Adio cota unica?
O tara cu o cota unica de impozitare de 15%, Cehia, isi pune problema intoarcerii - dupa trei ani - la impozitarea progresiva din cauza dificultatilor bugetare. E o solutie corecta?
Premierul ceh Eduard Janota a declarat ca impozitul pe venitul
individual va reveni la sistemul progresiv, spre a suplini
deficitul de venituri la buget, in timp ce impozitul aplicat
companiilor ar urma sa ramana la cota unica de 15%. Conform Prague
Post, propunerea apartine social-democratilor, aflati in opozitie
in Camera Deputatilor, care se lupta de mult sa treaca prin acest
for o initiativa de taxare suplimentara a veniturilor celor mai
mari.
“Progresia va trebui sa fie totusi rezonabila. Daca, sa zicem,
veniturile cele mai mari vor fi taxate cu 30%, nu ne putem astepta
la incasari de zeci de miliarde de coroane la buget. O astfel de
rata, aplicata veniturilor mai mari de 1,2 milioane de coroane
anual (peste 54.000 de euro), va aduce la buget circa 4 miliarde de
coroane (155,1 milioane de euro)”, a comentat Janota, care nu este
membru al niciunui partid politic, adaugand ca efectul va fi mai
curand de ordin psihologic decat asupra incasarilor la buget.
Necesitatile de finantare ale economiei cehe vor creste in 2010 cu
4%, la 280 de miliarde de coroane (10,8 miliarde de euro), dupa
calculele Ministerului de Finante, dupa ce deficitul bugetar in
acest an este asteptat sa se ridice la 6,6% din PIB, peste dublul
limitei de 3% acceptate in UE. “Orice crestere pe mai departe a
deficitului aduce riscul ca statul sa fie nevoit sa atraga
investitori in titluri de stat prin intermediul unor dobanzi mai
mari.
Pe de alta parte, desi potentialul bancilor cehe si al altor
investitori de a cumpara aceste titluri este mare, nu e totusi
nelimitat”, a comentat Ludek Niedermayer, fost viceguvernator al
bancii centrale de la Praga, citat de Bloomberg. Ministerul de
Finante are in plan sa se imprumute la anul cu 280 de miliarde de
coroane, cu 306 miliarde in 2011 si cu aproape 313 miliarde in
2012, conform strategiei bugetare multianuale definitivate la
inceputul lui decembrie, dupa ce totalul imprumuturilor angajate in
acest an ar urma sa se opreasca undeva la 278 de miliarde de
coroane. In afara de acoperirea deficitului din 2010 si
refinantarea de obligatiuni, guvernul ceh va trebui ca la anul sa
ramburseze si credite de la Banca Europeana de Investitii in
valoare de 1,1 miliarde de coroane (42,6 milioane de euro).
Anul acesta, economia este asteptata sa scada cu 5%, pentru ca la
anul sa aiba parte de o crestere firava de 0,3%, potrivit
prognozelor oficiale. Ministrul Janota a avertizat, la randul lui,
ca economia va fi grevata permanent de deficite fiscale de 5-6% din
PIB in fiecare an daca nu vor fi adoptate legi in sensul
restrangerii cheltuielilor bugetare si al cresterii incasarilor.
Guvernul interimar condus de premierul Jan Fischer, care va ramane
in functie pana la alegerile din mai sau iunie anul viitor,
incearca deocamdata sa reziste incercarii deputatilor de a modifica
proiectul de buget pentru 2010, argumentand ca o serie de
amendamente propuse de deputati in sensul evitarii unor restrictii
fiscale prea dure vor neutraliza masurile de austeritate luate deja
pe parcursul anului.
Milan Stech, lider sindical si politician social-democrat, e de
parere ca ar trebui revenit la taxarea progresiva, atat pentru
persoane fizice, cat si pentru companii, pentru ca o nefericita
combinatie intre contributia la asigurarile sociale si cota unica a
facut ca de fapt impozitarea sa fie regresiva, iar cei bogati sa
plateasca de fapt mai putin, procentual, decat cei cu venituri
mici.
Ministerul de Finante, in schimb, ca si civic-democratii,
majoritari in Camera Deputatilor, prefera ca solutie cresterea
moderata a impozitarii indirecte, in speta a TVA si a accizelor,
precum si a unor taxe in mod traditional pastrate la un nivel
redus, de pilda a taxelor pe proprietate. Camera Deputatilor
continua si in aceasta saptamana discutarea proiectului de buget
pentru 2010.