7 criterii pentru a determina dacă o companie este sau nu inovatoare
Care sunt elementele care arată dacă o companie este cu adevărat inovatoare? Cum trebuie să se comporte o companie față de angajații săi pentru a le permite acestora să dezvolte concepte inovatoare? Potrivit analistului Jeffrey Baumgartner, inovația nu este decât…
Care sunt elementele care arată dacă o companie este cu adevărat inovatoare? Cum trebuie să se comporte o companie față de angajații săi pentru a le permite acestora să dezvolte concepte inovatoare? Potrivit analistului Jeffrey Baumgartner, inovația nu este decât o metodă pentru companii de a atinge scopuri unice și strategice și există șapte caracteristici pe care o firmă inovatoare trebuie să le aibă.
În primul rând, compania trebuie să aibă o strategie unică și relevantă. Organizații precum Apple, Facebook sau Google au succes pentru că și-au trasat obiectivele și le urmează fără abatere; strategii vagi precum „vrem să fim cei mai buni“ nu reprezintă o cale spre inovație. Companiile care exprimă idei precum „construirea celei mai sigure mașini din lume“ sau „livrarea oricărui colet oriunde în lume“ sunt mai aproape, încă de la început, de scopul pe care și l-au propus.
În al doilea rând, inovația trebuie să fie un mijloc de a atinge obiectivele strategice – companiile care domină sectoarele în care activează nu privesc procesul de inovație ca obiectiv final, ci ca o cale ce trebuie urmată pentru a aduce lucruri care să le diferențieze de competiție.
În al treilea rând, companiile inovatoare sunt lideri de piață, dar acest lucru nu se traduce întotdeauna și în profitabilitate. Amazon, spre exemplu, a fost întotdeauna o companie care a căutat să dezvolte noi soluții și a stabilit noi standarde în ceea ce privește comerțul electronic, dar a avut nevoie de aproape zece ani pentru a deveni profitabilă. Cord a fost una dintre cele mai inovatoare companii din sectorul auto la începutul secolului al XX‑lea, introducând elemente precum tracțiunea pe față; nu a avut însă succes din punct de vedere financiar și a intrat în faliment în 1938. Nu trebuie însă să generalizăm: există desigur și exemple pozitive, precum Apple sau Google, care au fost profitabile încă de la început.
Un alt element care diferențiază inovatorii de celelalte companii este gradul de implementare a ideilor. Cu alte cuvinte, există companii care preferă să vorbească despre inovație și companii care preferă să inoveze.
Cel de-al cincilea criteriu este viziunea asupra eșecului: companiile de succes le oferă angajaților libertatea de a experimenta și îi încurajează pe aceștia în demersurile lor. Dacă angajații consideră că pot eșua fără să își pericliteze locul de muncă, atunci vor fi mai deschiși la idei care ar putea transforma cândva o lume întreagă.
Un alt aspect pe care companiile inovatoare îl au în vedere este crearea unui mediu de încredere pentru angajați, astfel încât aceștia să se simtă în siguranță atunci când vor să împărtășească ideile lor cu alții. Conceptele creative pot părea la început inutile, dar încrederea că orice idee va fi ascultată și dezbătută va duce, de multe ori, la apariția unor idei inovatoare.
Ultimul element care diferențiază companiile inovatoare de celelalte este autonomia, atât cea a angajaților, cât și cea a echipelor. Dacă organizațiile oferă scopuri bine definite, dar și libertatea procesului de a atinge aceste scopuri, acest lucru va duce la crearea unui mediu propice inovației. Angajând oameni inteligenți, capabili și oferindu-le libertatea de a rezolva probleme, ei vor face exact aceste lucruri.