Acasă departe de casă
Cu nu mai mult de vreo trei ani în urmă, Airbnb abia făcea primii pași în România. Cei care călătoriseră mult prin străinătate știau câte ceva despre ce înseamnă și despre sistemul de funcționare a acestei platforme prin care pot fi închiriate direct de la proprietari camere, case sau apartamente. Cam tot pe atunci, când Airbnb abia testa piața locală, Alexandra Bogatu și-a încercat norocul cu pr…
„Povestea Rezident a început acum trei ani, într-un apartament din centrul Bucureștiului, pe când eu lucram la Londra. Am vrut atunci să testez dacă fenomenul Airbnb prinde și în România și a fost un pariu câștigat”, povestește Alexandra Bogatu, responsabilă cu administrarea businessului creat alături de familia ei.
Provine dintr-o familie de antreprenori, oameni pasionați de cifre și de afaceri. A plecat de acasă, din Constanța, de la vârsta de 17 ani și a trebuit să locuiască la internat, la cămin și în multe alte locuri de-a lungul timpului. A absolvit Fettes College în Edinburgh, Scoția, apoi a făcut un BA (Bachelor of Arts) în Economie și Management cu Studii în Științe Europene la UCL College London. Imediat după terminarea facultății, a ajuns să lucreze pentru DHL Global Forwarding, o divizie din cadrul grupului german de logistică și curierat DHL. O vreme, călătorea frecvent în interes de serviciu și ajungea să se cazeze în tot felul de camere de hotel, unele mai impersonale ca altele. A vizitat peste 40 de țări și a locuit în alte patru, așa că și-a obținut, virtual, pașaportul de cetățean global.
„Atunci mi-am dat seama că mi-aș fi dorit să stau într-un apartament drăguț, în care să mă simt ca acasă, dar în care să am la îndemână toate serviciile unui hotel”, își amintește ea.
Așa că, după doi ani de la terminarea facultății, a fondat ea însăși o rețea cu locuri de acest fel, Rezident, o afacere care oferă, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, apartamente de închiriat cu o gamă completă de servicii hoteliere, proprii sau externalizate. A investit la început în trei apartamente în București, cumpărate cu 1,8 milioane de euro. Le-a renovat și a dat fiecăruia o temă individuală de design. Și nu doar atât.
„Adevărata inovație a businessului constă în faptul că tot procesul de cazare este complet automatizat, de la plată la accesul în apartamente pe baza yalelor digitale, la contactul cu oaspeții, la intermedierea de servicii și concierge (administrare – trad.). Pe lângă timpul și dedicarea unei echipe fără de care nu am fi putut ajunge aici, am investit mult în dezvoltarea platformei, automatizări și în renovarea apartamentelor.”
Treptat, businessul s-a extins, iar Rezident a ajuns azi la un portofoliu de 31 de apartamente – în București, Eforie Nord și Predeal. Astfel, 2019 a venit cu o cifră de afaceri de 1 milion de lei (circa 210.000 de euro), iar echipa a crescut și ea – de la patru la opt oameni. „În Predeal, suntem la zece minute de pârtie, iar în Eforie – chiar pe malul mării, la un minut de plajă. Și în București le ofer oaspeților mei o experiență centrală, în Piața Romană, pentru că înțeleg cât de important este pentru ei să nu stea în trafic, să fie aproape de stațiile de metrou și de toate punctele de interes turistic”, spune Alexandra Bogatu.
Prețurile variază în funcție de sezon, astfel că, într-o perioadă în care cererea nu este prea mare, închirierea unei garsoniere poate să pornească și de la 30 de euro pe noapte. „Operăm un sistem similar zborurilor low cost, la prețul de bază oaspetele putând adăuga extra servicii pe care noi le oferim: de la transferuri de la aeroport la cafea de origine sau masaj terapeutic.”
Planurile Rezident în 2020 merg și mai departe. Dincolo de extinderea portofoliului cu noi proprietăți, Alexandra Bogatu pregătește lansarea Rezident Hosting, un serviciu prin care oferă la scară mai largă și altor proprietari posibilitatea de a-și lista apartamentele pe platforma Rezident, oferindu-le consultanță, de la design până la autorizări specifice, management, curățenie și customer service. Practic, un Airbnb în miniatură. „De asemenea, avem în plan proiecte de clădiri de apartamente integral Rezident, având deja în lucru o clădire la mare și fiind în faza de proiectare pentru un imobil în București.” Rezident nu trece însă indiferent pe lângă pandemia de COVID-19, numele de cod al izolării în case în această perioadă, mai ales că industria HoReCa este cea mai expusă efectelor. Așa că Alexandra Bogatu s-a adaptat rapid și a lansat două servicii noi. „Primul se adresează celor care au nevoie să stea în izolare, iar noi le punem la dispoziție totul, ajutându-i inclusiv cu livrarea cumpărăturilor la ușa apartamentului. Cu al doilea, venim în întâmpinarea clienților cu pachete pe perioade mai lungi, de la câteva săptămâni la câteva luni, pentru cei care au rămas în București.”
Pachetul de izolare într-un apartament cu un dormitor costă 1.450 de lei pentru două săptămâni, iar pentru o lună ajunge la 600 de euro. Și așa, Rezident devine acel „acasă” departe de casă, dar atât de necesar acum.