A doua ediție a Festivalului Untold va avea loc în perioada 4-7 august 2016, la Cluj
A doua ediție a Festivalului Untold va avea loc în perioada 4-7 august 2016, la Cluj-Napoca, organizatorii spunând că la eveniment, care va avea un buget de circa cinci milioane de euro, sunt așteptate să participe peste 300.000 de persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Directorul general al Festivalului Untold, Bogdan Buta, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că a doua ediție a evenimentului va avea loc anul viitor, în perioada 4-7 august.
“Vrem să reconfirmăm ce am realizat în acest an, că nu a fost o simplă întâmplare, și ne propunem să creștem traficul de persoane prezente la festival cu peste 20 la sută, și să ajungem la circa 300.000, și cu cinci la sută numărul de turiști. Suntem deja contactați de artiști, o parte sunt cei care au participat la prima ediție, care vor să revină, cum sunt Armin Van Buuren, David Guetta, ATB, dar vrem să aducem și alții, de același nivel, sau din top-ul DJ-ilor. Bugetul pe anul viitor va fi cu 10 la sută mai mare decât anul trecut, undeva la cinci milioane de euro”, a spus Buta.
Potrivit acestuia, la prima ediție a Untold au participat 240.000 de persoane, impactul financiar în comunitate fiind de aproximativ 23 de milioane de euro.
“Numărul turiștilor care au vizitat Cluj-Napoca în luna iulie a crescut cu 27 la sută și credem că datorită Untold, iar traficul în mall-urile clujene a fost cu 40 la sută mai mare decât într-o perioadă obișnuită. Ambiția noastră este să punem Clujul pe harta majoră a evenimentelor din Europa. Sutem nominalizați la Best Major Festival și Best New Festival din cadrul European Festival Awards”, a afirmat Bogdan Buta.
Prima ediție a Festivalului Untold s-a desfășurat în perioada 30 iulie – 2 august, fiind evenimentul major din programul Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului.
Pe cele opt scene ale festivalului au cântat patru dintre cei mai îndrăgiți artiști electro-dance-music din întreaga lume – Avicii, Armin van Buuren, David Guetta și Dimitri Vegas & Like Mike, alături de peste 150 de artiști internaționali și naționali, printre care ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, DJ Premier, Aron Chupa, Foreign Beggars, Wilkinson, Tom Odell, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie.