.
3. Creare de proiecte în sistemul privat și consolidarea poziției de lider în sectorul public.
În ultima vreme observăm o sinergie din ce în ce mai mare între sectorul public și cel privat generată de prezența unor obiective comune: necesitatea creșterii eficienței operaționale, necesitatea analizei și a diseminării de informații, necesitatea integrării proceselor intra și interorganizaționale.
Ioan Popa, DIRECTOR GENERAL TRANSAVIA
În ce privește 2014, avem fixate următoarele ținte: în primul rând ne propunem să ajungem la cultivarea a 15.000 ha de teren agricol necesare pentru hrana păsărilor. Apoi dorim să finalizăm programul de investiții aflat în derulare astfel încât toate capacitățile de producție de la Avicola Brașov să fie modernizate integral.
Cătălin Olteanu, GENERAL MANAGER FM ROMÂNIA
1. Să umplem spațiul rămas disponibil în prima parte a anului și apoi să lărgim această capacitate. Ideal ar fi să conving comitetul executiv să aprobe o nouă investiție în România într-un spațiu nou de depozit.
2. Să creștem flota de trailere, în contextul creșterii departamentului ce se ocupă de transport.
3. Și mai am un vis ascuns, o anume licitație care sper să aibă loc anul ce vine și să o câștigăm.
Marius Popescu, DIRECTOR GENERAL ING ASIGURĂRI DE VIAȚĂ
Pentru 2014, prioritățile ING Asigurări de Viață și implicit „punctele-cheie„ pe agenda mea se referă la dezvoltarea activității noastre – într-un context economic ce promite să se îmbunătățească – și la continuarea proiectelor de investiții pe care le-am inițiat în beneficiul clienților prin diversificarea portofoliului de produse și dezvoltarea canalelor de distribuție.
Astfel, continuăm să fim atenți la nevoile clienților noștri și ale publicului larg, investind pentru a le oferi o paletă de beneficii relevante și o relație de calitate. Concret, vom lansa produse noi, în special pentru a răspunde nevoilor legate de sănătate, noi instrumente pentru simplificarea interacțiunii cu compania, dar și pentru analiza nevoilor financiare pe parcursul întregii relații. Vom căuta să identificăm totodată oportunități de implicare în reforma sănătății (dacă aceasta se va realiza) și vom continua să alocăm resurse campaniilor de educație financiară, în special pentru crearea unei imagini mai clare a sistemului privat de pensii și responsabilizarea românilor față de propriul viitor financiar.
Onno Rombouts, MANAGING DIRECTOR HEINEKEN ROMÂNIA
1. Inovație. A avea un portofoliu de mărci puternic și diversificat a fost una dintre prioritățile noastre dintotdeauna și va rămâne la fel și în 2014. Producem beri de calitate, folosind ingrediente naturale și tehnologie de ultimă generație. Berile noastre aduc bucurie în viața consumatorilor, dacă sunt consumate cu moderație. Căutăm în permanență căi de a inova produsele și experiențele pe care le oferim consumatorilor și clienților noștri.
2. Sustenabilitate. Sustenabilitatea face parte din ADN-ul companiei. Facem tot ce ne stă în putință pentru a asigura o dezvoltare durabilă a afacerii noastre. Agenda „Brewing a Better Future„ ne ajută să ne atingem acest țel. În fiecare an ne stabilim obiective din ce în ce mai ambițioase pentru agenda de sustenabilitate, care va rămâne o prioritate și în 2014. În continuare ne vom concentra pe creșterea eficienței consumului de apă în fabricile noastre, pe reducerea emisiilor de CO2, pe asigurarea achiziției de materii prime de pe plan local și pe promovarea mesajului de consum responsabil. În plus, ne vom menține promisiunea de a susține comunitățile locale în care ne desfășurăm activitatea, prin sponsorizarea programelor relevante. Până în prezent, am investit peste 1.000.000 de lei în comunitățile locale în care avem fabrici și plănuim să creștem această investiție.
3. Angajați. Angajații sunt extrem de importanți și de valoroși pentru noi. Cu ajutorul lor, agenda noastră prinde viață și reușim să ne atingem obiectivele. În 2014 vom continua să le oferim angajaților un mediu de lucru plăcut, competitiv și motivator, asigurându-le în același timp siguranța la locul de muncă, indiferent dacă își desfășoară activitatea în fabricile noastre, în vânzări sau în birouri.
József Váradi, CEO ȘI FONDATOR WIZZ AIR
În 2014 vom continua să facem ceea ce știm mai bine: să oferim cele mai bune servicii aeriene, la cele mai accesibile prețuri. Strategia se va axa pe continuarea extinderii rețelei de rute prin lansarea de noi destinații interesante, vom adăuga noi aeroporturi pe harta Wizz Air și vom oferi oportunități de călătorie unui număr cât mai mare de pasageri. Aceste lucruri au fost susținute și în acest an, când am anunțat o nouă bază în România, la Craiova, am lansat noi zboruri din București, către Dubai, Tel Aviv, Geneva, Perugia, Girona, din Cluj-Napoca, către Tel Aviv, Bruxelles și Eindhoven, și din Târgu-Mureș, către Memmingen și Frankfurt Kahn, și am crescut numărul de aeronave din flota alocată României cu noi aparate Airbus A320, mai prietenoase cu mediul.
Veronica Savanciuc, PRESIDENT & CEO LOWE ROMÂNIA
În ultimii 5 ani, în ciuda faptului că piața de publicitate s-a micșorat dramatic în contextul crizei, ne-am menținut nivelul veniturilor, ne-am mărit cota de piață și mai ales am cunoscut o creștere accelerată în teritorii-cheie – digital, PR, mobile marketing. Astăzi, principalul nostru obiectiv ține de consolidarea portofoliului de clienți și continuarea integrării între disciplinele din grupul nostru. Creșterea volumelor nu mai reprezintă un obiectiv prioritar pentru noi, un punct important pe agenda anului 2014 fiind optimizarea profitabilității.
Astăzi, reprezentăm patru dintre cele mai puternice branduri din industria mondială de comunicare: Lowe & Partners, Initiative, GolinHarris și BPN. Ceea ce ne propunem în continuare este să creăm aceleași bune sinergii cu agențiile din holdingul Interpublic, atât la nivel internațional/ regional, cât și la nivel local.
La nivel de industrie, ne-am asumat rolul de formatori de piață, și de aceea nu numai că suntem membri fondatori, ci avem reprezentanți la vârf în multe dintre organizațiile de profil – IAA, RAC, UAPR. În 2014, vom continua să milităm, în numele industriei, pentru stabilirea și promovarea unor bune practici și a unor standarde de tranzacționare concentrate pe transparentizarea activităților: raport corect între serviciu și remunerație, condiții de plată aliniate standardelor internaționale, criterii etice de business, profesionalizarea procedurilor de licitație sau practica contractuală.
Sergey Slipchenko, MANAGING DIRECTOR ROMÂNIA & BULGARIA PHILIP MORRIS
1. Asigurarea unui proces continuu de dezvoltare organizațională, care cultivă talentul, atitudinea de leadership, precum și o cultură puternică de colaborare și antreprenoriat în cadrul organizației – în 2013, am demarat un proces complex de transformare a organizației, ca parte a unui proiect pilot în care a fost inclusă și România. Ca urmare a dezvoltării și implementării cu succes a primelor etape, ne așteptăm să vedem primele rezultate în 2014 – atât intern, cât și din perspectiva performanței de piață a companiei noastre.
2. Asigurarea stabilității fiscale – într-o perioadă economică dificilă – în ceea ce privește comerțul ilegal și accizele. Vom continua să promovăm stabilitatea și predictibilitatea fiscală pe piața locală. Incidența comerțului ilegal a atins din nou, în ultima vreme, un nivel îngrijorător, iar schimbările abrupte recente în implementarea calendarului de creștere a accizelor pot pune în pericol piața legală a tutunului și veniturile din taxe înregistrate la bugetul de stat.
3. Asigurarea unei reglementări echilibrate și pragmatice pentru industria de profil, în contextul legislației din România și al procesului de revizuire a Directivei Europene privind produsele din tutun. Din punctul de vedere al industriei, ne vom exprima activ poziția și opinia cu privire la potențialul impact al reglementărilor asupra industriei, cu scopul de a le oferi în continuare fumătorilor adulți din România produse de înaltă calitate și de a aduce inovații în cadrul portofoliului de branduri.
Levent Yuksel, VICE PRESIDENT BALKANS BU GM PEPSICO
Viziunea noastră, în calitate de coordonator din România al hub-ului PepsiCo Balkans, este să ne urmăm obiectivul de a deservi cât mai bine cei peste 54 de milioane de consumatori din regiune. Acest lucru se traduce în angajamentul nostru de a le face momentele de zi cu zi mai plăcute, oferind produse de cea mai bună calitate și cele mai bune opțiuni din punct de vedere valoric. Prin rolul de coordonare al PepsiCo România, implementăm viziunea strategică a companiei în în zona balcanică, având următoarele obiective pentru 2014:
1. Atragerea consumatorilor și a clienților prin programe diferențiate de activare a brandurilor.
2. Impulsionarea creșterii categoriei prin excelență execuțională și inovații sustenabile.
3. Concentrarea continuă pe productivitate pentru a susține generarea de valoare adaugată.
4. Dezvoltarea și cultivarea talentelor locale, a oamenilor noștri.
CONTINUAREA ÎN PAGINA URMĂTOARE