Adorabila doamnă Hawkins
Muriel Spark este una dintre cele mai importante prozatoare britanice din perioada postbelică. Comparată cu Oscar Wilde, pentru umorul fin și necruțător, sau cu Graham Greene, pentru inteligența cu care își articulează narațiunile, Muriel Spark s-a născut în 1918 și a murit în 2006, în orășelul italian Civitella della Chiana, unde se stabilise încă din 1979.
În 2004, ca omagiu pentru pentru remarcabila sa carieră literară, Scottish Arts Council a instituit premiul care îi poartă numele și care a fost atribuit, la prima sa ediție, unei alte mari romanciere – Margaret Atwood.
Prezentul roman o are în centrul atenției pe doamna Hawkins, o văduvă de război simpatică, îndatoritoare și grăsuță, care știe să dea sfaturi întotdeauna utile și să atragă confesiunile colegilor de la editura unde lucrează (Ullswater), dar și pe ale locatarilor pensiunii Kensington, unde și-a aflat adăpost. Iubește pe toată lumea și toată lumea o îndrăgește. Cu o singură, tenebroasă excepție: monstruosul, omniprezentul Hector Bartlett, un scriitor de mâna a doua.
Muriel Spark, “Departe de Kensington”, Editura All, colecția “Strada Ficțiunii”, București, 2011