ACCIDENTUL de pe Autostrada Soarelui - Ambasada Ucrainei: Nouă dintre răniții au plecat spre Ucraina
Nouă dintre cei 48 de ucraineni răniți, duminică dimineață, în accidentul petrecut pe autostrada A2 au fost îmbarcați în autocar și au plecat spre Ucraina, un alt grup urmând să plece spre casă în cursul zilei de luni, au precizat reprezentanții Ambasadei Ucrainei la București.
“Deja nouă persoane au fost astăzi dimineață (n.r. – luni dimineață) îmbarcate în autocar și au plecat. Este vorba, în total, despre 48 de persoane aflate în spitale din București. O parte cred că vor pleca astăzi (n.r. – luni), deja sunt pregătiți pentru plecare. În privința a peste zece persoane, medicii au unele rezerve și se consultă dacă acestea pot fi transportate sau este necesar să rămână o perioadă pentru îngrijiri în spitalele din București”, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul I Ambasadei Ucrainei la București, Valerii Chernenko.
Autocarul în care se aflau 53 de ucraineni, adulți și copii, și care se îndrepta spre București s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre dumincă, în jurul orei 1.00, pe Autostrada Soarelui, iar în zonă au fost trimise mașini de intervenție ale Serviciului de Ambulanță și ale SMURD, inclusiv mașina de intervenție pentru victime multiple și unitatea mobilă de urgență.
“Domnul consul a fost ieri (n.r. – luni) toată ziua, începând de la ora 4.00 și terminând cu ora 18.00, la locul accidentului. S-a ocupat, împreună cu Poliția Română, de toate aspectele, inclusiv documentația de care a fost nevoie”, a mai spus Chernenko.
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat pentru MEDIAFAX că din cele 53 de persoane care se aflau în autocar o adolescentă de 17 ani și o femeie au decedat, 48 au fost trasportate la mai multe spitale din Capitală, iar trei au refuzat transferul spre unitățile medicale.
Arafat a mai precizat că 21 dintre persoanele transportate la spital sunt copii.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR ), Ramona Dabija, a precizat că în autocar se aflau doi șoferi bulgari, mai mulți elevi care au fost în tabără, două familii și alte persoane care se întorceau din vacanță.
Ramona Dabija a declarat pentru MEDIAFAX că nu s-au stabilit cu exactitate cauzele producerii accidentului de pe Autostrada Soarelui, dar polițiștii iau în calcul inclusiv varianta că șoferul bulgar, în vârstă de 33 de ani, ar fi adormit la volan.
Purtătorul de cuvânt al IGPR a mai precizat că la locul producerii accidentului nu sunt urme de frânare. Autocarul a fost transportat la sediul Poliției Autostrăzi pentru a fi efectuată o expertiză și pentru a se stabili care au fost cauzele accidentului.