Home Actualitate A creat unul dintre cele mai mari start-...
Actualitate

A creat unul dintre cele mai mari start-up-uri din lume. În două luni a lansat 24 de gadget-uri

UPQ, start-up din Tokyo fondat în iunie 2015, a dezvăluit nu mai puțin de 24 de produse în șapte categorii: fie că e vorba de un smartphone fără cartelă SIM, o cameră asemnănătoare GoPro sau un display de 50 de…

A creat unul dintre cele mai mari start-up-uri din lume. În două luni a lansat 24 de gadget-uri
A creat unul dintre cele mai mari start-up-uri din lume. În două luni a lansat 24 de gadget-uri · Foto: Business Magazin

UPQ, start-up din Tokyo fondat în iunie 2015, a dezvăluit nu mai puțin de 24 de produse în șapte categorii: fie că e vorba de un smartphone fără cartelă SIM, o cameră asemnănătoare GoPro sau un display de 50 de inci cu o rezoluție 4k, toate produsele au ajuns de la stadiul de idee în producție în două luni.

“Cred că am avut 100 de idei, însă ne-am limitat la 24”, a spus Yuko Nakazawa, fondatorul și CEO-ul UPQ.

Drumul ei spre antreprenoriat nu a fost unul clasic. Și-a început cariera în cadrul Casio ca product planner, unde era responsabilă pentru telefoane, smartphone-uri și camere compacte. În 2010, Casio și divizia de telefoane mobile Hitachi s-au unit sub o nouă umbrelă, numită NEC. Nu a fost chiar mulțumită de angajatorul ei, așa că Nakazawa a demisionat în 2012.

Nu s-a angajat la altă firmă, ci a decis, cu ce economii avea, să-și deschidă o cafenea. În octombrie 2014 a văzut o reclamă pentru un hackathon de hardware. “Nici măcar nu știam ce este un hackathon, așa că am căutat pe Google.”, a spus ea.
Lui Nakazawa i-a plăcut ideea de a sta o noapte întreagă și de a încerca să facă un produs. Deși nu avea cunoștiințe de inginerie sau de design, a aplicat și a fost acceptată în hackathon. Echipa ei a creat o cutie (lunch box) denumită X Ben conectată la internet. Produsul a fost un succes, iar echipa a fost invitată la Frontier Makers, un fel de accelerator, în cadrul căruia echipelor li se oferă 8.000 de dolari pentru a produce un prototip, dar și ajutor la lansarea în piață.

“Plănuiam să mă întorc la cafenea, dar mi-am dat seama că pot să creez ceva interesant și fără să lucrez la o companie mare. Nici nu știam ce este un start-up atunci, dar tot timpul am vrut să construiesc produse de la zero”, a declarat Nakazawa.

În cadrul unui târg de electronice de la Austin, Texas, Nakazawa i-a cunoscut pe cei de la Cerevo, care sunt recunoscuți pentru produsele lor smart și accesori pentru smartphone-uri. Astfel, după Austin, a fost angajată în aprilie în cadrul Cerevo pe poziția de product manager. Două luni mai târziu și-a fondat propria companie, UPQ, însă nu a rupt legăturile cu Cerevo deoarece start-up-ul, UPQ, se bazează pe serviciile Cerevo pentru inginerie, design și controlul calității.

Produsul de vârf al UPQ este smartphone-ul A01. Telefon care rulează un procesor quad-core, android 5.1 și are un display de 4.5 inci. Pe lângă asta, este dual SIM, o raritate în Japonia.
Specificațiile telefonului nu sunt incredibile comparativ cu Galaxy sau Iphone, însă este foarte ieftin (116 dolari).
“Smartphone-urile sunt foarte complicate datorită componentelor sale foarte variante. Dacă poți construi un smartphone poți face aproape orice”, este de părere Nakazawa.

UPQ mai are în ofertă un monitor de 50 de inci cu o rezoluție 4K la 600 de dolari, o cameră de full-HD de 14 MP pentru 124 de dolari, un stabilizator de imagine pentru telefoane mobile, un gemantan de voiaj cu baterie și porturi pentru încărcare pentru 233 de dolari. Însă au în ofertă și diferite căști wireless, becuri, boxe bluetooth și chiar un scaun vintage, inspirat din anii 60.

UPQ a strâns o sumă importantă de la investitori, însă Nakazawa nu a dezvăluit exact cât. O sursă din piață susține că UPQ a obținut o finanțare de aproape 1 milion de dolari. “Companiile de tehnologie din Japonia sunt în pericol. Vreau să schimb modul cum japonezii se raportează la produse noi”, a spus ea.

Următorul pas? “Mă gândesc la mașinile electrice”. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună