ADRIAN NĂSTASE VA FI ELIBERAT
Adrian Năstase va fi eliberat din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul București a respins, luni, recursul Direcției Naționale Anticorupție. Completul, format din președintele Ioana Cleopatra Șipoteanu și din judecătoarele Carmen Constanța Balaci și Florentina Vasilățeanu, a decis, cu opinie majoritară, respingerea recursului DNA în cazul sentinței Judecătoriei Sectorului 4 și punerea în libe…
Adrian Năstase a fost adus, luni dimineață, de la Penitenciarul Jilava la Tribunalul București, care urmează să ia o decizie definitivă privind cererea acestuia de eliberare condiționată după executarea unei treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul “Trofeul calității”. Procurorul DNA susține că a găsit documente depuse de avocații lui Năstase care nu poartă ștampila “conform cu originalul” și alte înscrisuri care au această ștampilă, dar este pusă în condiții suspecte.
UPDATE 14:45 – Tribunalul București a încheiat discuțiile în dosarul lui Adrian Năstase și urmează să decidă dacă îl eliberează condiționată după executarea unei treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare, la finalul dezbaterilor fostul premier fiind aplaudat de cei prezenți în sală, care au strigat “Libertate”.
Înainte de încheierea dezbaterilor, Adrian Năstase a arătat în fața judecătorilor de la Tribunalul București că procurorii DNA cer practic menținerea la închisoare a unui om pentru gândurile exprimate, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a dreptului la liberă exprimare.
“Practic, prin ceea ce vă cere DNA se cere o pedeapsă cu închisoarea pentru exprimarea unor opinii, ceea ce este ușor exagerat. Faptul că m-am considerat nevinovat și că mi-am împărtășit liber opiniile nu trebuie să ducă la astfel de rezultate”, a spus Năstase în fața judecătorilor.
După încheierea dezbaterilor, Adrian Năstase a fost scos din sala de judecată și dus la Penitenciarul Jilava, unde va aștepta pronunțarea soluției definitive la cererea lui de eliberare din penitenciar la executarea unei treimi din pedeapsă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro