A venit în România pentru două zile și a ajuns să conducă una dintre cele mai mari companii locale de leasing operațional

Au fost două momente în copilăria mea care m-au format. Primul a avut loc când aveam șase ani, era între clasele întâia și a doua; atunci am văzut moartea cu ochii“, povestește Hezi Shayb, CEO New Kopel Group, care de-ține pe piața locală dealerul Opel Union Motors și firma de rent a car și leasing operațional Sixt New Kopel, dar și divizia de mașini second-hand Sixt New Kopel SH. „Obișnuiam să petrec timp alături de rude la malul mării, în Israel, și țin minte că erau foarte multe stânci în apă care duceau la apariția unor vârtejuri. Țin minte că într-o bună zi tatăl meu mi-a spus: «Dacă se întâmplă să fii prins într-un vârtej, nu încerca să ieși din el. Lasă‑te dus de curent și, atunci când simți pământul cu picioarele, împinge cât poți de tare și ieși din apă.» Bineînțeles, acest lucru s-a și întâmplat, m-am trezit prins în vârtej și am făcut exact ceea ce mă învățase tatăl meu. Apa nu era foarte adâncă, să fi avut vreo patru metri, dar pentru mine, un copil de șase ani, era ca și cum ar trebui să cobor de pe Empire State Building. Am reușit totuși, cumva, să ies la suprafață. Țin minte că tatăl meu îmi spusese că există doar o șansă: dacă o ratezi, gata! A fost o lecție foarte importantă pentru mine, am înțeles că înainte de a acționa trebuie să știu lucruri. Cunoașterea este extrem de importantă; sunt aici pentru că tatăl meu și-a făcut timp să mă învețe acele lucruri. Al doilea moment s-a petrecut ceva mai târziu, eram în clasa a XI-a la un liceu de electronică și veneam în fiecare zi din provincie pentru cursuri. În cadrul unui program, fiecare liceu trebuia să trimită doi elevi la un examen, iar cei mai buni urma să ajungă pentru câteva luni în Olanda. Nu am vrut inițial să particip, pentru că nu-mi prea stătea mintea atunci la examene, dar la insistențele profesorilor m-am dus.“

A ajuns în cele din urmă în Olanda, iar ceea ce l-a impresionat cel mai mult a fost expresia de pe chipul oamenilor. „La acea vreme, era diferență mare între nivelul de viață din Israel și cel din Olanda. Am văzut oameni fericiți, și mi-am spus: «vreau să fiu cineva și am să fac tot ceea ce ține de mine pentru a fi cineva». Am decis să iau totul în serios și să-mi trăiesc viața în așa fel încât să nu fie risipită. Spre norocul meu, în Israel există o anumită scurtătură pentru asta. Nu e ușoară, dar este totuși o scurtătură. La 18 ani trebuie să intri în armată și, dacă ai anumite abilități, poți să ajungi la trupele speciale. Și exact asta am făcut: m-am înscris la Academia Navală din Israel, care ține șase ani și jumătate. Am terminat cursurile în 1983, dar nu a fost o experiență ușoară.“

CEL MAI TÂNĂR VICEPREȘEDINTE

La primul job a ajuns dintr-o întâmplare, la scurt timp după terminarea armatei. „Am terminat armata la 26 de ani, fără a avea studii superioare și am găsit un anunț din partea unei companii de asigurări care oferea un curs de specializare. După absolvirea acestuia, aveai asigurat un loc de muncă și primeai și o mașină; la vremea respectivă, cei care aveau mașină erau priviți ca având un statut special. Problema era că trebuia să ai studii superioare și să ai 28 de ani. Eu nu respectam niciuna dintre condiții, dar m-am dus totuși la interviu. Cel cu care m-am întâlnit mi-a spus: «Am acceptat interviul ăsta doar din curiozitate, cum ai îndrăznit să te prezinți?». L-am întrebat de câți oameni are nevoie și mi-a spus că va angaja zece; așa că i-am propus să mă angajeze în plus, pe lângă posturile disponibile, ca pe un tânăr lipsit de experiență. I-am spus: «cunoașterea nu e totul; promit că ceea ce nu înțeleg în timpul zilei voi studia noaptea, iar a doua zi voi cunoaște problema.» Și m-au angajat, era în primăvara lui ’88, iar după opt luni am terminat al doilea curs de specializare. Bineînțeles, a trebuit ulterior să obțin diploma de studii superioare, așa că am urmat cursuri de administrarea afacerilor la sucursala din Israel a unei facultăți americane. În 1995 aveam 32 de ani și eram cel mai tânăr vicepreședinte la cea mai mare companie de asigurări din Israel; obținusem, între timp, și masterul în administrarea afacerilor.“

A ocupat apoi mai multe poziții în cadrul unor firme de asigurări, iar în 1999 unul dintre cei mai bogați oameni din Israel, pentru care mai lucrase în trecut, i-a propus să pună bazele unei companii de asigurări în sănătate. În 2004, după ce investitorul vânduse grupul din care făcea parte, a decis să facă și el exit.

