A devenit școala in România un factor de stres pentru copii?

Educația nonformală capătă foarte multă importanță într-un sistem național de învățământ care nu mai ține pasul cu noile generații, crede și Cecilia Necula, fondator al centrului Bufinița din Tei. “Auzim mereu de la părinți sau bunici că “ăștia mici ne dau clasă” în cutare sau cutare privință, în general tot ce are legătură cu tehnologia ….e adevărat, ei au abilități pe care mulți dintre adulți nu le au, la fel cum și adulții sau cei în vârstă au abilități pe care noile generații nu le au. Pentru că acum nu mai este nevoie de ele… S-au schimat vremurile, interesele, abilitățile necesare pentru a te integra în societatea în schimbare”, remarcă ea. “Ori sistemul școlar actual nu și-a făcut un <update>, ci a rămas ancorat în alte vremuri. Asta în ciuda multor eforturi, proiecte, organizații care își propun să schimbe ceva în mersul lucrurilor. Problema este că spațiul creat între școală și ritmul cu care asistăm la crearea unui nou profil uman e destul de înspăimântător.  Ar fi nevoie de o schimbare dramatică și totală de paradigmă. Cine să o facă ?”

Bufnița din Tei este un centru de activități recreative și educație nonformală, care pune accentul pe învățarea liberă, ghidată de interesul și inclinatiie naturale ale copilului. Printre cursurile oferite se numără actoria, artele vizuale, șahul, informatica, inginerie & robotică, tehnici de creație și hand-made sau tehnici de învățare și dezvoltare personală. 

“Prin activitatea noastră, noi încercăm să lăsăm libertate celor mici să încerce, să experimenteze, să testeze, să descopere lumea și în cele din urmă să se descopere pe ei – iar asta în ritmul lor propriu”, explică Cecilia Necula. “Numai că, vorbind de ritm propiu și de experimentare, apare o problemă de ordin pragmatic. Toate aceste experimentări costă. Părinții trebuie să suporte lunar un cost mai mare sau mai mic. Ori asta atârnă în bugetul familiei. Iar de aici, corelat cu istoric familial, nivel de educație, preconcepții, apare riscul ca părinții să pună presiune pe copii în direcții care poate nu corespund profilului lor. În unele cazuri aceștia nu mai reușesc să experimenteze diverse zone, ci sunt obligați să parcurgă anumite trasee <sigure> doar pentru că în prezent aceste trasee s-au dovedit a fi rentabile. Din experiența noastră de părinți putem spune că cei mici sunt suprasolicitați, dar nu în sensul în care se tot vehiculează. La vârsta lor, copiii suportă și chiar au nevoie de antrenarea creierului în cea mai mare parte a timpului. Nu volumele de sarcini îi suprasolicită neapărat, ci mai degrabă conținutul acestora. Din nou, necorelat cu interesele și abilitățile lor.”

Dacă este să vorbim de riscuri, crede Sorin Faur, acestea nu vin de la cursuri în sine, care predau abilități necesare, vin din altă zonă. “Școala – și cum este ea gândită acum – are o mare vină în suprasolicitarea copiilor, trebuie spus, pentru că ocupă nejustificat de mult timp din viața unui copil pentru câte beneficii produce. Nu că școala nu ar fi necesară, din contră, educația este cheia pentru viitor, dar o educație de calitate, axată pe nevoi și flexibilă, care să înceapă prin a fi orientată pe elevi și nu pe materii, pe nevoile și abilitățile fiecăruia.” Ar trebui ca fiecare copil să fie în primul rând ajutat să se descopere pe sine, crede cofondatorul Mentalio, iar apoi, printr-o programă flexibilă și bazată pe opțiuni, să fie îndrumat către domeniile în care excelează. “Ori ce face școala astăzi? Le cere copiilor să fie buni la toate, ignorând personalitatea și pasiunile fiecăruia! De ce ar trebui să fie un potențial Mozart bun la anumite materii de care nu va avea nevoie niciodată (pun o problemă de principiu aici)? Nu spun că există materii de studiu inutile, nici că nu este nevoie de cultură generală, ci că nu toți copii sunt la fel și deci trebuie lăsați să își descopere și urmeze chemarea. De aceea este nevoie de un învățământ bazat pe opțiuni – în care fiecarea să aleagă ce vrea să studieze, cum vedem de altfel că se construiește în țările nordice. Și atunci, copii nu ar mai fi atât de ocupați, pentru că în loc să investească 7-9 ore pe zi pentru a învăța ceva de care nu au nevoie, care nu le place și la care nu vor excela oricum mai bine s-ar ocupa direct de ceea ce îi dezvoltă.” El opinează că ciclul primar ar trebui axat pe dezvotarea abilităților de bază (scris, citit, calculat, cultură generală), ciclul gimnazial pe descoperire și clarificare personală pentru ca apoi, în ciclul secundar superior elevii să poată aprofunda ceea ce își doresc.

“Da, au un program încărcat la școală sau grădinițe iar multe din informațiile livrate în mediile instituționalizate sunt absolut nefolositoare și uneori haotice”, crede și Ana Chiorean. “De aici și pretențiile ridicule ale dascălilor și ale părinților în egală măsură.”

Implicarea copiilor în activități de educație nonformală poate aduce și beneficii de imagine pentru părinte în relația cu alți părinți, susține Cecilia Necula. Ea nu crede însă că acest “avantaj” reprezintă o motivație, ci mai degrabă un efect secundar. “Interacționăm zilnic cu mulți părinți. În general motivația lor este una corectă, aceea de a oferi copilului lor cât mai multe șanse de dezvoltare și oportunități în viitoarea carieră. Sunt conștienți de limitele școlii tradiționale.”