Home Actualitate 90% din populația lumii va avea un telef...
Actualitate

90% din populația lumii va avea un telefon mobil până în 2020

90% din populația lumii cu vârsta de peste 6 ani va avea un telefon mobil până în 2020, potrivit noii ediții a raportului Ericsson Mobility Report. Potritivt raportului,  în același interval de timp, numărul de abonamente asociate smartphone-urilor va depăși…

90% din populația lumii cu vârsta de peste 6 ani va avea un telefon mobil până în 2020, potrivit noii ediții a raportului Ericsson Mobility Report. Potritivt raportului,  în același interval de timp, numărul de abonamente asociate smartphone-urilor va depăși cifra de 6,1 miliarde. Cea mai mare creștere a numărului de abonamente noi s-a înregistrat în India și China, cu 18 și respectiv 12 milioane de abonamente nou adăugate în trimestrul al treilea al anului curent.

 „Costul din ce în ce mai mic al dispozitivelor mobile, funcționalitatea lor sporită și acoperirea tot mai bună prin rețele de telefonie mobile sunt factori care transformă tehnologia mobilă într-un fenomen global ce va fi, în curând, disponibil tuturor oamenilor de pe planetă, indiferent de vârsta lor sau de locul în care locuiesc.” a declarat Rima Qureshi, Senior Vice President, chief strategy officer și head of M&A, Ericsson.

Creșterea în popularitate a smartphone-urilor continuă. Astfel, 65-70% din telefoanele vândute în al treilea trimestru al anului 2014 au fost smartphone-uri, în creștere față de procentul  de 55% înregistrat în același trimestru al anului 2013. În ciuda vânzărilor mai mari, care vor conduce la un total estimat de 800 de milioane de abonamente noi asociate smartphone-urilor până la finalul anului, raportul Ericsson subliniază potențialul încă mare de creștere al segmentului. În acest moment, smartphone-urile reprezintă doar 37% din abonamentele de telefonie mobilă, ceea ce înseamnă că mulți utilizatori nu au făcut încă trecerea către aceste dispozitive mobile cu funcționalități sporite și acces mai bun la Internet.

Raportul preconizează un ritm accelerat de adopție al smartphone-urilor în anii care urmează, pe măsură ce numărul de abonamente asociate smartphone-urilor va crește de la 2,7 miliarde la 6,1 miliarde în 2020. Conținutul video continuă să domine rețelele mobile: în rețelele 4G, el reprezintă, în acest moment, 45-55% din traficul mobil. Creșterea popularității sale vine din utilizarea în mai mare măsură a streaming-urilor video și a îmbunătățirii experienței de video mobil.

Până în 2020, vor fi lansate comercial primele rețele 5G și se estimează că această tehnologie va avea o rată de adopție mai rapidă decât 4G/ LTE, așa cum și 4G a fost mai rapid exploatată decât 3G. Diferența în acest caz este că, pe lângă tehnologiile radio noi, 5G va include și versiuni modificate, avansate ale modalităților existente de acces radio (preucm 3G și 4G), cloud și tehnologii core pentru a face față multitudinii de moduri în care poate fi utilizată tehnologia mobilă.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună