Afaceri cu puterea apei
Cu apă termală de la Herculane, însă “made in France”, dermato-cosmeticele românești Ivatherm se găsesc pe rafturile a circa 1.000 de farmacii de pe piața locală. Pasul următor? Trecerea graniței de nord, în Ucraina.
Povestea Ivatherm, singurul jucător român de pe piața dermato-cosmeticelor, începe în 2005, când Ruxandra Hurezeanu, cea care deține și conduce în prezent businessul, a simțit nevoia să își construiască propria afacere.
“Am terminat Facultatea de Medicină și imediat după m-am angajat în domeniul farma, unde am rămas timp de opt ani. Am ocupat pe rând toate pozițiile în marketing și vânzări, iar la un moment dat am simțit că este timpul să îmi fac un business propriu.” Ea recunoaște că a avut un exemplu pe care să îl urmeze, pe cel al mamei sale, care la începutul anilor ’90 și-a deschis prima farmacie privată. Apoi businessul s-a extins și în distribuție și producție.
Tot mama a fost cea care a sprijinit-o financiar să pornească la drum. Nu oferă cifre privind investițiile necesare pentru pornirea unuei astfel de afaceri, limitându-se a spune că este vorba de valori destul de mari. “Majoritatea banilor necesari au provenit din surse proprii, creditele contractate fiind relativ mici.” Ea explică însă că de trei ani compania este pe propriile picioare, iar investiția a fost recuperată.

A început prin a studia proprietățile apei termale de la Herculane, cea mai veche stațiune balneară din Europa. A mers în Franța, unde a contractat o echipă de cercetători care să studieze apa de la Herculane. “Acolo am fost întrebată: Ești sigură că vrei apa asta în toate produsele tale? Toată lumea era sceptică. După trei luni m-au sunat și mi-au spus: «Mais c’est extraordinaire votre eau» (Este extraordinară apa dumneavoastră, n. red.)”, își amintește ea. “Studiile clinice au demonstrat proprietățile ei antiinflamatorii, calmante și antiiritante pentru piele.”
Apa termală folosită de Ivatherm provine dintr-un izvor termo-salin cu debit foarte mare. “La Herculane majoritatea izvoarelor sunt sulfuroase.” Apa vine de la 2.000 de metri adâncime și când ajunge la suprafață are 45 de grade, astfel este aproape sterilă. “Își păstrează compoziția și nu se alterează la transport.” Ruxandra Hurezeanu, 39 de ani, își explică decizia de a merge în Franța atât pentru partea de cercetare-dezvoltare, cât și pentru producție prin faptul că hexagonul este o piață de renume, cu o valoare de 15 miliarde de euro, față de mai puțin de un miliard de euro în România. Ea mai spune că acolo sunt mulți producători care nu au branduri proprii, ci realizează exclusiv cosmetice pentru jucători din alte piețe. În cazul Ivatherm, în Franța se realizează doar produsul și ambalajul primar, ambalarea finală având loc în România. Recipientele provin însă din state precum Spania, Italia sau Grecia.