Home Actualitate Abris a preluat Cargus
Actualitate

Abris a preluat Cargus

Cargus International a fost achiziționată de Abris Capital Partners, unul dintre cele mai importante fonduri mid-market de private equity. Cargus va face parte din cel mai recent fond de 450 de milioane de euro creat de Abris pentru a capitaliza din oportunitățile de investiții în Europa Centrală și de Est.

Abris a preluat Cargus
Abris a preluat Cargus · Foto: Business Magazin

Tranzacția care a transferat compania de curierat intern de la Deutsche Post DHL la Abris Capital Partners a fost semnată în octombrie 2012 și aprobată de autorități în primul trimestru al anului curent. Abris devine astfel proprietar al Cargus, companie deținută de Deutsche Post DHL în ultimii patru ani.

Transferul companiei Cargus de la Deutsche Post DHL la Abris a fost semnat în octombrie 2012 și aprobat de Consiliul Concurenței la începutul acestui an. Cargus are peste 900 de angajați și a fost deținută de Deutsche Post DHL în ultimii patru ani.  Fondată în 1991, este prima companie de curierat din România și ocupă momentan al doilea loc pe piața locală de profil, după FAN Courier.

Abris Capital Partners este o companie independentă de administrare a fondurilor private de investiții (private equity) specializată în oportunități în țări ale Europei Centrale și de Est. Prin intermediul celor trei birouri din Varșovia, București și Kiev administrează două fonduri de peste 750 de milioane de euro în continuă expansiune.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună