A jucat în Liceenii, a creat și a vândut o afacere, iar acum organizează cel mai mare concurs de vinuri din estul Europei

Energic și optimist, Cătălin Păduraru poate vorbi ore în șir despre vin: planuri, trecut și viitor, lingvistică, istorie, economie sau strategii. El este antreprenorul care în urmă cu câțiva ani a vândut afacerea Vinexpert, cu activități în distribuția și retailul de vinuri. „Prima generație de antreprenori nu a ajuns încă la etapa de vânzare a afacerilor pe care le-a întemeiat. Pentru mine a fost proiectul de viață, îmi propusesem să ies din afacere până la 45 de ani; am reușit chiar mai devreme. Pentru a mă dedica acestei părți de consultanță, formare, educație”, povestește el.

Intrarea în universul vinului s-a făcut cu plata unui preț: visul său legat de actorie. „Când intrai la IATC (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București) erai vârful mic al unei piramide a studențimii românești. Noi am fost spre mia de candidați pe loc, cu examene de trei săptămâni.” Spune că odată cu capitalismul s-au ivit și dezavantaje, nu numai avantaje, și a apărut un con de umbră pentru cei care voiau să facă film în perioada aceea. „Și eu asta voiam să fac – film, nu teatru. Nu a fost nicio filosofie să îmi stabilesc un plan în zona de afaceri. A fost frica zilei de mâine și am încercat să fiu foarte realist. Am evaluat resursele și singura resursă era o apetență foarte mare pentru a vinde, și când am ajuns la ce să vând mi-am dat seama că rădăcinile mele sunt foarte solide în viticultură”; tatăl și unchiul său erau ingineri viticoli.

Prin urmare, alegerea vinului era cea mai logică opțiune, „nu a fost o asumare de cauză sau o misiune, ci pur și simplu a fost extrem de bună nișa din București, pentru că la începutul anilor ’90 erau doar vinuri proaste”. Spune că și-a propus să aducă doar vinuri bune și prin asta să se diferențieze; iar firma de distribuție a funcționat foarte bine până în 1998-1999, când, spune actorul antreprenor, a constatat că este nevoie de mai mult; concret, a hotărât să deschidă magazinele Vinexpert. Pentru că, inspirat de ce se întâmpla pe piețele externe, aducea idei și concepte noi, adaptate local, dar operând o firmă de distribuție, mesajul se dilua; de aceea și-a propus să facă o entitate prin care să lucreze direct cu consumatorul și așa a apărut Vinexpert.

Iar Păduraru povestește că apoi s-a întâmplat ca în filmul Beckett, cu Peter O’Toole și Richard Burton: regele l-a numit șef al bisericii pe prietenul său de joacă și tinerețe agitată, crezând că așa poate controla mai bine poporul; doar că prietenul, ajuns șeful bisericii, și-a luat rolul în serios. „Așa am pățit și eu când am făcut Vinexpert. Era atât de greu Expertul din coadă, încât am luat-o într-o altă direcție, a educației, mai întâi în ceea ce mă privește și apoi în ce îi privește și pe alții.” Apoi și-a dat seama că nu pot exista foarte ușor, la un loc, și afacere, și educație, comunicare etc., pentru că genera neînțelegeri, inclusiv cu asociații săi sau cu angajații – care nu înțelegeau de ce nu profitau de toate oportunitățile de piață; de pildă, se vindea Angelli cu tirul de la poarta fabricii pe un schimb de facturi și se câștigau mii de dolari americani „și noi nu făceam asta. Pentru că nu se potrivea cu mesajul pe care îl aveam noi. Atunci mi-am propus să mă opresc în jurul vârstei de 45 de ani”.

Despre vânzare spune că nu a fost o afacere în plan financiar, în schimb a constituit un câștig în plan personal: „Perioada a coincis cu vârsta la care copilul are foarte mult nevoie de prezența părinților, or noi în contextul de comercianți nu prea existam pe acasă nici măcar de sărbători, când erau punctele forte în activitate”. Decizia a avut un impact foarte bun pe plan personal, într-o altă proiecție bugetară pe familie; a câștigat și timp penru a acumula cunoștințe despre vin. Cătălin Păduraru crede că mulți dintre cei care au afaceri în domeniul vinului încep să simtă aerul rece al intrării în marea piață, „care nu va fi nicicum miloasă cu noi și România va fi extrem de expusă dacă nu se întăresc valorile care țin neapărat de preț și etichetă”. Și pentru că românii se uită cu mai mult interes la experți din străinătate, a identificat câteva personaje recunoscute la nivel mondial și „am început să introduc în România economia vinului.

Încerc să transpun educația și comunicarea mea într-o arie holistică – poate e o exprimare pretențioasă, dar așa este. Istorică, antropologică, socială, chimică, economică. Concursul a venit de la sine, ca o componentă”. Spune că a pornit proiectul organizării International Wine Contest Bucharest (IWCB) în regim de voluntariat, care s-a perpetuat; concursul, cel mai mare eveniment de acest tip din Europa de Est, a ajuns la a XIV-a ediție și va fi organizat anul acesta între 23 și 25 mai. „Este deja mai bine apreciat de străini, dovadă că anul trecut 52% din probe au venit din străinătate, am fost primiți în asociația mondială de profil și extindem panelurile de jurați.” Ținta este ca IWCB să depășească Berlinerul, cel mai important târg european de vinuri.

Concursul atrage atenția asupra României, spune Păduraru, iar acest context este favorabil pentru o serie de alți pași, importanți, care să plaseze țara în universul vinului. „Avem afirmații pe care le putem susține doar dacă facem studii istorice: că suntem cu mii de ani înaintea Franței, Spaniei și Italiei în viticultura modernă, nu pentru a ne reclama întâietatea sau a deveni axul lumii vinicole, ci pentru a veni în piața aceasta măcar cu drepturi egale. Este o afirmație de forță și ea poate fi justificată pentru că există toate informațiile, ele trebuie doar puse cap la cap: de unde a plecat vitis vinivera, de ce șamd. Există și acele întâmplări cu Burebista – nu a fost vorba de tăierea viilor, ci a fost pur și simplu o informație, o informație adusă de Deceneu că la 1.000 km a apărut vitis vinifera, care era mult mai productivă, mai sănătoasă. Nu putea Burebista să ia o asemenea decizie.”