A gătit în cele mai bune restaurante din toate colțurile lumii, iar acum a ales să fie bucătar-șef la București
Este britanic, a lucrat mai bine de un deceniu ca inginer în marina Regatului Unit și la forțele aeriene regale din Australia, iar de 23 de ani este chef în bucătăriile restaurantelor din toate colțurile lumii, din Spania în Australia și din Marea Britanie la București. Ultima misiune pe care a acceptat-o este cea de executive chef al grupului de restaurante City Grill din România.
Kevin Hill are 53 de ani și a venit pentru prima dată în România acum 14 ani, pentru a duce în Marea Britanie 14 chefi locali. A revenit în vara acestui an și vrea să rămână pentru a crește vânzările și profitul grupului City Grill și pentru a dezvolta Academia de Bucătari.
„Am revenit acum patru luni în România deși niciodată nu am crezut că o să mă întorc. Acum cinci ani mi-am cumpărat o casă în Marea Britanie și am crezut că mă liniștesc și mă stabilesc acolo. Nu s-a întâmplat așa„, povestește britanicul într-o engleză cu accent australian. Momentan învață și limba română, însă afirmă că înțelege doar anumite cuvinte. „Vreau să călătoresc în România, să învăț limba și să fac profilul consumatorului local.„ Mâncarea tradițională deja a încercat-o, îi plac micii, mămăliga și sarmalele. Acum stă într-un apartament din cartierul Obor și merge la piața agroalimentară din zonă pentru legume, fructe, lactate și carne. Spune că găsește acolo tot ce are nevoie.
Pe lista viitoare de planuri se numără o călătorie în Transilvania și una în Deltă, unde poate merge și la pescuit, în contextul în care pescuitul la muscă, schiatul și cursele de mașini (Australian V8 Supercars) sunt cele care îi ocupă timpul liber, respectiv cel când nu gătește.
„Îmi place diversitatea României atât în ceea ce privește mâncarea, cât și oamenii. Mereu găsești ceva nou aici.„ Totuși, cea mai apropiată țară de sufletul lui rămâne Australia, unde de altfel și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale de adult. Copiii săi au rămas acolo. „În Marea Britanie oamenii ies în oraș, petrec timpul în baruri și pub-uri. În Australia oamenii merg la grătar și petrec timp acasă, viața este liniștită.„
Kevin Hill a ajuns în Australia în 1982 și a rămas până în 2002, când s-a întors în Europa. „Am lucrat inițial ca inginer (weapons engineer, n.red.) în Marina Regală Britanică, iar apoi am plecat la forțele aeriene regale din Australia„. A luat decizia de a pleca la capătul celălalt al lumii după ce a făcut o călătorie acolo și i-au plăcut peisajul și oamenii.
A lucrat în divizia de IT (computer science), iar după aproape un deceniu a făcut o schimbare radicală de carieră. „La forțele aeriene și în marina regală după circa 20 de ani ieși la pensie, așa că am decis să nu aștept acea zi ca să fac o schimbare. Mereu mi-a plăcut să gătesc, așa că am hotărât să devin chef.„ Spune că nu a stat prea mult pe gânduri, avea un prieten care lucra în bucătăria hotelului Hilton din Adelaide care l-a luat sub aripa sa.
„Am luat decizia și am lăsat totul în urmă. A trebuit să învăț rapid ce se întâmplă în bucătărie„, își amintește el. A rămas circa cinci ani la Hilton, în restaurantul care avea două stele Michelin, iar apoi a plecat ca head chef în alte două companii din Australia. La începutul anilor 2000 s-a întors în Marea Britanie (Londra) și apoi a plecat în Spania (Mallorca, unde a fost head chef la un restaurant cu o stea Michelin), unde a rămas doi ani. Înainte de a veni în România a stat șase ani în Marea Britanie, unde a îmbinat arta gătitului cu arta de a face business din poziția de group executive chef.