Afară e vopsit gardul. Pe ploaie. De ce asfaltează autoritățile parcarea din Otopeni când plouă?

Am vrut să iau un Uber de la aeroportul Otopeni luni, pe 6 mai, pe la 1 după amiaza. În aeroport era aglomerație, iar oamenii se îmbulzeau la ieșire și așteptau taxi-urile în număr mai mare decât de obicei –  din cauza încheierii vacanțelor prelungite de 1 mai și Paști, mi-am spus. Obișnuiesc să iau un Uber de cele mai multe ori când vin sau merg spre aeroport, astfel că am cerut venirea acestuia în zona parcării de la sosiri internaționale, unde pot șoferii de Uber să îi aștepte pe pasagerii care s-au întors din călătorii în străinătate. Parcarea era însă blocată și câțiva muncitori turnau asfalt – pe ploaie.

Alternativa pentru șoferul de Uber era să mă aștepte în zona sosirilor interne, unde am coborât pe scări, tot din cauza unei aglomerații de nedescris din zona lifturilor. După câteva minute, șoferul îmi spune că nu are cum să intre nici în zona parcărilor interne – și că a încercat „și pe la intrare, și pe la ieșire”.

După un dialog absurd, în care eu încercam să îi explic șoferului că nu are de ce să încerce să intre pe la ieșire, am ieșit în zona giratoriului de lângă aeroport – unde l-am găsit pe șofer învârtindu-se în cerc fiindcă nu avea unde să oprească. Autoritățile blocaseră intrarea – și ieșirea – din parcare, iar în situația lui se aflau de altfel cei mai mulți dintre cei care sosiseră pentru a aștepta pe cineva la aeroport (cu excepția mașinilor de taxi). Lângă mine, un grup de turiști însoțiți de un preot – pesemne întorși din vreun pelerinaj – încercau să găsească și ei o soluție pentru a se urca într-un autobuz – aflat tot în sensul giratoriu cu pricina.

Câțiva reprezentanți ai autorităților erau acolo și păzeau intrarea în parcare, astfel că i-am întrebat cât timp va mai dura această situație. Mi-au răspuns : „Cât timp este nevoie”. Nu știu dacă întâmplarea are legătură cu vizita oficilităților pentru summitul UE, însă  nu de puține  ori m-am lovit de un astfel de răspuns în interacțiuni cu „angajatul statului”– care parcă are rolul să te facă să simți mic – mai ales când vine vorba de primirea „celor mari”.

Mi-am amintit de o întâmplare povestită chiar de CEO-ul unui operator aerian, Michael O Leary, despre experiența sa din perioada comunistă, când Ryanair și-a început activitatea folosind aeronave TAROM. El mi-a spus într-un interviu pentru Business MAGAZIN: „Să mergi spre București în perioada respectivă era un coșmar. Coșmarul începea de la intrarea pe Otopeni, unde trebuia să intri în sala de protocol, care era păzită de gărzi armate, iar acolo se aflau mulți oameni de la TAROM, dar și alții care scriau și nu spuneau nimic, așa că nu știai niciodată cine e cel responsabil de decizii. Moneda de schimb atunci erau țigările Kent, dacă aduceai țigări, puteai să cumperi orice, dacă veneai cu bani, nu puteai să cumperi nimic.“

O’ Leary a povestit și cum, în perioada respectivă, zburând de pe aeroportul Heathrow din Londra la București cu TAROM, a avut parte de cea mai proastă experiență de zbor din viața sa. „Stăteam cu toții în avion, iar avionul a avut o întârziere de două ore pentru că a așteptat un politician. S-a urcat în avion cu două cuptoare cu microunde și trei televizioare și lumea a fost mutată de pe scaunele lor pentru ca acele televizioare să fie bine așezate“.

Nu știu dacă aglomerația și haosul de ieri sunt cauzate într-adevăr de sosirea oficialităților care vor participa la summitul UE de la Sibiu sau de vizita recentă a ministrului Cuc acolo, însă o colegă m-a auzit povestind în redacție despre această întâmplare, care i-a amintit de o fotografie. În poză erau reprezentați câțiva muncitori care turnau asfalt pe zăpadă înainte să treacă „tovarășul” pe acolo. Autorul fotografiei se numește Andrei Pandele și a realizat o serie de fotografii interzise din Epoca de Aur, intitulate „Aberația ca normalitate”. În continuare, aberația pare să nu lipsească parte din normalitatea noastră.