Home Turism Afaceri în cădere liberă
Turism

Afaceri în cădere liberă

Tuturor ne vine câteodată să ne aruncăm în gol. Totul e să se deschidă parașuta.

Afaceri în cădere liberă
Afaceri în cădere liberă · Foto: Business Magazin

Frații Bogdan și Dragoș Boeru, de 28 și respectiv 27 de ani, fac între trei și zece salturi cu parașuta în zilele din weekend. Înainte, le făceau de plăcere. Acum le fac în cadrul afacerii lor, dat fiind că au dezvoltat un business din skydiving, promovând salturile comerciale, dar și o școală de parașutism. Bogdan și Dragoș Boeru au pus câteva sute de mii de euro pe lângă pasiunea pentru căderile libere cu 200 de kilometri pe oră de la 4.500 de metri altitudine și așa au dezvoltat un business din salturile cu parașuta în apropiere de aerodromul Clinceni din Capitală.

“Primul salt cu parașuta l-am făcut la 19 ani, iar acum am ajuns la 1.266 de salturi. Am moștenit pasiunea de la tatăl nostru, care a fost parașutist militar”, spune Bogdan Boeru, fratele mai mare din afacerea Skyline Center SRL, înființată în 2005. Skyline Center are ca obiect principal de activitate consultanța în afaceri și management. Pe lângă pasiunea pentru salturi cu parașuta, cei doi frați se dedică și activității de consultanță pentru proiecte cu fonduri europene. Anul trecut firma Skyline Center a avut o cifră de afaceri de 969.162 de lei (230.000 euro) și un profit de 296.964 (70.000 euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe.

“Piața de parașutism din România este la început. Încercăm să obișnuim piața locală cu acest sport, care prezintă un grad de risc redus. Dificultățile în acest business sunt legate de faptul că legislația are multe lacune, dar și faptul că salturile cu parașuta sunt asociate cu accidentele”, spun cei doi frați, care încearcă să atragă cât mai mulți oameni către experiența unui salt cu parașuta. În afara speranței că tot mai mulți curioși se vor înscrie la cursuri, școala de parașutism nu prea are cine știe ce clienți: în România aproape 330 de persoane au licențe de parașutism, față de 6.000 în Franța, de exemplu.

Cei doi frați au început ca parașutiști sportivi în 2002, când s-au înscris în cadrul Aeroclubului României. Un an mai târziu experimentau acest sport în Franța și în Spania. “Ca student al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Management, am plecat cu o bursă Erasmus în Franța, unde am avut ocazia să văd cum se fac salturi cu parașuta. Acolo am învățat cu adevărat cum se poate practica parașutismul la alt nivel”, spune Bogdan Boeru. Cei doi frați au făcut salturi cu parașuta și din Bulgaria, Ungaria, Spania, Italia, Cehia.
Inspirați de cursurile și experiențele după salturile cu parașuta în țările europene cu cele mai înalte standarde în acest sport, cei doi frați au hotărât în 2006 să își înființeze propria școală de parașutism în București, prin care să promoveze acest sport în România. Au numit-o TNT Brothers și au încercat să facă totul ca la carte. “Am cumpărat un teren de 1,7 hectare în apropiere de aerodromul din Clinceni, în apropierea pistei pentru avioane. Am achiziționat și o aeronavă Cessna 206 YR-TNT cu 6 locuri și echipamente pentru salturi cu parașuta și am construit propriul dropzone, investiția ridicându-se la aproape 300.000 de euro”, spun frații Boeru. Banii au provenit atât din fonduri proprii, cât și dintr-un credit contractat de la bancă: “Am lucrat mai mulți ani la planul de afaceri și abia în 2010 am dat drumul la salturile individuale și în tandem, ca activitate comercială”.

Pe piața locală se mai pot face salturi cu parașuta în Cluj-Napoca și Constanța, alături de cele 16 centre regionale ale Aeroclubului Român.Anul trecut la TNT Brothers s-au făcut 1.200 de salturi, iar anul acesta s-au realizat 3.600 de salturi. Un salt cu parașuta costă 650 de lei (fără filmare), 875 de lei (cu filmare) și 950 de lei (cu filmare și poze). Clienții care aleg să sară cu parașuta au vârste cuprinse între 18 și 45 de ani, cu venituri peste medie. Înainte de-a se angaja în saltul cu parașuta în tandem clientului i se face un training de 10-15 minute. Saltul de la 4.500 de metri altitudine durează cinci minute.

“În București suntem primii care au făcut din această activitate sportivă o activitate comercială. Cele mai mari costuri în acest business sunt cu operarea și întreținerea avioanelor, cu combustibilul și cu echipamentele pentru salturi.” Antreprenorii care au înființat TNT Brothers și care promovează cu mult entuziasm acest sport aeronautic au ajuns la saltul cu numărul 1.266 și respectiv cu numărul 1.360 de la 4.000 de metri altitudine. Deși nu s-ar spune, cei doi frați insistă că acest sport este unul cu grad mic de risc, având în vedere că echipamentele sunt moderne și cei care sar au două parașute, una de rezervă în cazul în care prima nu funcționează.

Pe lângă salturile comerciale cu parașuta, TNT Brothers oferă și licența de parașutism prin intermediul unui curs care durează aproximativ două săptămâni și care costă 6.000 de lei. Cursul implică șapte module practice și un modul de teorie. În prezent, la școala de parașutism a TNT Brothers sunt 30 de cursanți. Licența oferită de TNT Brothers este acreditată de către școala US Parachute Association.

Și pentru că sportul pe care îl practică are o doză mare de senzațional, TNT Brothers organizează în perioada 22-25 septembrie, Bucharest Skidiving Boogie 2011, primul festival de parașutism din București. În cadrul evenimentului, salturile cu parașuta pentru amatori, realizate în tandem cu un instructor profesionist, vor fi efectuate de la cea mai mare înălțime atinsă în salturile comerciale, respectiv 4.500 metri.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună