Activitatea de business din zona euro scade la minimul ultimelor 17 luni. Apar temerile pentru o recesiune puternică. Euro reacționează și scade cu 0,7% față de dolar
Tendința de creștere a activității de business din zona euro s-a inversat pentru prima dată din februarie 2021 până astăzi, în contextul în care companiile se confruntă concomitent mai puțin comenzi, dar mai multe costuri, conform unui sondaj în rândul…
Tendința de creștere a activității de business din zona euro s-a inversat pentru prima dată din februarie 2021 până astăzi, în contextul în care companiile se confruntă concomitent mai puțin comenzi, dar mai multe costuri, conform unui sondaj în rândul managerilor de achiziție, citat de FT.
Rezultatele sub așteptări înregistrate de indicele compus PMI realizat de S&P Global aduc noi vești proaste pentru zona euro, în timp ce confirmă așteptările economiștilor care estimează că blocul economic alunecă înspre o recesiune.
Indicele PMI măsoară atât activitatea companiilor de servicii, cât și a celor de producție. Acesta a scăzut la 49,4 puncte în luna iulie, minimul ultimelor 17 luni, în scădere de la 52 de puncte în luna iunie. Economiștii chestionați de Reuters se așteptau la un nivel de 51 de puncte.
Este pentru prima dată din februarie 2021 când indicele scade sub 50 de puncte, aceasta fiind considerată o bornă care separă creșterea de scădere. Totuși, februarie 2021 era un moment în care businessurile se confruntau cu urmările restricțiilor anti-Covid.
Moneda euro a înregistrat o scădere cu 0,7% față de dolar după lansarea acestor date, ajungând la o paritate de 1,015 dolari pentru un euro.
În același timp, obligațiunile guvernamentale germane pe 10 ani au scăzut cu 0,15% până la cel mai redus nivel înregistrat din luna mai până acum, în contextul în care piața se așteaptă ca Banca Centrală Europeană să oprească majorările de dobândă odată ce zona euro intră în recesiune.