Home Actualitate Afacerile din comerțul cu amănuntul au c...
Actualitate

Afacerile din comerțul cu amănuntul au crescut cu 7,4% la 10 luni, susținute de industria alimentară

Volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete, a crescut cu 7,4% în primele zece luni, ca serie brută, în special pe fondul vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun mai mari cu 17,1%, potrivit datelor INS.

Totodată, comerțul carburanților pentru autovehicule în magazine specializate a crescut cu 5,8%, iar vânzările de produse nealimentare cu 0,9%.

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, afacerile au fost mai mari cu 6,9%, datorită creșterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (16,3%), comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (5,7%) și vânzărilor de produse nealimentare (1,1%), se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).

În octombrie, comerțul cu amănuntul a avut un avans de 0,4% față de septembrie, pe serie brută, ca urmare a creșterii comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate cu 6,2%.

În schimb, s-au înregistrat scăderi la vânzările de produse nealimentare (-2,3%) și cele de produse alimentare, băuturi și tutun (-0,3%).

Afacerile au crescut cu 0,7% pe serie ajustată.

Comparativ cu octombrie anul trecut, comerțul cu amănuntul a consemnat afaceri mai mari cu 11,1%, după ce vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun au avut o creștere cu 23,8%, cele de carburanți pentru autovehicule în magazine specializate cu 8,6%, iar vânzările de produse nealimentare cu 3,3%.

Ca serie ajustată, afacerile au fost mai mari tot cu 11,1%, însă creșterile pe ramuri au fost evidențiate distinct. Astfel, vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun au sporit cu 25,1%, comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate cu 11,3%, iar vânzările de produse nealimentare cu 3,9%.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună