Home Servicii financiare ABC-ul investitorului în aur. Cum ar tre...
Servicii financiare

ABC-ul investitorului în aur. Cum ar trebui să investim corect în acest activ

Chiar dacă nu sunt la fel de „la modă” ca investițiile în criptomonede, investițiile în aur au un istoric bogat și au fost considerate deseori cea mai bună soluție în vremuri incerte. România se situează pe un trend ascendent din…

ABC-ul investitorului în aur. Cum ar trebui să investim corect în acest activ
ABC-ul investitorului în aur. Cum ar trebui să investim corect în acest activ · Foto: Business Magazin

Chiar dacă nu sunt la fel de „la modă” ca investițiile în criptomonede, investițiile în aur au un istoric bogat și au fost considerate deseori cea mai bună soluție în vremuri incerte. România se situează pe un trend ascendent din perspectiva pariului pe aur, dar se află încă departe de atingerea potențialului, spun specialiștii. Cum ar trebui să investim corect în acest activ?

Pentru a beneficia și a atinge adevăratul potențial al unei astfel de investiții, trebuie să fii conștient de faptul că perioada de așteptare poate varia de la cinci sau chiar zece ani în sus. Vorbind despre randamentele de aur, creșterea medie a prețului aurului în ultimii 15 ani a fost de aproximativ 9,1% pe an”, explică Victor Dima, manager trezorerie Tavex România. Potrivit lui, investiția în aur nu este una pe termen scurt, ci este considerată o protecție a economiilor împotriva inflației. „Pe termen scurt, fluctuațiile prețului aurului nu sunt extrem de vizibile pentru investițiile mici și nu sunt întotdeauna pozitive.”

Dima spune că cel mai important factor pe care un client trebuie să-l ia în considerare atunci când se decide să investească în aur este să hotărască ce sumă dorește să investească. „În funcție de asta, trebuie luată în considerare lichiditatea cantității. De exemplu, dacă un client dorește să cumpere 100 de grame, lingoul de 100 de grame nu este cea mai bună decizie, așa că ar trebui să se orienteze, eventual, către cinci lingouri de câte 20 de grame fiecare sau trei lingouri de câte o uncie.” De asemenea, explică el, în cazul nevoii de transformare a învestiției în bani, este important să nu se vândă întreaga cantitate, ci parțial. „Să spunem că ai nevoie de 1.000 de euro. Nu ai nevoie să vinzi tot lingoul de 100 de grame, ci doar o parte, cât să-ți acopere nevoia urgentă, iar restul să rămână ca investiție.” Desigur, completează el, cele mai profitabile produse sunt cele pe care clientul le plătește cel mai puțin în raportul preț per gram. „În momentul de față, cea mai bună decizie pentru achiziționarea aurului în cantități începând de la 1 kilogram sunt lingourile de 100 de grame. Prin achiziționarea acestui produs se obține cel mai bun preț per gram. Orientarea către cantități mai mari decât acestea nu este profitabilă, întrucât prețul per gram nu va fi diferit și, în același timp, lichiditatea produselor mai mari nu este optimă.” Reprezentantul Tavex menționează aici un alt lucru important, amintind de directiva UE, conform căreia aurul pentru investiții este scutit de TVA. „Această decizie, adoptată la începutul anilor 2000, este piatra de temelie a investiției în aur. Altfel ar fi foarte greu.”

