Adrian Vasilescu, BNR: Nume de cod – „FMI“?

De vreo săptămână, presa e plină de un anumit tip de titluri. Am spicuit câteva: “Premierul i-a convocat la Guvern pe miniștrii care vor discuta cu delegația FMI”; “Reforma companiilor de stat, subiect delicat în discuțiile cu FMI”; “Perspectiva finalizării acordului actual cu FMI, probabil pozitivă”; “FMI va face ultimele evaluări – ce așteaptă de la România?”… Și iată, FMI-ul e deja la București. Singur?

Adevărul este că marți, la București, a sosit o misiune comună a Uniunii Europene, FMI și Băncii Mondiale. O misiune a partenerilor internaționali cu care România a avut, în 2009, un Acord de împrumut, continuat apoi cu un Acord de precauție, valabil până în martie anul acesta. Din prima înțelegere ne-am ales cu o finanțare de 20 de miliarde de euro. Din a doua nu a fost tras niciun ban, e doar un acord de precauție, dar în eventualitatea unei nevoi urgente, ce ar putea interveni în aceste vremuri de criză, autoritățile statului ar putea să apeleze și la bani.

Repet: înțelegerea e încheiată cu trei parteneri. De ce se vorbește numai de FMI? E cumva FMI un nume de cod pentru cei trei parteneri. Nicidecum. E o amintire impregnată puternic în memoria colectivă. Și e greu să ne-o scoatem din minte.

A fost un timp, prin anii ’90, când eram legați trup și suflet de Fondul Monetar Internațional. Căci ne dădea împrumuturi în valută într-o vreme în care România nu avea acces pe nicio piață internațională. O întrebare era obsedantă atunci: “Când vin banii de la FMI?”… Apoi, după ce ni s-au deschis porțile piețelor externe, prin ’96, de la FMI aveam nevoie de undă verde. Nimeni nu se grăbea să împrumute România decât după ce apăreau comunicatele FMI în care se menționa că țara a făcut progrese.

Atunci, pregătirile pentru începerea negocierilor cu Fondul Monetar Internațional erau atât de importante încât, dacă ar fi eșuat, România ar fi fost nevoită să-și amâne mai multe proiecte vitale. Așa că, periodic, misiunile FMI, ce veneau pentru negocieri, erau așteptate la București cu mari emoții. De fiecare dată, reprezentanții României se prezentau la masa tratativelor cu trei pachete importante: unul cu realizări, altul cu restanțe și în fine un pachet cu obiective noi.

Deseori, de-a lungul anilor, autoritățile române au adoptat nenumărate măsuri raționale, soldate cu reducerea deficitului bugetar, restrângerea deficitului balanței de cont curent în unele perioade, calmarea inflației, toate ducând în final la creștere economică. Multe dintre aceste măsuri au fost cerute expres de Fondul Monetar Internațional. Și cum orice dare înapoi devine extrem de periculoasă, pentru că induce un mesaj negativ, FMI-ul a insistat cu înverșunare ca măsurile ce erau adoptate să nu fie abandonate.

Acordul din 2009 și cel din 2011, încă în curs, nu au mai fost încheiate doar cu FMI. Ci cu actualii noștri parteneri internaționali: Uniunea Europeană, FMI și Banca Mondială. Dar când e vorba de criterii de performanță, de misiuni de evaluare, de bani și de undă verde pe piețele internaționale de capital, reflexele sunt mai tari decât adevărul. Miza însă e aceeași. În trecut FMI, acum Uniunea Europeană, FMI și Banca Mondială se întâlnesc pe aceeași lungime de undă: o bună funcționare a economiei, stabilitate internă, politică și economică, competitivitate. Și un mesaj – important, echilibrat și realist – ce pleacă de la ideea că politicile monetară, fiscală, salarială și de restructurare sunt complementare; ele se potențează reciproc.

Alte opinii pe zf.ro/opinii