Adrian Vasilescu, BNR: În „țara numerarului”… cei mai mulți bani aleargă prin conturi

„Cash sau card?… O întrebare – pe cât de frecventă pe atât de stresantă –  adresată, în rețelele de servicii, în magazine, în restaurante sau cafenele, ori de câte ori avem de făcut o plată. De remarcat că opțiunea pentru card – deși noi am venit târziu la „masa asta”… cu 46 de ani după ce primele carduri au început să circule în SUA și cu 38 de ani după introducerea primelor bancomate la Londra – a cunoscut creșteri semnificative de la un an la altul. După intrarea în acest…  club am ajuns repede la 18 milioane de carduri de debit și la 3 milioane de carduri de credit. Un record istoric obținut înainte de începerea campaniei pentru restricționarea plăților cu bani gheață.

De cash nu ne-am despărțit însă râzând. După ce, mai întâi în instituțiile statului si apoi în firmele private, salariile au început să fie plătite prin bănci…   numerarul rămăsese tot rege în tranzacțiile de toate felurile. Mult timp după ce și pensiile au început să fie plătite prin bănci, schimbarea  nu a venit.  Cei mai mulți dintre posesorii de carduri le  foloseau în exclusivitate pentru… retragerea salariului ori a pensiei din bancomat. În cele mai multe dintre tranzacții, cu sume mici sau cu sume  mari, cashul și-a continuat…  supremația.

Primele semne de schimbare au apărut în timpul recesiunii din 2009-2010. Apoi, de la un an la altul, am  început să numărăm tranzacțiile cu cardul cu sutele de mii, cu milioanele, cu miliardele. Un proces măsurat riguros și interpretat corect. Faptul că, în anii de creștere economică de după Marea Recesiune, tranzacțiile cu cardul s-au înmulțit  exploziv, se înscrie între probele indubitabile care ne spun câte ceva despre  sporul de eficiență intervenit în competiția cu piețele funcționale și totodată competitive. Dar nu ne spun totul ! Analiza tranzacțiilor scoate în evidență câștigul cantitativ obținut de România, fără îndoială important, dar nu și pe cel calitativ. Și, de cele mai multe ori,   câștigul cantitativ este înșelător.

În vechi manuale de economie, multă vreme, a fost în vogă un exemplu edificator. Povestea a doi tineri, care au decis să facă prima lor afacere, a circulat în toată lumea. Primul a pus pe masă toți banii pe care îi avea.  Celui de al doilea, după ce a pus și el pe masă aceeași sumă, i-a rămas o liră. Apoi  au stabilit și natura afacerii. Vor merge duminică la stadion, la meciul de fotbal, și  vor vinde un butoi cu bere. Iar banii câștigați îi vor investi în viitoarea afacere. (…).  În drum spre stadion, posesorul lirei i-a propus partenerului să i-o cedeze în schimbul unei halbe de bere. Cel ce a încasat lira  a cedat-o și el pentru o halbă de bere. Și tot  așa – fapt posibil  într-un  exemplu imaginat! – lira a trecut dintr-un buzunar în altul până când s-a golit butoiul.  Concluzia? Numărul de tranzacții, oricât de mare, nu modifică nici masa monetară (cu o liră au plecat spre stadion și tot cu o liră au ajuns acolo) și nici alte efecte nu produce (bunăoară inflație) dacă nu se produc modificări la nivelul condițiilor economice.

Trecând de la imaginație la  realitate, vom vedea că numărul de tranzacții – legate de cardurile emise de băncile românești cu care însă se fac plăți și în afara țării! – a crescut de la un an la altul.  Fără să existe nici cea mai nesemnificativă probă că ar produce inflație. În 2018, pe creasta cea mai de sus a inflației din acel an, au fost efectuate cu cardurile 635 de milioane de plăți, care au antrenat 83 de miliarde de lei. În 2019, deși plățile cu cardul au fost mai multe (842 de milioane) iar sumele antrenate mai mari (108 miliarde) inflația în loc să urce s-a transformat în… dezinflație. În 2020, cu un miliard de plăți făcute cu cardul și 128 de miliarde de lei reprezentând plăți, România a avut singura poziție optimă dintre cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene. În 2022, când numărul de tranzacții a urcat la 1,7 miliarde iar plățile cu cardul au urcat la 228 de miliarde de lei, România a resimțit cel mai puternic șoc din actualul ciclu inflaționist. Iar în noiembrie 2022 inflația a atins cel mai înalt vârf. În 2023 însă, de-a lungul întregului an, inflația s-a transformat în dezinflație, coborând de la 15 la sută la 6,61 la sută, deși… atât numărul de tranzacții (care a crescut de la 1,7 miliarde la 2 miliarde) cât și  sumele plătite (în creștere de la 228 miliarde la 278 de miliarde) au fost mult mai mari.

Mi s-ar putea replica:  nu a spus nimeni că  inflația ar veni pe canalul tranzacțiilor prin carduri; invocată a fost doar masa monetară! Deși, în „țara numerarului”, cum era socotită România până nu cu mulți ani în urmă, într-o vreme în care cei mai mulți bani aleargă acum prin conturi, tranzacțiile prin carduri se regăsesc în masa monetară. Iată însă că și masa monetară, atât în ansamblu, cât și prin componentele ei, are aceeași tendință ca și tranzacțiile prin carduri: urcă în anii în care inflația pierde altitudine! Cifrele sunt în acest sens edificatoare! În 2018, cum am arătat mai sus, ciclul inflaționist 2017-2019 a urcat pe cel mai înalt vârf. Masa monetară totală a fost de 382 de miliarde. În 2019, deși masa banilor  a urcat la 423 de miliarde, inflația a scăzut. În 2020, când masa banilor a fost și mai mare, de 487 mld.lei, inflația s-a topit. La fel și recent. Pe vârful actualului ciclu inflaționist, în 2022, masa monetară a fost de 603 miliarde de lei. Peste un an, în 2023, a crescut până la 668 de miliarde. Inflația, în schimb, a coborât semnificativ.

A pierdut mai mult de jumătate din puterea ei.

Revin la concluzia din parabola manualului: masa monetară, singură, nu poate să-i țină scara inflației… ca să urce. Ar putea s-o facă numai sprijinită de un complex de condiții economice. Or, actuala structură a masei monetare – când numerarul în circulație (banii din afara conturilor bancare)  nu depășește 110 miliarde, în timp ce depozitele overnight (conținând banii din conturi curente ale gospodăriilor populației și firmelor din care se fac plăți prin transferuri bancare) a urcat până la 300 de miliarde – este o primă plasă de siguranță antiinflaționistă. Lângă alta și mai puternică: cele 16 milioane de depozite ale populației, din conturile bancare, reprezintă creșteri de 22,4 la sută , față de numai 3,8 la sută cu cât au crescut creditele. În cifre absolute: 218 mld. lei la numai 152 de miliarde.

Nu pot fi susținute – și cu atât mai mult nu pot fi explicate – cu aceste cifre în față, exprimări  ca  „record absolut de creștere a numerarului” sau „maximul istoric la care a urcat numerarul, exprimări scăpate în dezbateri publice! Nici în anii 2004-2005, când crescuse simțitor apetitul băncilor pentru creditarea populației, nu era loc pentru astfel de susțineri.

P.S. Cer iertare cititorilor care au intoleranță la…  cifre. Dar, în acest comentariu, precizia cifrelor face indubitabilă argumentația.