Legat de factorii care influențează prețul aurului, el spune că răspunsul scurt este dorința relativă a populației de a deține aur în comparație cu alte active. „Există aproximativ 200.000 de tone metrice de aur suprateran, în principal sub formă de bijuterii, lingouri și monede. Există diferiți jucători pe piața aurului cu impact diferit asupra prețului internațional al aurului. Pentru mine, cel mai influent segment este piața angro de aur pentru investiții. Prin urmare, cred că, dacă marii jucători anticipează presiunile inflaționiste viitoare sau văd alte riscuri, vor licita pentru aur în următorii ani. Sunt sigur că acesta ar fi cazul? Nu.” Oricum, adaugă Dima, trebuie să înțelegem că aurul are atribut dublu – adică este considerat atât ban, cât și bun, având lichiditate ridicată și risc scăzut. „Este un instrument de acoperire popular în perioada de aversiune la risc și există mulți factori care îi pot influența prețul. Prin urmare, înainte de a investi, oricine trebuie să își clarifice toleranța și așteptările la risc, să facă o analiză rațională a condițiilor actuale de piață și să identifice principalii factori de influență ai prețului aurului.” În mediul turbulent al pieței, spune reprezentantul Tavex, investitorii pot lua în considerare o creștere rezonabilă a investițiilor în aur în portofoliul lor, pot diversifica riscurile investiționale, iar proporția de alocare a aurului depinde de preferința de risc a portofoliului. Potrivit gold.org, investițiile în lingouri și monede au crescut cu 18% față de anul trecut, la 262 de tone.

Departe de potențialul maxim

Tavex Group a fost fondat în 1991, în Estonia, și, potrivit lui Dima, s-a impus în Europa de Nord drept lider pe piața investițiilor în metale prețioase și schimburi valutare, deservind circa 2 milioane de clienți anual. Compania e prezentă în 11 țări și vinde, anual, peste 6,1 tone de aur. În ultimii șapte ani, Tavex a vândut aproape 30 de tone de aur către 12 milioane de clienți. Businessul are peste 250 de angajați specializați, care pot oferi detalii despre metale prețioase și valute. Tavex este, de asemenea, partener oficial al celor mai mari rafinării din lume, printre acestea numărându-se Valcambi și PAMP, ambele elvețiene, și Münze österreich (Austria). De asemenea, jucătorul este partener oficial al celor mai importante monetării din lume, incluzând Monetăria West Point (Monetăria Statelor Unite), Monetăria Perth din Australia și Austrian Mint (Monetaria Austriei).

Jucătorul a intrat pe piața românească spre finalul anului 2019 și funcționează, momentan, cu o echipă mică, de aproximativ zece persoane, la care se adaugă colaborarea cu echipele  internaționale (spre exemplu, departamentul de HR este controlat regional, în cazul României, de la Sofia). Până în prezent, investiția companiei în plan local s-a ridicat la 2,5 milioane de euro. Pentru 2022, Tavex România estimează o cifră de afaceri de 20 milioane de euro, cu 120% mai mare față de anul precedent. „A existat și încă există un efort continuu de penetrare a pieței locale. România nu este încă o piață dezvoltată la capitolul aur de investiții, comparativ cu restul țărilor în care avem birouri, dar pot spune că începem să vedem luminița de la capătul tunelului. Mai este mult de lucru pentru a ajunge unde ne dorim, dar lucrurile sunt promițătoare.” Dima spune că a observat un deficit în ceea ce privește educația clienților cu privire la investițiile în aur, precum și un număr mic de dealeri de aur. În prezent, adaugă el, unul dintre cei mai mari competitori ai Tavex este compania Aurom. Totodată, o importanță majoră în vânzarea aurului o are BCR, care, datorită statutului său, conferă o încredere mai mare potențialilor investitori. „Nici restul companiilor care lucrează cu aur pentru investiții nu trebuie ignorate, dar multe dintre ele nu au ca activitate principală vânzarea aurului pentru investiții.”

În plan local creșterile sunt vizibile în ceea ce privește investițiile în aur, însă, în timp ce la nivel internațional s-au înregistrat creșteri ale vânzărilor de aur de până la 40% față de 2019, Dima spune că pe plan local este dificil să facă o estimare exactă. „Într-adevăr, vânzările noastre au crescut semnificativ față de 2019 și 2020, dar lucrurile nu se datorează doar creșterii pieței internaționale. Prin urmare, ca să concluzionez, este dificil să avansez o valoare totală a pieței, însă pot spune că, în prezent, e departe de ceea ce ar putea fi. Potențialul este foarte mare, românii caută să-și diversifice portofoliul de investiții și includ și aurul. Peste câțiva ani, ne-am dori să fim cel mai de încredere furnizor de aur de investiții din România.”

