Adrian Vasilescu, BNR: România își poate juca mai bine cartea exportului

Cifrele exportului sunt încurajatoare. Chiar și soldul balanței comerciale – care continuă să fie negativ, importurile costând mai mult decât câștigăm din exporturi – s-a îmbunătățit considerabil. Dacă, în 2008, deficitul balanței comerciale era de 19 miliarde de euro, în 2012 a scăzut la 7,3 miliarde de euro. Pentru că exporturile au crescut mai repede decât importurile. România își poate juca însă mai bine cartea exporturilor. Cum anume? Nu-s deloc puțini cei care văd stimularea exporturilor exclusiv prin… deprecierea leului față de euro. Pe termen scurt, acest stimulent ar putea avea unele efecte benefice. Nu însă și pe termen lung. Așa că e nevoie de alte căi, mai sigure, pe care să meargă țara noastră pentru a face din export un stâlp puternic, care să susțină o creștere economică sănătoasă. Lecția din anul 2000 n-ar trebui uitată. Atunci, factorii economici, pe verticală și pe orizontală, atât la nivel “macro”, cât și “micro”, au înțeles un fapt esențial: acela că investițiile constituie temelia în stare să susțină edificiul creșterii economice. Până la urmă, și exporturile tot de investiții depind.

Dar trenul exporturilor, ca să meargă în ritm optim, are nevoie de mai multe locomotive puternice. E cert: între aceste locomotive nu se numără competitivitatea câștigată prin deprecierea monedei. România are nevoie de competitivitate prin calitate; prin vocația lucrului bine făcut.

Pe piața externă, de mulți ani, dar mai cu seamă de când lumea e în criză, cresc prețurile îndeosebi la produsele cu grad înalt de prelucrare. Este și normal să fie așa. Produsele care încorporează mai multă muncă, mai multă competență sunt mai scumpe. Gândirea, inteligența aduc valută. Cel mai deștept este și va fi privilegiat. Dacă n-ar fi așa, omenirea ar fi stat în loc și nu am fi ajuns la sofisticate produse care încorporează materii prime “înnobilate” cu materie cenușie. Iar sursele internaționale de capital “plusează” acolo unde materia se transformă și sporește în valoare. Se ajunge în acest fel la o specializare competitivă: unele țări vând materii prime sau semifabricate, că nu reușesc să meargă mai departe; altele vând produse ce au trecut prin mai multe trepte de prelucrare, dobândind o valoare adăugată mare.

Dintotdeauna, în comerțul exterior, s-au pus etichete: țări “ale cafelei”, “ale bananelor”, “ale citricelor”. Sunt țări ce au puțini bani pentru investiții. De aici fug “creierele”, pentru că nu sunt plătite, stimulate, recunoscute. Și pentru că nu au asigurate condiții de valorificare și de dezvoltare. În astfel de țări, în totalul exporturilor, materiile prime și semifabricatele sunt dominante. România vinde și ea “produse de bază”. Vinde și lemn fără să-l prelucreze. Vinde și țagle care nu ajung să fie transformate în sârmă. Dar două lucruri importante s-au întâmplat în exporturile românești. În primul rând, dacă din 1990 și până în 1999 sufeream de “complexul cifrei 8”, fiindcă exporturile noastre nu depășeau 8 miliarde de dolari, în 2000 s-a făcut saltul la 10 miliarde de dolari, iar în 2008 exporturile de bunuri fizice (exclusiv servicii) au ajuns la 33,7 miliarde de euro. Ei bine, creșterea a ajuns la 52,4 miliarde de euro în 2012. În plină criză. Apoi, remarcabil este faptul că 80 la sută din această sumă e realizată în industria prelucrătoare.

Aceasta e calea pe care trebuie să mergem mai departe. Numai că, pe o astfel de cale, înaintarea e grea și e nevoie de competență. Nu e vorba despre niciun fel de elitism, dar toți cei care sunt în stare să gândească… e bine să fie stimulați să învețe, să gândească, să inoveze. Să nu irosim inteligența în activități de rutină.

România nu mai e “specializată” în exportul de semifabricate. Începe să vândă scump produse înalt prelucrate! Să obțină câștiguri de valută din exportul unor fabricate cu o mare cantitate de valoare adăugată. Dar, repet, e doar un început. Chiar dacă acest început a prins rădăcini timp de mai mulți ani.

Drumul de parcurs e mai lung. Mult mai lung. Fiindcă noi, având bilet de clasa a treia, ca să ajungem din urmă țările care în trenul Uniunii Europene călătoresc la clasa întâi sau la clasa a doua, avem nevoie nu doar de un ritm înalt al creșterii economice, dar și de un PIB competitiv, cu o structură nouă, cu valori adăugate care să exprime grijă pentru lucruri bine făcute, profit, orientare spre piață. Altfel, mizând pe deprecierea leului și nu pe performanțe economice, vom continua să adăugăm PIB fără să adăugăm și competitivitate.

Alte opinii pe zf.ro