A urmat apoi funcția de CEO al IVECO Israel, pe care a ocupat-o între 2005 și 2012. A venit ca o provocare, pentru că nu știa nimic despre camioane. I s-a explicat că situația companiei este una extrem de dificilă și că nu se așteaptă minuni de la el, așa că a decis să accepte. „Au fost două elemente care au adus compania de la stadiul de faliment la cel de succes; în primul rând, știam că mașinile IVECO au o imagine foarte proastă, pentru că se stricau destul de des. Am ales cea mai stabilă mașină și am decis să o vindem cu o garanție completă de trei ani. Astfel, le-am explicat clienților că nu vor mai avea cheltuieli suplimentare, pentru că noi vom acoperi în respectiva perioadă toate costurile de service. Pe piața din România putem oferi garanție de până la 57 de luni în care acoperim toate costurile, fiind vorba de mașini, dar în cazul tractoarelor lucrurile sunt puțin diferite. În fiecare zi în care tractorul stă în service, proprietarul trebuie să anuleze comenzile pe care le-a primit, iar asta complică destul de mult situația. La acel moment cota de piață era de 8%, dar a crescut în scurt timp la 23%. Am câștigat și destul de mulți bani într-o perioadă scurtă de timp, iar asta mi-a oferit practic o fereastră de un an de zile. Problema de fond era însă neschimbată: foarte multe mașini se stricau, și am înțeles că trebuie să rezolv asta cât mai repede. Am primit mai multe propuneri, dar era vorba de lucruri minore, iar eu căutam ceva care să schimbe datele problemei. Atunci când te afli într-o situație de criză, rezolvarea problemelor mici nu reprezintă o soluție. Trebuie să gândești la scară mai mare. Și s-a întâmplat ca acea soluție pe care o căutam să ajungă la mine pe birou: un tip oarecare a venit la mine și mi-a spus că are un sistem care adună informațiile tehnice ale mașinilor, în timp real, și le trimite prin satelit, dar că nu știe ce să facă cu el. Rețineți, era anul 2006. Am luat 100 de mașini și le-am echipat cu sistemul, iar la scurt timp am descoperit că doar 20-25 de probleme cauzau toate stricăciunile. Șase luni mai târziu, costurile cu garanțiile scăzuseră cu 30%, iar cererile de reparații scăzuseră cu 50%. A fost un pas imens către salvarea companiei. Iar compania care producea softul a ajuns să valoreze, astăzi, în jur de 150 de milioane de euro.“

Să nu renunți niciodată este unul din motto-urile sale, dar trebuie să fie pus în practică într-un mod inteligent. „E în regulă să greșim pentru că nimeni nu e perfect. Eu am făcut mai multe greșeli decât alți 3-4 oameni la un loc. O să vă povestesc despre o greșeală din cauză căreia am avut, multe nopți la rând, coșmaruri. Atunci când eram în clasa a VIII-a jucam baschet, eram foarte înalt pentru vârsta mea. Am avut un meci cu echipa altei școli și, la pauza mare, a trebuit să merg până la baie. Când am revenit pe teren coșurile se schimbaseră, dar eu nu mi-am dat seama așa că am plecat cu mingea și am înscris pentru echipa adversă. După asta, toată lumea din școală m-a cunoscut; norocul meu a fost că era ultimul an din școala generală. Cât despre carieră, una din greșelile pe care le-am făcut a fost atunci când am refuzat un angajat de-al meu care mi-a propus să lucrăm împreună la un proiect. Eu i-am spus că vreau să mă concentrez pe carieră, iar ulterior produsul său s-a bucurat de un succes fantastic, chiar anul trecut în august a vândut compania pentru 25 de milioane de euro. O altă greșeală am făcut-o în timpul armatei: un coleg a venit și mi-a propus să construim o mașinărie care combina esențe pentru parfumuri. Eu i-am spus că nu mă interesează, mai aveam puțin și terminam armata și voiam să stau liniștit o perioadă. El a pus pe picioare start-up-ul, era prin 1986, iar la scurt timp după s-a descoperit că în tratamentul împotriva virusului HIV e nevoie de un astfel de aparat care să amestece substanțele. A vândut și el compania ulterior, iar acum are o avere de vreo 150 de milioane de dolari. Suntem în continuare în relații foarte bune, pentru că el spune că prietenii pe care ți i-ai făcut înainte să te îmbogățești sunt prietenii adevărați.“