Tavex, spune Victor Dima, nu înseamnă doar comercializare produse din aur, ci și servicii de calitate. „Noi oferim consultanță clienților – actuali sau potențiali –, și ne dorim să educăm piața. Nu vrem să vindem lingouri și monede, ci vrem ca omul să știe ce cumpără, de ce cumpără și ce înseamnă în viitor achiziția lui. Suntem partenerii cumpărătorului, nu doar un comerciant. În baza unui ID Tavex, pe site-ul nostru, clientul vede în orice clipă care e statusul investiției lui, cât a câștigat din momentul achiziției până în prezent, cum a evoluat prețul aurului și multe alte informații utile.” Dacă la nivel european, în cele 11 țări în care este prezentă, compania are anual peste 2 milioane de clienți și vinde în jur de 6,1 tone de aur pentru investiții, în România numărul clienților este încă de ordinul miilor, iar cantitatea comercializată e de câteva zeci de kilograme de aur pe lună. În 2021, Tavex a vândut, în plan local, aproximativ 150 de kilograme de aur (sub formă de lingouri și monede de diferite gramaje). Achizițiile clienților Tavex sunt, în mare parte, pentru produse între 31,1 grame (1 uncie) și 100 de grame. „Într-adevăr, investiția lor nu poate fi considerată notabilă din punct de vedere cantitativ, la nivel național, dar, din câte am observat, majoritatea clienților care fac astfel de achiziții revin la Tavex pentru cantități mai mari de aur.” În plus, notează el, numărul celor care investesc în aur este în creștere de la lună la lună, la fel și numărul celor care fac o astfel de investiție pentru prima oară.

În acest moment, numărul clienților din România care investesc în aur prin achiziții de la Tavex este sub 1% din populație. „Dar cererea de aur de investiții a crescut în 2021 cu 100% comparativ cu 2020.” Cu siguranță, adaugă Dima, la nivel național numărul investitorilor este mai mare și, „desigur, există investitori care încă nu au apelat la serviciile noastre”. Pentru moment, jucătorul este prezent atât în online, cât și fizic, având însă birouri deschise doar în București. „Dar tocmai pentru că există potențial, zone de interes pentru noi sunt și Timișoara, Cluj, Iași, Constanța.” Potrivit lui, aproximativ 30% dintre comenzile online vin din Timișoara și Cluj, motiv pentru care compania urmează să se extindă în 2022 și în aceste orașe. În prezent, produsele preferate de clienții companiei sunt monedele de o uncie (Cangurul Australian, Filarmonica din Viena) și lingourile începând cu 10-20 de grame pentru investitorii mici sau o uncie, 50 de grame și 100 de grame pentru investitorii mai mari. „Totodată, trebuie menționată popularitatea monedelor istorice de un ducat și patru ducați. Am observat că au o popularitate deosebită pe piața din România, comparativ cu alte țări în care avem reprezentanțe. Nu cred că aceste aspecte se vor schimba în timp pentru că, în alte țări în care suntem pe piață de mai bine de zece ani, produsele achiziționate de clienți sunt în general aceleași ca și aici.”

Previziuni optimiste

În acest domeniu, Victor Dima este de părere că cel mai important lucru este transparența. „Clientul trebuie să aibă acces în orice moment la informații legate de prețul aurului la vânzare dar și la cumpărare. Este mult de lucru pe această piață și există posibilitatea de creștere în ceea ce privește achizițiile de aur investițional, dar e nevoie de timp ca România să fie dezvoltată din acest punct de vedere. Și de educare a pieței, bineînțeles.” Pe viitor, Dima are însă încredere cu privire la dezvoltarea acestui segment, și preconizează că va exista o creștere foarte mare a numărului de români care investesc în aur, „posibil cel puțin o dublare în următorii doi ani”. Deja, la nivel mondial, aceste creșteri sunt vizibile, susține el. „Criza provocată de pandemie a dezvoltat în oameni o dorință mai mare de a-și proteja economiile pentru că nimeni nu știe care va fi deznodământul acestei perioade și, mai ales, când se va încheia.”

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună