A făcut cea mai mare greșeală din viața lui refuzând să vândă lanțul de magazine. În scurt timp a dat faliment
Ion Șoloman intra în catalogul tinerilor manageri în anul 2008, la 40 de ani. Era la acel moment proprietarul rețelei de supermarketuri Ethos, cu 16 magazine și peste 22 de milioane de euro cifră de afaceri în 2007, cu 70%…
Ion Șoloman intra în catalogul tinerilor manageri în anul 2008, la 40 de ani. Era la acel moment proprietarul rețelei de supermarketuri Ethos, cu 16 magazine și peste 22 de milioane de euro cifră de afaceri în 2007, cu 70% mai mare decât cea din 2006 – povestea de succes a unui antreprenor care și-a făcut intrarea în afaceri cu distribuția de carte, în 1992.
Un an mai târziu după apariția în catalog, în 2009, Șoloman declara în Business Magazin cât de rău îi pare că nu a vândut rețeaua de magazine în anul precedent, după ce fusese curtat și de fonduri de investiții, și de investitori strategici. „Dacă mă gândesc la suma de bani pe care aș fi putut să o iau anul trecut, la liniștea mea și a familiei mele, regret enorm că nu am vândut”, spunea atunci Șoloman, la un an de la cea mai importantă negociere pe care a avut-o pentru vânzarea lanțului de retail și la care a renunțat în ultimul moment.
Criza lovise puternic consumul, iar antreprenorul s-a văzut nevoit să închidă magazine și să concedieze angajații. În 2009, omul de afaceri încă mai spera în dezvoltarea pieței – lucru corect, dar credea și că afacerea sa va rezista, fapt care nu s-a mai adeverit. În 2010 Șoloman și-a vândut magazinele către compania elenă Vismonto Trading, iar el a rămas să gestioneze, prin compania Ivet Logistics, datoriile acumulate de lanțul de retail. Ar mai trebui spus că perioada 2009 – 2010 a fost cea în care de pe piața locală au dispărut cea mai mare parte a rețelelor mari de magazine cu acționariat româneasc – Pic din Pitești, Trident din Sibiu sau Spar din Arad.