Adrian Vasilescu, BNR: O temă mereu nouă: restructurarea

Asocierea conceptelor „restructurare și faliment”, în recenta analiză a economiei românești făcută de Consiliul de Conducere al BNR, este parte a tabloului celor patru tipuri de politici – monetară, fiscală, salarială și de restructurare – aflate în proces neîncetat de influențare și  potențare reciprocă, de optimizări si fortificări. De impulsuri puternice având nevoie, cu prioritate, politica de restructurare. Pentru că, de-a lungul multor ani,  a suferit fracturi grave și încetiniri, multe din cauze obiective, dar și mai multe legate de eschive și justificări subiective.

Cuvântul restructurare, cu rezonanțe istorice, a fost rostit întâia oară în România, într-un cadru oficial, acum mai bine de 150 de ani – la 10 mai 1866.  Când, depunându-și jurământul ca domnitor al țării unite, Carol I a vorbit despre nevoia de restructurare a societății românești. De atunci, deceniu după deceniu, imperativul restructurării a pus pe jar forțele sociale și politice din țară. Fără ca astăzi, după atâta amar de vreme, să putem trage linie și să contabilizăm nu încheierea acestui proces – pentru că restructurarea nu are sfârșit – ci finalizarea unor capitole, care să ne fi proiectat în competiția economică globală pe un loc la care ne-ar fi îndreptățit resursele! Cea mai importantă fiind capitalul uman!

Încă de atunci, dar mai cu seamă pe măsură ce statul român a cunoscut modernizări semnificative, problema restructurării a impus rezolvări complexe, de ordin tehnologic, economic, politic, social, psihologic și -important! – de ordin juridic. Sub acest din urmă aspect, Codul Comercial Român de la 1887 este un exemplu edificator, pentru că s-a dovedit atât de modern încât  și astăzi numeroase prevederi din prima lui ediție își mențin actualitatea.

Astăzi, chiar dacă în dezbaterea geopolitică teama de deglobalizare a urcat până la vârful FMI, fiind îndreptățită, competiția economică globală supraviețuiește. Și cea europeană, de asemenea. La nivelul Uniunii Europene, cu deosebire, României i se pretinde – pentru a fi un activ și nu un pasiv în competiția economică – nu doar să îndeplinească criteriile nominale privind optimizarea inflației, dobânzii pe termen lung, datoriei publice, deficitului bugetar și cursului de schimb! I se pretinde mai mult, să facă pași mai mari în asigurarea convergenței reale, cu criteriul ei de forță – PIB pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare. În aceste împrejurări, dacă vrem să primim cândva biletul de intrare în zona euro, abordarea interdisciplinară în politica de restructurare nu mai poate fi amânată. În aceste vremuri complexe, când până și unei mici firme cu câțiva lucrători, ca să devină competitivă, i se pretinde  un stil managerial apropiat de cel al unei multinaționale, restructurarea implică un mix de soluții: financiare, tehnologice, de organizare a muncii.

Desigur, imperativul restructurării este prezent în întreaga noastră viață economică, atât în companiile de producție, cât și în cele de servicii. Fără să existe în acest sens vreo lege dintre acelea subiective, scrise de oameni.  Există însă o lege a competiției – de fapt o legitate obiectivă,  ignorată de cele mai multe firme românești – care obligă la eficiență. Când însă firmele clachează și ajung în încetare de plăți, atunci intervine legea subiectivă… pentru a-i apăra pe creditori. Acesta este principalul motiv pentru care – și nu de azi-de ieri, ci încă din 1887, când a intrat în vigoare Codul Comercial Român – dreptul a impus un tampon de impact înainte ca o firmă să ajungă în faliment: obligativitatea unei tranziții!  A  unui timp în care firma ce a clacat  să-și aleagă calea: se pregătește pentru a-și relua viața economică normală sau dispare din piață. Acesta este timpul pentru restructurare. Insolvența! Ea are rolul de baraj în calea falimentului. 

Tratamentul insolvenței, așa cum a fost gândit în Codul Comercial din 1887 și cum s-a menținut în serii succesive de legi, până în zilele noastre, prevede două episoade ca șanse de salvare a companiilor care ajung în dezechilibru financiar: 1) planul de restructurare și 2) restructurarea efectivă. Aceste două faze constituie firul roșu al insolvenței începând din 1887 și până azi. Fără să fie însă asigurat și un fir continuu de susținere practică la nivelul cerut de prevederile legale. Dacă pozițiile de judecător sindic și de administrator judiciar au fost și sunt, de regulă, bine acoperite de juriști din rândul instanțelor judecătorești și dacă, în aceeași  măsură, corpul practicienilor în insolvență asigură aplicarea corectă a legilor în materie de insolvență, au rămas mereu neacoperite partiturile esențiale de dincolo de sfera dreptului.

Societatea românească, indiferent care au fost motivele – lipsă de resurse ori neînțelegerea în profunzime a rolului insolvenței – nu a pregătit practicieni specializați în restructurare. Nu avem un corp de manageri cu experiență recunoscută, cu blazon, care să ajute companiile în dificultate să-și revigoreze sursele de bani. Și, mai mult, să înțeleagă ei înșiși că restructurarea de succes nu înseamnă să propună disponibilizări în masă, ci să vină cu soluții pentru păstrarea sau convertirea locurilor de muncă. Esența restructurării este nu doar evitarea falimentului prin simpla reorganizare a activității debitorului, ci restructurarea conducerii, eficientizarea structurii funcționale, pregătirea companiei pentru o relație optimă cu bănci care să aibă încredere să-i acorde împrumuturi. Ceea ce ar însemna, în ultimă instanță, asigurarea unor perspective de redresare care să depășească inclusiv deficiențele existente în piața internă a muncii.

Deseori, planurile de restructurare încep cu intenții și se sfârșesc cu promisiuni. Firesc ar fi însă să înceapă cu propuneri concrete și să se sfârșească prin reactivarea surselor de bani. Să înceapă, deci, cu tabloul concret al nevoilor de bani, nu doar pentru a-și achita datoriile, ci și pentru a-și continua activitatea. Și să se încheie cu proiecția realistă a modalităților prin care compania insolventă să producă bani pentru toate aceste nevoi. Iar așa cum sunt planurile va fi și restructurarea.